by Azaria Coman | Oct 15, 2013 | Info studenți

Pentru cei care abia au pășit în această nouă etapă numită studenție, vrem ca primii pași făcuți pe acest drum să fie mai ușori. Pentru voi am început cu seminarul introductiv, prin intermediul căruia ați aflat informații semnificative și extrem de utile pentru viața de student. Am continuat cu ,,Ghidul Studentului”, care probabil este răsfoit în fiecare zi, iar acum mai facem un pas în față prin alegerea unui şef de grupă.
Ce înseamnă şef de grupă?
Şeful de grupă este acel student care află toate informaţiile direct de la sursă, este mereu la curent cu tot ce se mai întâmplă şi îşi ajută colegii fiind puntea de legătură între ei, profesori şi secretariat.
Atenție! Şeful de grupă se alege de la fiecare specializare A, nu şi specializare B.
Ce ar trebui să facă un şef de grupă?
Şeful de grupă trebuie să își informeze colegii despre tot ceea ce se întâmplă în facultate (informații pe care le primeşte de la ASLS, pe un grup de discuții special creat); să fie în permanentă legătura cu profesorii în calitate de reprezentant al grupei; să adune carnetele colegilor la fiecare început de an universitar, după sesiunea de examene și să meargă la Secretariat; să fie mereu în strânsă legătura cu ASLS şi poate să deconteze abonamentele RATB ale colegilor săi.
Care sunt avantajele de a fi şef de grupă?
Fiind şef de grupă ai acces la toate informațiile necesare legate de facultate, timp liber, joburi și nu numai, beneficiezi de o legitimație de şef de grupă care îi acordă prioritate în facultate: decontări, burse, secretariat; poţi construi o relație armonioasă cu secretariatul, profesorii și membrii ASLS ; de asemenea, ai șansa de a cunoaște persoane noi.
Ce este grupul de discuție al şefilor de grupe?
Este un grup prietenos unde se adună toți şefii de grupă, alături de câțiva reprezentați ASLS şi unde au ocazia să adreseze întrebări reprezentaților ASLS, legate de toate problemele existente în facultate, curiozități sau nelămuriri apărute în orice zi.
Dacă deja te-ai gândit la toate aceste avantaje şi eşti reprezentantul grupei tale, trimite-ne un mail cu datele tale de contact (nume, secţie, număr de telefon) la adresele: iulia.dinca@asls.ro sau adelina.epure@asls.ro.
by Azaria Coman | Oct 8, 2013 | Timp liber

Eşti îndrăzneţ? Îţi place să iei inițiativa și să îți asumi riscuri?
Ești curajoasă? Îți place să fii în centrul atenției și să preiei controlul?
Răspunsul este ,,DA!”?
Nu ne mai rămâne decât să lansăm o provocare:
Dacă eşti student sau studentă în anul I al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine te aşteptăm MIERCURI, 16 Octombrie, ora 20.00, la sediul ASLS, ușa albastră, etajul I, sediul din Pitar Moș, la preselecţia pentru Balul Bobocilor 2013.
Tu vii să te cunoaştem mai bine, iar noi îţi garantăm că te vei distra și vei cunoaște mulți oameni noi și interesanți. Ingredientele secrete vor fi buna dispoziţie şi entuziasmul, iar de la tine aşteptăm multă dezinvoltură şi optimism.
Te-am făcut curios? Atunci hai să vedem cât eşti de curajos!
Următorii Miss & Mister Boboc puteți fi chiar voi!
by Azaria Coman | Oct 4, 2013 | Jobs/Companii
Partenerul nostru, compania CallPoint, a scos la concurs o serie de job-uri care merită văzute. Dacă sunteți interesați de una dintre oferte, aplicați cu încredere.
CALL CENTER TEAMLEADER WITH ENGLISH (NIGHT SHIFTS)
NIGHT SHIFT CALL CENTER TEAMLEADER
NIGHT SHIFT CUSTOMER SERVICE REPRESENTATIVE FRENCH AND ENGLISH
NIGHT SHIFT PROJECT MANAGER
NIGHT SHIFT TRAINER
Night shifts Customer Support Specialist with English
Pentru a aplica în cadrul companiei vă rugăm să trimiteți CV-ul vostru la adresa de e-mail: irina.ciovarnache@callpoint-group.com .
by Azaria Coman | Sep 27, 2013 | Evenimente

În perioada 26 septembrie – 25 octombrie 2013 au loc înscrieri pentru cea de-a șasea ediție a Școlii ADC*RO. Cei care sunt interesaţi să se înscrie la cursurile școlii o pot face online, pe www.scoalaadc.ro, rezolvând brief-ul de concurs propus de tutori. Criteriile urmărite în procesul de selecție sunt: creativitatea, originalitatea şi respectarea cerinţelor briefului.
Printre tutorii care și-au anunțat deja participarea la ediția din 2014 a școlii se numără: Adrian Preda (Creative Director, Friends Advertising), Cătălin Dobre (Group Creative Director, McCann Erickson România), Dinu Pănescu (Group Creative Director, McCann Erickson România), Dorian Pascuci (Creative Director, ADDV Euro RSCG), Mihnea Gheorghiu (Group Creative Director, Publicis Groupe), Șerban Alexandrescu (Managing Partner Headvertising), Ștefan Vasilachi (Creative Director, Geometry Global) și Valentin Suciu (Creative Director, Jazz).
Cursurile vor începe în luna ianuarie 2014 și vor dura patru luni. În timpul şcolii, studenţii vor participa la seminarii săptămânale şi îşi vor putea testa aptitudinile creative în cadrul întâlnirilor din agenţiile de publicitate participante. La finalul școlii, prin rezolvarea briefurilor primite pe parcurs, studenții își vor alcătui un portofoliu de lucrări, care va fi evaluat de tutorii școlii, pentru stabilirea unui clasament final, iar cei mai talentaţi studenţi vor beneficia de internshipuri în agenții.
Participarea la concursul de admitere este gratuită, iar pentru a urma cursurile Şcolii ADC*RO, studenţii admişi vor avea de achitat o taxă de 500 de euro.
Mai multe detalii despre tutori și despre portofoliile studenților din anii trecuți găsiți pe www.scoalaadc.ro.
Scoala ADC*RO este o școală de concept, dedicată tuturor tinerilor interesați de domeniul publicității, un proiect Art Directors Club România (ADC*RO), organizat de The Institute.
Art Directors Club România (ADC*RO) este o asociație non-profit, al cărei obiectiv este acela de a promova și de a recunoaște excelența în creativitate, punând în legătură profesioniștii din industria de comunicare vizuală din România.
The Institute este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.
by Azaria Coman | Sep 25, 2013 | Evenimente
|
Îti doresti sa studiezi in Marea Britanie, SUA, Franta, Germania, Italia, Austria, Olanda sau chiar Australia?

Inregistreaza-te online si vino sa iti alegi un master sau un doctorat la universitati de renume mondial la QS World Grad School Tour, pe data de 9 octombrie, la Athenee Palace Hilton Bucuresti!
Te poti intalni cu reprezentantii London School of Economics, King’s College London, University of Kent, University of Geneva, HEC Paris, WU Vienna, IE Business School, Manchester Business School si ai multor altor universitati de renume mondial.
In plus, la eveniment poti participa si la workshopuri gratuite, dedicate pregatirii tale personale si profesionale :
- workshop de ‘branding personal’ sustinut de eJobs – site-ul nr. 1 in recrutarea online – unde poti afla cum sa iti pui in valoare abilitatile, pregatirea si experienta pentru a fi admis la programe de master internationale sau pentru a obtine job-ul dorit.
- consiliere pentru admiterea la programe de master si doctorat internationale;
- seminar de pregatire pentru testele IELTS, sustinut de British Council.
Consultantii eJobs vor fi la eveniment pentru a-ti oferi sfaturi pentru imbunatatirea cv-ului tau, astfel incat sa te asiguri ca poti trece de admiterea la programul dorit sau obtine job-ul visat.
Un alt mare avantaj este ca, participand la targ, ai posibiltatea sa candidezi pentru burse internationale de studiu, in valoare totala de 1.2 milioane $, disponibile doar participantilor la eveniment. Asa vei putea rezolva si aspectul financiar al unui program in afara.
Pe site poti vedea agenda detaliata a evenimentului.
|
Accesul la eveniment si participarea la seminarii sunt gratuite. Inregistreaza-te online si vino sa descoperi cum un program international de master sau doctorat te poate ajuta in cariera.
by Azaria Coman | Sep 23, 2013 | Evenimente
Vreau sa profit de cele mai bune oportunitati. Vreau sa interactionez cu expertii din domeniul meu, vreau sa le ascult povestile, vreau sa primesc sfaturi de la ei. Vreau workshop-uri, vreau informatii relevante, vreau acces in culisele marilor companii.

Unde pot beneficia de toate aceste lucruri? La BUZZ!Camp!
De ce sa particip la BUZZ!Camp?
Pentru ca cele 9 editii organizate pana in prezent au reprezentat o sursa de inspiratie si motivatie pentru fiecare participant si credem ca a venit si randul TAU!
Oameni, resurse, cunostinte noi, speakeri de exceptie, conferinte, workshop-uri si seminarii, concursuri, tombole, difuzari video, sesiuni de „fotolii de consiliere”, oportunitati de cariera. Sunt doar cateva din lucrurile pe care BUZZ!Camp ti le ofera.
Iata dovezile!
“[…]BUZZ!Camp m-a motivat, m-a inspirat si m-a indemnat sa actionez. Chiar daca intampin obstacole, trebuie sa imi urmez visul, si voi putea realiza ce imi propun daca intradevar vreau.” – Anca Zaharia, participant BUZZ!Camp.
“La BUZZ!Camp am intalnit oameni de exceptie, care au facut greseli, le-au tratat ca pe niste experiente de invatare si au ajuns la succes. Am apreciat talentul, pasiunea lor si perspectiva asupra muncii. Am plecat de la BUZZ!Camp cu mai multa incredere ca pot ajunge ceea ce-mi doresc sa devin. Multumesc BUZZ!Camp pentru aceasta experienta!” – Otilia Boledeanu, participant BUZZ!Camp.
“Un eveniment bine gandit, unde fiecare aspect si-a avut rolul bine definit, de la speakerii invitati si persoanele cu care am interactionat pe durata evenimentului, pana la temele abordate atat la conferinte cat si la ateliere. Prin BUZZ!Camp am ajuns sa cunosc care a fost traseul profesional al unor oameni de succes si auzindu-le povestile am inteles mai bine cum trebuie sa-mi abordez propriul traseu professional.[…]“ – Miruna Aura Grama, participant BUZZ!Camp.
Te vrem si pe tine la BUZZ!Camp, asa ca ramai alaturi de noi si rezerva-ti locul pentru urmatoare editie http://buzzcamp.ro/event/inscriere/!
by Azaria Coman | Sep 20, 2013 | Jobs/Companii

- GlaxoSmithKline (GSK) Romania se pregateste de lansarea celei de-a 7-a editii a programului de traineeship “Porneste la drum cu GSK”;
- Noua editie se adreseaza studentilor care au absolvit in 2013 si ofera posiblitatea de a se alatura GSK in rolul de trainee pentru o perioada de 6 luni pana la un an;
- De-a lungul celor 6 editii organizate pana in prezent, aproximativ 40 tineri care au demonstrat performanta inalta in cadrul programului au ramas in GSK Romania, ocupand diferite functii.
GlaxoSmithKline (GSK) Romania se pregateste de lansarea celei de-a 7-a editii a programului de trainee ship “Porneste la drum cu GSK”. Noua editie se adreseaza absolventior de facultate din promotia 2012/2013, oferindu-le acestora posiblitatea de a se alatura GSK in rolul de Trainee, pentru o perioada de 6 luni – in cadrul diviziei GSK Pharma – sau o perioada de un an – in cadrul diviziilor GSK Consumer Healthcare sau Europharm Distributie.
Inscrierile pentru program se pot face in perioada 1 septembrie – 14 octombrie. Procesul de preselectie se realizeaza pe baza unui formular de inscriere si a interviurilor telefonice ulterioare. Se poate aplica accesand site-ul www.gsk.ro , in sectiunea Cariere/ Program de Traineeship sau site-ul partnerului nostru in acest program, Inspire Group: http://www.buzzcamp.ro/companii/gsk/index.html .
„In GSK, sustinerea si dezvoltarea talentelor este o parte integranta a strategiei de business, iar acest program ne ajuta sa identificam si sa integram viitori profesionisti. Avand in vedere faptul ca, la prima editie, numarul aplicatiilor a fost de 28 si la ultima editie organizata a ajuns la 800, suntem pe deplin indreptatiti sa spunem ca tinerii sunt atrasi de oportunitatea de a incepe o cariera intr-o companie precum GSK, considerand programul de traineeship ca o bază importantă de selecţie a membrilor echipei noastre. De-a lungul celor 6 editii, GSK a dovedit participantilor ca ofera experiente de business diverse, din care invata si se dezvolta, intr-un mediu de lucru stimulant, sanatos si inalt performant. Ne asteptam ca si in acest an interesul sa fie la fel de mare si suntem increzatori ca tinerii absoventi ne vor surpinde si la aceasta editie”, spune Iulia Dobritoiu, HR Director & Commercial Excellence Lead, GlaxoSmithKline România.
Criteriile de selectie ale programului „Porneste la drum cu GSK” sunt urmatoarele:
- Absolvent facultate promotia 2012/2013 in unul din domeniile: Medicina, Farmacie, Stomatologie, Biologie, Chimie, Studii Economice, Drept, Marketing;
- Absolvent program master 2013 sau in curs de desfasurare;
- Activitati extra-curiculare pe parcursul studiilor: voluntariat, membru in organizatiile studentesti, participari la proiecte studentesti;
- Expunere internationala, cum ar fi: burse universitare, participare la programul „Work and travel”, conferinte, seminarii;
- Mobilitate pe plan national;
- Agilitate de invatare, spirit inovativ, construire de relatii, munca in echipa.
Candidatii selectati vor participa la un workshop in cadrul caruia vor avea ocazia sa cunoasca mai bine GSK si oportunitatile de dezvoltare pe care le ofera. Workshop-ul se va desfasura pe parcursul a 3 zile si va consta in prezentari de business, role play-uri si evaluari.
Acest program national de recrutare si dezvoltare a debutat in anul 2007, venind in sprijinul tinerilor cu potential care au inteles nevoia unei dezvoltari continue. De-a lungul celor 6 editii organizate pana in prezent, aproximativ 40 tineri care au demonstrat performanta inalta in timpul programului, au obtinut roluri noi in cadrul GSK Romania in departamentele: vanzari, marketing, financiar, logistica, controlul calitatii, administrativ, EHS, etc.
GlaxoSmithKline – una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult.Pentru mai multe informații, accesați www.gsk.ro și www.gsk.com
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi: anamaria.diceanu@pr.gmp.ro, 0740 42 68 35, GMP PR.
by ASLS | Aug 23, 2013 | Jobs/Companii

by Azaria Coman | Jul 8, 2013 | Info studenți, STIRI
ADMITEREA ONLINE
la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, 2013

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (ASLS Romania) lansează cea de a zecea ediţie a proiectului Admiterea Online, care se desfăşoară începând de miercuri, 10 iulie 2013, până la terminarea procesului de Admitere la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Acest proiect vine în sprijinul tinerilor absolvenţi de liceu care vor să se înscrie la facultate, având la dispoziție un centru de asistenţă 24/7 pe toată durata verii, care dispune de mijloace moderne de comunicare: asistență online prin intermediul portalului Admiterii Online, SMS, e-mail, telefon şi messenging.
Această iniţiativă a luat naştere dintr-o reală nevoie de comunicare şi informare în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii a procesului de admitere. Orice absolvent de liceu care îşi doreşte să devină student al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine poate beneficia de Admiterea Online.
Foarte important!!!
Pentru eficentizarea procedurii de înscriere, anul acesta am implementat procesul de preînscriere online. Despre ce este vorba? Înainte de a veni la înscriere pentru a vă depune dosarul, trebuie să completați un formular online cu datele voastre personale, astfel încât la înscrierea propriu-zisă veți completa doar fișa de opțiuni (ce specializări doriți, la ce limbi veți da examenul de admitere etc.). Datele vor fi centralizate și preluate de Comisia de Admitere iar în momentul în care veți veni la înscriere vor fi verificate încă o dată de personalul Facultății de Limbi și Literaturi Străine.
Vă asigurăm cu privire la confidenţialitatea datelor furnizate de dumneavoastră.
Avantaje:
– pierdeți mai puțin timp la înscriere;
– vă asigurați personal de corectitudinea datelor completate.
Formularul îl puteți găsi AICI. Completați cu mare atenție!
Taxele de înscriere din acest an sunt:
- 1 dosar – 200 ron
- 2 dosare – 250 ron
- 3 dosare – 300 ron
- 4-5 dosare – 350 ron
Toate aceste mijloace au ca scop informarea și ajutorarea elevilor cu privire la procesul de admitere la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. După înscrierea și alegerea opțiunilor, candidații vor primi o parolă ce le permite accesul pe site-ul Admiterii. În mediul online, voluntarii ASLS oferă informații necesare despre întregul proces de admitere, postează informații de actualitate, numerele de legitimații, repartizarea în sălile de examen, răspunsuri la orice întrebare a candidaților și, nu în ultimul rând, oferă rezultatele concursului de admitere.
Prin intermediul Admiterii Online se asigură un canal de comunicare eficient între Comisia de Admitere și elevii absolvenți, fiind de folos cu precădere celor din provincie și părinților, nefiind nevoiți să fie prezenți în București pentru fiecare etapă a procesului de admitere.
În afară de informaţii importante referitoare la procesul de admitere, voluntarii Admiterea Online oferă absolvenţilor de liceu consultanţă şi consiliere în vederea luării celor mai bune decizii cu privire la cariera lor, prin strângerea de CV-uri care mai apoi sunt transmise companiilor cu care ASLS e partener.
Proiectul s-a bucurat de un real succes la fiecare ediţie, fiind util mai ales părinţilor şi elevilor din provincie, care nu mai sunt nevoiţi în acest fel să vină până în capitală pentru a vedea informațiile de ultimă oră și rezultatele examenului de admitere.
Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS România) activează cu succes de 14 ani, fiind un ONG studențesc ce s-a făcut vizibil prin numeroase proiecte și activități, fiind, totodată, și un bun mediator între conducerea și administrația Facultății și studenții săi. Alături de Admiterea Online, proiect ce s-a bucurat de succes în fiecare an, ASLS are la activ și alte proiecte cu impact asupra studenților și societății: Campania Umanitară Smile, Campania de prevenire a Cancerului de Col Uterin, Târgul Educației, Balul Bobocilor, Ceremonia de Absolvire și Nopțile Culturale. Împărțită în patru depertamente- Relații cu Publicul, Fundraising, Resurse Umane și Social-, ASLS dezvoltă voluntarii săi pe toate planurile și îi pregătește profesional, fiind un ONG stundețesc de succes.
Mult succes la admitere! 🙂