by asls-romania | Nov 20, 2016 | Campanii umanitare, Diverse, Evenimente, ONG, Organizatii studentesti, Romania, Social, STIRI

Perioada sărbătorilor de iarnă se apropie și, odată cu ea și unul dintre cele mai iubite proiecte ale ASLS România, SMILE. Scopul acestuia este de a sprijini persoane vulnerabile, care se confruntă zilnic cu diverse greutăți de ordin social și material. Anul acesta ne propunem să aducem un zâmbet copiilor din Spitalul „Lacul Bucura”, care suferă de diferite boli.
De aceea, în perioada 21 noiembrie – 9 decembrie vă așteptăm să veniți la standurile din Pitar Moș și Edgar Quinet (program 10:00 – 18:00), unde puteți dona bani, jucării, articole vestimentare, rechizite sau orice altceva credeți că ar putea fi de folos unui copil. În schimbul donației, voluntarii ASLS vă vor oferi la alegere cafea, ceai, ciocolată caldă, obiecte handmade precum semne de carte, origami și multe altele. Toate cele menționate sunt însoțite de un zâmbet și de un călduros mulțumesc.
Pe lângă acestea, în fiecare weekend din timpul campaniei vom încerca să mergem la copii timp de două ore, să avem diverse activități precum ateliere de pictat sau desenat, să îi învățăm origami, lista fiind deschisă pentru sugestii. Suntem siguri că atât ei, cât și noi ne vom simți minunat!
Nu în ultimul rând, în data de 7 decembrie are loc petrecerea SMILE, unde vă așteptăm de la mic la mare să simțim cu adevărat spiritul sărbătorilor de iarnă. Simbolica taxă de intrare în valoare de 10 lei se va adăuga la suma totală a donațiilor.
Acestea fiind spuse, suntem convinși că fiecare dintre noi poate ajuta un copil să zâmbească. Pentru noi, acest efort poate părea neînsemnat, însă pentru ei reprezintă adevărate clipe de bucurie și iubire. Astfel, vă îndemnăm pe voi, cei care citiți aceste rânduri, să fiți solidari cu micuții aflați în suferință și să ne ajutați să le aducem puțină lumină de sărbători.
by asls-romania | Oct 6, 2016 | Diverse, ONG, Romania, STIRI, Timp liber, Utile studenti

IQool recrutează! Fii pe fază!
IQool își mărește echipa! Căutăm oameni îndrăzneți, creativi, comunicativi, dinamici, dornici să se implice, dar și optimiști și cu chef de distracție.
Cine suntem noi?
IQool este cel mai ambițios proiect al Asociaţiei Tinerilor Bucureşteni. Pornind inițial ca o revistă pentru tineri și studenți, publicația online adună acum voluntari din diferite domenii, formând o echipă de tineri cu aspirații mari, suflete pline de pasiune, dornici să realizeze lucruri frumoase, dar și să împărtășească celorlalți studenți cunoștințele dobândite, creativitatea și optimismul lor.
IQool însumează șase departamente: Redacție, PR, Social Media, Grafică, IT și Foto. La noi vei avea ocazia să interacționezi cu organizatorii unora dintre cele mai importante evenimente din țară, să îți faci cunoscute talentele, să îți dezvolți abilitățile și să legi cele mai frumoase prietenii din timpul studenției!
Ai condeiul de partea ta, inspirația există la fiecare pas, iar abordarea subiectelor preferate îți surâde? Departamentul de Redacție caută tineri talentați, creativi, dornici să își facă opiniile auzite în rândul publicului larg! Evenimente, interviuri cu vedete și artiștii momentului, satisfacția unui articol reușit și aprecierea pe care o vei primi din partea publicului și a echipei.. toate te așteaptă cu drag. Ești doar la un pas distanță de ele! Alătură-te echipei de redactori IQool!
Ești o persoană atentă la detalii, dedicată, sociabilă, iar DOOM-ul este unul dintre prietenii tăi neprețuiți? Hai în echipa noastră de PR! Vei învăța ce înseamnă un comunicat de presă și ce strategie adopți când închei un parteneriat! Mai mult decât atât, vei avea ocazia să organizezi diverse petreceri sau evenimente și îți vei dezvolta abilitățile de comunicare.
Eşti o fire dinamică şi mereu conectată la tot ce se întâmplă în mediul online? Învaţă să jonglezi cu reţelele sociale (Facebook, Twitter, Instagram) şi pune-ţi la încercare originalitatea. Colegii din Social Media te așteaptă pentru a construi împreună!
Mânuiești PhotoShop și Illustrator precum mânuia D’Artagnan sabia? Dacă pe lângă acestea mai ai și un portofoliu cu care vrei să ne cucerești, atunci trebuie să știi că echipa noastră de Grafică te așteapă să aplici chiar acum!
Ai lucrat cu tehnologii pe front-end sau pe back-end? Ai mai lucrat cu diverse platforme precum WordPress? Te-ai ocupat vreodată de partea de promovare online (SEO, Google AdWords)? Atunci nu mai sta pe gânduri, IT-știi noștri te vor!
Vezi lumea doar în culori și dai o nuanță frumoasă creațiilor tale? Dacă ești pasionat de fotografie și ai câteva creații de care ești mândru, fă-le cunoscute și în rândul nostru! În Foto vei avea ocazia să participi la evenimente și să imortalizezi cele mai importante momente din IQool. Fotografii noștri vor să te cunoască!
Cum aplici?
Dacă te identifici cu unul dintre departamentele noastre, trimite-ne CV-ul tău la adresa hr@iqool.ro până pe 23 octombrie. La scurt timp, noi te vom contacta pentru o discuție față în față în care să aflăm mai multe despre tine și despre planurile tale.
Pentru a ne convinge că tu ești cel mai potrivit, pe lângă CV, trimite-ne următoarele, în funcție de departamentul pentru care aplici:
Redacție: articol pe o temă la alegere (300 cuvinte)
PR: scrisoare de intenție în care să ne explici de ce îți dorești să faci parte din departamentul de PR (200 cuvinte)
Social Media: câteva cuvinte despre tine, însoțite de motivația de a face parte din acest departament (200 cuvinte)
Grafică: portofoliu de lucrări (minimum 3)
IT: menționează limbajele de programare pe care le cunoști și detaliază-le pe scurt (dacă vrei, poți scrie și despre câteva proiecte)
Foto: portofoliu cu 5 fotografii proprii
Nu ești încă sigur în ce departament vrei să aplici?
Nicio problemă! Îți oferim șansă de a alege două departamente când aplici, urmând ca la sfârșitul perioadei de recrutări să-ți alegi departamentul care ți se potrivește cel mai bine!
Join our team! Be more than cool, be IQool! Why? Because cool is not enough!
by asls-romania | May 27, 2016 | Cariera, Diverse, Info studenți, Jobs/Companii, ONG, Social, Timp liber, Utile studenti

Singura universitate din România recunoscută internațional ca organizație democratică își caută studenți!
Universitatea Alternativă este, pentru al treilea an consecutiv, în topul internațional al celor mai democratice organizații, alături de Mindvalley, Podio sau Zappos, potrivit studiului realizat de WorldBlu. Înscrie-te și tu, până pe 12 iunie, în Universitatea Alternativă și vezi ce se întâmplă când standardizarea și controlul sunt înlocuite cu libertate și învățare centrată pe student!
De 8 ani, o echipă de tineri construiește o altfel de universitate, în care studenții să își poată alege ce și cum vor să învețe, sau chiar să-și aleagă profesorii. Ei cred că educația din România are nevoie de alte principii și tocmai de aceea au construit un întreg model educațional în care tinerii să își asume responsabilitatea asupra propriei dezvoltări. „Universitatea Alternativă este un loc în care nu există funcții. Oamenii își direcționează propria învățare, iar oricine e și student, și profesor. Este un loc născut din dragostea față de învățare”, spune Perry Timms, fondatorul People & Transformational HR Ltd.
Modelul educațional al Universității Alternative se află la intersecția dintre nevoile studenților, ale societății și ale mediului de afaceri din România. Studenții alternativi beneficiază de 15 tipuri de experiențe de învățare, construite în colaborare cu peste 100 de profesioniști. Între 2013 și 2015, Universitatea Alternativă a lansat 21 de start-up-uri prin Incubatorul de Afaceri, iar an de an susține creșterea angajabilității studenților prin colaborarea cu peste 20 de companii.
Până pe 12 iunie, tinerii „nerezonabili” care vor mai mult de la educație și de la viitorul lor pot să se înscrie în programul Universității Alternative.
Te așteaptă experiențe care să te ajute să îți construiești un traseu personalizat de învățare, programe de consiliere, mentorat și coaching și patru comunități de practici în care să îți dezvolți abilitățile profesionale: management, comunicare și new media, educație și antreprenoriat.
Pentru a deveni parte din comunitate este necesară trecerea printr-un proces de selecție, care ajută echipa Universității să te cunoască mai bine. Astfel, vedeți împreună dacă valorile la care țin în comunitate ți se potrivesc și cum poți profita la maximum de ele. Detalii despre procesul de selecție găsești aici, iar despre profilul tinerilor nerezonabili, aici.
Dacă vrei să cunoști oamenii din spatele Universității Alternative, intră pe site sau pe pagina de Facebook și urmărește când au loc următoarele evenimente. Va urma o serie de conferințe în care vei avea ocazia să interacționezi cu studenți, profesori și prieteni ai comunității. Astfel, pe 23 mai ne vedem în Universitatea Româno-Americană, pe 26 mai în Universitatea Politehnică și în Academia de Studii Economice, iar pe 31 mai în Universitatea București. De asemenea, te poți abona la newsletter pentru a fi la curent cu noile cursuri și programe.
Contact
Floriana Boldojar
floriana.boldojar@gmail.com, 0733 681 251
Despre Universitatea Alternativă
Universitatea Alternativă este un mediu de învățare complementar universităților tradiționale, puternic conectat la mediul de afaceri, bazat pe practică, autonomie și colaborare, și care își propune să aibă impact în creșterea studenților pentru ca aceștia, la rândul lor, să aibă impact în societate.
www.universitateaalternativa.ro
http://universitateaalternativa.ro/aplica/
http://universitateaalternativa.ro/nerezonabili/
by asls-romania | May 9, 2016 | Diverse, Evenimente, Intre prieteni, ONG, Organizatii studentesti, Social, STIRI, Timp liber

ONG Fest face strigarea. ASLS: PREZENT!
Tu cum îți petreci weekend-ul din perioada 21-22 mai? Ei bine, toți știm că weekend-urile sunt rezervate distracției, așa că o ieșire în parc este binevenită. Soare, înghețată, plimbare… rutina obișnuită. Dar ce ai zice de energizere, concursuri, premii sau workshop-uri de limbi străine? Sună mai bine, nu-i așa? Atunci, te invităm la ONG Fest!
Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale din România, pe scurt ONG Fest, a fost creat cu scopul de a atrage atenția asupra importanței voluntariatului și pentru promovarea organizațiilor mici, dar foarte importante pentru comunitate. ASLS a răspuns „Prezent!” și anul acesta la ONG Fest, și a avut grijă să le pregătească participanților o mulțime de jocuri și activități potrivite pentru toate gusturile. Dacă ești o fire activă, cu siguranță îți vor face cu ochiul jocurile, energizerele și concursurile, mai ales pentru că ai șansa să câștigi o mulțime de premii. Dacă ești înclinat spre studiu și vrei să înveți ceva nou, sau, de ce nu, să îți testezi cunoștințele, atunci workshop-urile de limbă și concursurile de cultură generală sunt pentru tine. Nu, nu am uitat de artiști: pentru voi am pregătit workshop-uri de caligrafie, handmade, dans și program la scenă. Ai șansa să înveți să-ți scrii numele în arabă, rusă și japoneză, sau să dansezi asemenea grecilor si japonezilor. Tu alegi workshop-urile, noi îți garantăm distracția.
ASLS participă pentru a doua oară la ONG Fest, prima ediție fiind, pentru noi, un real succes. Te așteptăm în perioada 21-22 mai 2016 între orele 10:00 și 19:00 în parcul Herăstrău, la cortul nr.31, să te distrezi alături de noi și să susținem împreună voluntariatul. Hai și tu alături de noi!
by asls-romania | Mar 31, 2016 | Diverse, Finantari, Info studenți, Intre prieteni, ONG, Romania, Social, Timp liber, Utile studenti

Asociația Studenților de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine este un ONG care se ocupă să reprezinte studenții acestei facultății, să organizeze evenimente atât interne, cât și externe și să mențină o relație bună între studenți și decanat. Fiind o organizație nonprofit și ocupându-se de atât de multe proiecte, ASLS poate beneficia de prevederea 2% din Legea 571/2003.
Ce înseamnă 2%? Posibilitatea prin care un salariat poate direcționa 2% din impozitul plătit la stat către un ONG. Realizarea acestui lucru nu este dificilă – trebuie doar să fie completat un formular.
Această redirecționare este gratuită, ea nu duce la costuri suplimentare deoarece se face din impozitul care este, oricum, plătit la stat. De asemenea, aceasta nu este făcută sub formă de donație sau sponsorizare, ci este pur și simplu o parte a bugetului de stat care este direcționat către sectorul nonguvernamental.
De ce este important ca ONG-urile să fie susținute? Deoarece acestea se ocupă de proiecte complet diferite față de cele standard, încearcă să creeze ceva nou sau să schimbe ceea ce se întâmplă în momentul de față și realizează toate acestea pentru satisfacție personală, dezinteresat.
Și tu poți redirecționa 2% către ASLS! Tot ce trebuie să faci este să completezi un formular pe care îl găsești la sediul nostru din Pitar Moș, iar această procedură este foarte simplă. De asemenea, formularele pot fi completate și de cunoștințele tale care încă nu au redirecționat 2% către alt ONG. Așadar, te așteptăm până în data de 15 mai la sediul nostru pentru a lua formularele de care ai nevoie!
Cei care sunt interesați, pot consulta un model de formular aici:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/cerere_230_2014.pdf
by asls-romania | Mar 22, 2016 | Diverse, Info studenți, Intre prieteni, ONG, Organizatii studentesti, Social, STIRI, Timp liber, Utile studenti

Corabia albastră a piraților din ASLS va acosta în sediul din Pitar Moș în data de 21 martie și va rămâne ancorată până pe 1 aprilie. La bord se află o mulțime de oportunități de a cunoaște oameni noi și de a te dezvolta personal, dar și de a contribui la desăvârșirea unor proiecte de anvergură precum Nopțile Culturale sau Balul de Absolvire. Pentru ca marea albastră să devină parte din viața ta de student, am pregătit un ritual de inițiere prin care să dovedești că meriți să navighezi pe valurile voluntariatului.
Primul test este furtuna Formularului de Înscrieri. Cum înfrunți rafalele de cuvinte ce se abat asupra ta? Cu vitejie și cu sabia în mână, bineînțeles, aranjând literele în forma portretului tău fidel de care marea însăși va rămâne impresionată. Cei triumfători vor avansa spre următorul impas de legendă, unul despre care și cei mai căliți încă vorbesc în șoaptă pentru a nu trezi furia zeilor albaștri: Interviul de Grup.
Orice teamă trebuie să dispară în confruntarea directă cu pirații, deoarece această piedică nu poate fi depășită decât lucrând ca o adevărată echipă ce poate învinge orice neprevăzut capriciu al valurilor. Un adevărat om al mării trebuie să știe să-și impună cu diplomație punctul de vedere pentru a străbate chiar și cele mai periculoase drumuri pe ape.
Echipele vor fi, totuși, dezbinate de încercările piraților, deci următorul pas este cel de a înfrunta pe cont propriu, fără frică, următoarea provocare – cea a Interviului Individual. Aici, priceperea și cunoștințele fac diferența, însă orice licărire de dorință de a le stăpâni, odată ajuns la bordul corabiei, este mai mult decât apreciată de mai-marii apelor. Ca o adevărată furtună pe mare, această probă va lua sfârșit la fel de repede pe cât s-a abătut asupra aspiranților la statutul de membri ai echipajului.
Cei cu adevărat merituoși au demonstrat că sunt demni să fie în rândul piraților. O singură încercare îi mai desparte de comoara voluntariatului: Mentoratul. Pentru a-și dovedi loialitatea, pretendenții trebuie să-și urmeze căpitanii și să-i ajute cu seriozitate în proiectele pe care și le propun pe corabia albastră. La final, zeii apelor îți vor decide soarta. Vei reuși să-i impresionezi?
Completează formularul începând cu data de 21 martie 2016 dacă dorești să ni te alături. Te așteptăm pe punte!