Smile 2016

Smile 2016

rsz_smile_2016_afisrgb

Perioada sărbătorilor de iarnă se apropie și, odată cu ea și unul dintre cele mai iubite proiecte ale ASLS România, SMILE. Scopul acestuia este de a sprijini persoane vulnerabile, care se confruntă zilnic cu diverse greutăți de ordin social și material. Anul acesta ne propunem să aducem un zâmbet copiilor din Spitalul „Lacul Bucura”, care suferă de diferite boli.

De aceea, în perioada 21 noiembrie – 9 decembrie vă așteptăm să veniți la standurile din Pitar Moș și Edgar Quinet (program 10:00 – 18:00), unde puteți dona bani, jucării, articole vestimentare, rechizite sau orice altceva credeți că ar putea fi de folos unui copil. În schimbul donației, voluntarii ASLS vă vor oferi la alegere cafea, ceai, ciocolată caldă, obiecte handmade precum semne de carte, origami și multe altele. Toate cele menționate sunt însoțite de un zâmbet și de un călduros mulțumesc.

Pe lângă acestea, în fiecare weekend din timpul campaniei vom încerca să mergem la copii timp de două ore, să avem diverse activități precum ateliere de pictat sau desenat, să îi învățăm origami, lista fiind deschisă pentru sugestii. Suntem siguri că atât ei, cât și noi ne vom simți minunat!

Nu în ultimul rând, în data de 7 decembrie are loc petrecerea SMILE, unde vă așteptăm de la mic la mare să simțim cu adevărat spiritul sărbătorilor de iarnă. Simbolica taxă de intrare în valoare de 10 lei se va adăuga la suma totală a donațiilor.

Acestea fiind spuse, suntem convinși că fiecare dintre noi poate ajuta un copil să zâmbească. Pentru noi, acest efort poate părea neînsemnat, însă pentru ei reprezintă adevărate clipe de bucurie și iubire. Astfel, vă îndemnăm pe voi, cei care citiți aceste rânduri, să fiți solidari cu micuții aflați în suferință și să ne ajutați să le aducem puțină lumină de sărbători.

Ajungem Mari – Devino prietenul copiiilor din centre de plasament!

Ajungem Mari – Devino prietenul copiiilor din centre de plasament!

Screen Shot 2016-01-12 at 11.01.29 PM
 

Copiii din centrele de plasament şi din familii defavorizate au nevoie de sprijin, afecţiune şi încurajare tot timpul anului. Dăruind doar două ore pe săptămână, voluntarii le devin copiilor prieteni, profesori şi mentori şi le pot schimba viitorul!

Prin programul educaţional Ajungem MARI, voluntarii susţin cursuri interactive sau ateliere de creaţie, îi ajută pe copii la teme sau le dezvăluie lumea prin ieşiri educative din centre, punând în acelaşi timp accent pe dezvoltarea personală a copiilor.

Programul este dezvoltat de Asociaţia Lindenfeld şi a implicat până acum 1200 de voluntari pentru a sprijini 1000 de copii din Bucureşti şi alte 14 judeţe. Ajungem MARI lansează un nou apel naţional la voluntariat pentru proiectul “Dă-ţi pasiunea mai departe”, desemnat anul acesta “Proiectul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor.

Ce fac voluntarii Ajungem MARI? Merg în centre, în echipe de câte doi, pentru o şedinţă de 2 ore pe săptămână, la o grupă de 3-12 copii. Lor le transmit cunoştinţe din domeniile preferate: de la matematică şi engleză, la muzică, teatru, karate, educaţie pentru sănătate sau astronomie. Copiii primesc cu bucurie toate  informaţiile prezentate într-un mod interactiv, prin joacă. Pe lângă orele din centre, voluntarii îi pot însoţi pe copii la spectacole, la muzee sau la film, ajutându-i să înţeleagă evenimentele şi să tragă singuri concluzii.

Progresul copiilor. Prin metodele non-formale folosite, voluntarii pun accent, pe lângă îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, pe dezvoltarea armonioasă a copiilor. Cei mici prind încredere în ei şi în cei din jur, devin mai respectuoşi şi mai deschişi, învaţă să lucreze în echipă şi să se ajute între ei, descoperă ce le place, la ce sunt buni şi ce vor să facă mai departe. Apoi voluntarii îi îndrumă să facă paşii necesari pentru a Ajunge MARI, adulţi responsabili şi independenţi.

Cine poate deveni voluntar? Liceeni, studenţi sau adulţi, peste 15 ani şi fără limită superioară de vârstă, spontani şi dornici să facă mici minuni pentru copii, prin joacă. 

O experienţă de învățare. Voluntarii nu au nevoie de experienţă de predare. Ei participă la un training iniţial despre metode interactive de lucru cu copiii. Apoi merg în echipe şi primesc constant sprijin şi idei din partea coordonatorilor. Pentru a face orele mai interesante şi distractive, voluntarii au asigurate materialele educaţionale.

Beneficii pentru voluntari. Voluntarii spun că ei primesc mai mult decât dăruiesc: îmbrăţişările copiilor, satisfacţia de a vedea progresul celor mici şi energie pentru toată săptămâna. Lucrând cu copiii, voluntarii îşi dezvoltă şi ei abilităţile de comunicare şi lucru în echipă, devin mai altruiști şi mai responsabili. La finalul unui modul de voluntariat (3-4 luni) voluntarii obţin adeverinţă şi diplomă, iar experienţa de voluntariat este recunoscută ca experienţă profesională, conform Legii Voluntariatului.

Înscrierea pentru modulul de primăvară (februarie – iunie) se face până pe 24 ianuarie prin completarea unui formular online – http://goo.gl/forms/2hWeZNUg11. Pentru organizarea training-urilor în judeţe, este necesar un număr de peste 30 de înscrieri, aşadar doritorii sunt rugaţi să transmită apelul colegilor şi prietenilor. Mai multe detalii pe http://www.ajungemmari.ro/implica-te/devino-voluntar/, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore – http://on.fb.me/1sZiI70

Ajungem MARI caută voluntari în Bucureşti şi judeţele Alba, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.  În celelalte judeţe Ajungem MARI caută câte un coordonator implicat care să demareze activitatea, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa office@ajungemmari.ro.

__________________________________________________________

Programul educaţional Ajungem Mari – Asociaţia Lindenfeld

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii.

Principalul program este Ajungem Mari, ce susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să reducă trauma instituţionalizării, a abandonului şi a separării de familie, să  le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi. Detalii pe www.ajungemmari.ro.

Persoana de contact:

Iarina Ştefănescu

Director & fondator Ajungem Mari

0753 19 22 63

iarina@ajungemmari.ro

www.ajungemmari.ro

https://www.facebook.com/ajungemmari

“Voluntarul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor 2014

Premiul I la categoria “Proiecte de voluntariat” – Gala Societăţii Civile 2015

“Proiectul de voluntariat al anului” la Gala Naţională a Voluntarilor 2015

“Proiectul anului în domeniile umanitar şi sănătate” – Gala Proiectelor de Tineret Timiş

 

Smile – Fantasy World Party

Smile – Fantasy World Party

image

Cu pași repezi, mult-așteptata perioadă a sărbătorilor se apropie din nou. Acum, că străzile se împodobesc și intrăm cu toții în atmosfera festivă, este timpul să ne gândim la cum putem împodobi și viețile celor mai puțin norocoși decât noi. Așadar, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine vă invită să participați la Campania Smile și să vă numărați printre spiridușii Moșului!
Vino între 27 noiembrie și 11 decembrie la stand-urile noastre din Facultatea Nicolae Titulescu și Facultatea de Litere, să faci o donație pentru a dărui un zâmbet copiilor dintr-un centru de plasament. În schimbul donației, vei putea alege dintre mici obiecte lucrate manual sau dintre o varietate de dulciuri gustoase. Fie că ești în căutarea unui cadou sau vrei doar să te răsfeți, stand-ul nostru va aduce spiritul de sărbători mai aproape de tine. Printre obiectele dintre care vei putea alege se numără semnele de carte și brăduții în miniatură, precum și multe alte surprize, perfecte pentru a fi dăruite celor dragi. La sfârșitul proiectului, toți banii strânși vor fi utilizați în scopul unei donații de haine și jucării pentru centrul de plasament Sfânta Macrina.
În plus, pe 9 decembrie, de la ora 21, ești invitat în Music Club la o petrecere cu tematică de sărbători. Așteaptă-te la costume festive și la un concert magic al bine-cunoscutei trupe Sophisticated Lemons și al trupei A’live Band. Dacă asta nu e suficient pentru a te convinge, îți promitem o supriză specială dacă vei veni la petrecere! Biletele de intrare vor costa 15 lei, iar, ca să răspândim bucuria, toți banii strânși din vânzarea acestora vor fi adăugați donației.
Așadar, te invităm să fii eroul unor copii sărmani, pentru a țese împreună o poveste de Crăciun fericită!

Mai multe informații despre centrul de plasament Sfânta Macrina găsiți la link-ul: http://www.macrina.ro/

Campania Umanitară Smile

Campania Umanitară Smile

afis

Cu pași repezi, mult-așteptata perioadă a sărbătorilor se apropie din nou. Acum, că străzile se împodobesc și intrăm cu toții în atmosfera festivă, este timpul să ne gândim la cum putem împodobi și viețile celor mai puțin norocoși decât noi. Așadar, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine vă invită să participați la Campania Smile și să vă numărați printre spiridușii Moșului!

Vino între 27 noiembrie și 11 decembrie la stand-urile noastre din Facultatea Nicolae Titulescu și Facultatea de Litere, să faci o donație pentru a dărui un zâmbet copiilor dintr-un centru de plasament. În schimbul donației, vei putea alege dintre mici obiecte lucrate manual sau dintre o varietate de dulciuri gustoase. Fie că ești în căutarea unui cadou sau vrei doar să te răsfeți, stand-ul nostru va aduce spiritul de sărbători mai aproape de tine. Printre obiectele dintre care vei putea alege se numără semnele de carte și brăduții în miniatură, precum și multe alte surprize, perfecte pentru a fi dăruite celor dragi. La sfârșitul proiectului, toți banii strânși vor fi utilizați în scopul unei donații de haine și jucării pentru Centrul de Plasament Sfânta Macrina.

În plus, pe 9 decembrie, de la ora 21, ești invitat în Music Club la o petrecere cu tematică de sărbători. Așteaptă-te la costume festive și la un concert magic al bine-cunoscutei trupe Sophisticated Lemons. Dacă asta nu e suficient pentru a te convinge, îți promitem o supriză specială dacă vei veni la petrecere! Biletele de intrare vor costa 15 lei, iar, ca să răspândim bucuria, toți banii strânși din vânzarea acestora vor fi adăugați donației.

Așadar, te invităm să fii eroul unor copii sărmani, pentru a țese împreună o poveste de Crăciun fericită!

Mai multe informații despre centrul de plasament Centrul de Plasament Sfânta Macrina găsiți la link-ul: http://www.macrina.ro/

Apel voluntari – Ajungem MARI

Apel voluntari – Ajungem MARI

 

Ultimele inscrieri la voluntariat prin joc in centre de plasament!

 

Programul educational Ajungem MARI anunta ultimele zile de inscrieri la voluntariat pentru modulul de vara. Voluntarii peste 15 ani (fara limita superioara de varsta) sunt invitati sa isi petreaca doua- trei ore pe saptamana ajutand copiii din centre de plasament sa descopere bucuria educatiei, pentru a Ajunge MARI, oameni responsabili si independenti.

600 de copii din centre de plasament intre 3 si 16 ani asteapta noi voluntari care sa le faca vara mai frumoasa. Copiii au mare nevoie de incurajare, de afectiune, de prieteni noi care sa petreaca timp cu ei si sa ii implice in activitati cat mai variate: cursuri interactive, iesiri la spectacole sau chiar si in parc la joaca. Programul se desfasoara in Bucuresti si in judetele Buzau, Cluj, Iasi si Timis.

E simplu si distractiv sa ajuti! O poate face oricine!

Pentru modulul de vara, voluntarii se pot inscrie pana pe 7 iunie si au doua optiuni: sa mearga saptamanal in centre pentru doua ore in care sa le predea copiilor prin metode interactive, sau sa ii insoteasca pe copii in explorarea orasului si orientarea profesionala.

  • Prin proiectul “Da-ti pasiunea mai departe!” voluntarii sustin, in functie de pasiunile lor, cursuri interactive (romana, matematica, engleza, informatica, educatie pentru sanatate) sau ateliere creative (muzica, dans, teatru, fotografie, cinematografie, arte plastice) in echipe de cate 2, saptamanal, timp de doua ore pentru grupe formate din 6-12 copii.

 

  • Prin proiectele “Explorator pentru o zi” si “Indrazneste sa visezi” voluntarii ii insotesc pe copii la teatru, muzee, spectacole, respectiv in diverse locuri de munca, fabrici si companii. Scopul este ca cei mici sa descopere ce le place, la ce sunt buni si ce pot deveni. Rolul voluntarilor este sa ii incurajze si motiveze, dar si sa le raspunda intrebarilor cu “De ce..?” la care copiii nu au de la cine sa primeasca raspuns.

“Sa fii voluntar intr-un centru de plasament e cea mai frumoasa provocare, pentru ca le transmiti copiilor cunostintele tale, valorile tale, experientele acumulate si in acelasi timp ii incurajezi si motivezi sa mearga mai departe. Primesti in schimb mai mult decat daruiesti, pentru ca te incarci cu multa energie, iar copiii ne dau adesea lectii surprinzatoare”, spune voluntarii Ajungem Mari.

Inainte de a-si incepe activitatea voluntarii participa la training-uri si primesc consiliere de la specialisti pe parcurs. Pentru cei 600 de copii beneficiary este nevoie de o armata de voluntari care sa ii implice pe copii in 3-4 activitati saptamanal, pentru a avea un impact puternic in educatia lor. Doritorii se pot inscrie ca voluntari pana pe 7 iunie prin e-mail cu CV si scrisoare de intentie la office@ajungemmari.ro. Mai multe detalii pe site, iar povesti de la ore spuse de voluntari se gasesc pe pagina de Facebook Ajungem MARI.

Modulul de vara al programului de voluntariat Ajungem MARI se desfasoara intre 1 iulie si 15 septembrie si are un program flexibil – fiind vacanta, voluntarii se pot inlocui unii pe altii. La final se elibereaza diplome si adeverinte, iar experienta de voluntariat este recunoscuta ca experienta profesionala conform Legii Voluntariatului.

___________________________________

Programul educational Ajungem Mari – Asociatia Lindenfeld

Asociatia Lindenfeld este o organizatie non-guvernamentala ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societatii.

Principalul program este Ajungem Mari, ce sustine educatia copiilor din centre de plasament si medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat si orientare profesionala, workshop-uri, ateliere creative si activitati socio-recreative, programul isi propune sa reduca trauma institutionalizarii, a abandonului si separarii de familie, sa  le dea copiilor incredere in ei si sa le formeze abilitati pentru a deveni adulti responsabili si independenti.

Programul a pornit in urma cu un an si s-a extins rapid: pentru primul modul s-au implicat 70 de voluntari, in primul semestru 160, in cel de-al doilea 200 de voluntari in Bucuresti si inca 160 in tara. Voluntarii beneficiaza de training, consiliere si ajutor din partea unei echipe devotate dezvoltarii copiilor. Detalii pe www.ajungemmari.ro.

 

Persoana de contact:

Iarina Stefanescu

Director program Ajungem Mari

0753 19 22 63

iarina@ajungemmari.ro

www.ajungemmari.ro

https://www.facebook.com/ajungemmari

Playground for education – concert aniversar cu multă joacă

Playground for education – concert aniversar cu multă joacă

Afis Playgrond for Education - George Rosu

Șuie Paparude, Coma, Les Elephants Bizarres, Pixels şi Harlequin_Jack cântă pe 28 mai la Berăria H pentru educaţia copiilor din centre de plasament, într-un concert optimist cu multă joacă. Pe lângă concert şi bucuria de a face o faptă bună, la evenimentul “Playground for Education” publicul se poate distra cu jocuri din copilărie şi cu jocuri pentru oameni mari.

Programul Ajungem MARI sărbătoreşte un an de educaţie prin joc pentru copiii din centre de plasament, an în care 350 de voluntari le-au devenit copiilor profesori, prieteni şi modele şi i-au încurajat să Ajungă MARI.

“Noi ne trăim acum visul pentru că am primit susţinere şi încurajare din partea familiei şi a prietenilor. Acum vrem să dăm mai departe şi să îi ajutăm şi pe cei care nu au fost la fel de norocoşi.”, spun membrii trupei Les Elephants Bizarres.

Educaţie prin joc şi jocuri pentru oameni mari

Voluntarii merg săptămânal la copii şi susţin cursuri şi ateliere interactive, iar ca să îi atragă şi motiveze pe copii să înveţe, folosesc tot felul de jocuri.

Aşa că evenimentul va fi plin de JOACĂ: participanţii îşi pot “testa” cunoştinţele de matematică, română şi engleză în moduri haioase, prin concursuri de “Google Translate”, recitat poezie cu baloane cu heliu, sau probleme cu probabilităţi de oameni mari.

Vor fi prezente şi jocurile copilăriei: elasticul, coarda, “1, 2, 3, la perete stai”, ȚOMAPAN, şotron, telefonul fără fir şi multe altele.

Susţine voluntariatul!

Rolul evenimentului “Playground for Education” este de a susţine în continuare proiectul de voluntariat al Ajungem MARI, de care se bucură 400 de copii în Bucureşti şi care se extinde în ţară în Buzău, Cluj, Iaşi, Ilfov şi Timiş. Fondurile strânse din biletul de intrare vor fi folosite pentru materiale educaţionale, rechizite şi training-ul voluntarilor.

Totodată, concertul este o invitaţie la voluntariat. Tinerii care se înscriu voluntari le pot împărtăşi copiilor, timp de doua ore pe săptamană, pasiunile lor, de la engleză şi informatică, la muzică, cinematografie, dans sau magie. Dacă timpul nu le permite, pot participa lunar sau bilunar, însoţindu-i pe copii la muzee, spectacole, în parcuri. Înscrierile pentru modulul de vară se pot face până pe 31 mai. Mai multe detalii pe site  sau pe pagina de Facebook Ajungem MARI.

Împreună facem minuni cu costuri mici!

Șuie Paparude, Coma, Les Elephants Bizarres, Pixels şi Harlequin_Jack cântă pro bono pentru ca fondurile să meargă către educaţia copiilor din centre de plasament. Proiectul de volunariat a fost triplu nominalizat şi premiat la Gala Naţională a Voluntarilor, iar acum este în competiţie la Gala Societăţii Civile, la secţiunile de voluntariat şi eficientă/buget.

Evenimentul “Playground for Education” va avea loc pe 28 mai de la ora 20:00 la Berăria H. Detalii şi noutăţi pe pagina evenimentului – https://www.facebook.com/events/456450657844613/.

Biletele costă 15 lei şi se pot cumpăra în seara evenimentului de la intrare sau online prin Eventbook –http://eventbook.ro/event/playground-for-education-concert-suie-paparude-coma-beraria-h.

Parteneri ai evenimentului sunt Berăria H, Radio Gold FM România, Revista de povestiri, SUB25, Think Outside the Box, Şapte Seri, Decât o Revistă, Revista Arte & Meserii, Garbo.ro, Am Doar 18 Ani, România Pozitivă, Tineri Pentru Tineri, SfatulPărinților.ro, Jurnal de Bucureşti, Diva în bocanci, Autentici.ro, PRIME România, ASER, ASPSE, ASLS România.

__________________________________

Programul educaţional Ajungem Mari – Asociaţia Lindenfeld

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii.

Principalul program este Ajungem Mari, care susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să reducă trauma instituţionalizării, a abandonului şi a separării de familie, să le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi. Detalii pe www.ajungemmari.ro.

Persoana de contact:

Iarina Ştefănescu

Director program Ajungem Mari

0753 19 22 63

iarina@ajungemmari.ro

www.ajungemmari.ro

https://www.facebook.com/ajungemmari

Voluntarul anului în educaţie la Gala Naţională a Voluntarilor