Warning: trim() expects at least 1 parameter, 0 given in /home4/asls/public_html/wp-blog-header.php on line 8
Social | ASLS
Ajungem Mari – Devino prietenul copiiilor din centre de plasament!

Ajungem Mari – Devino prietenul copiiilor din centre de plasament!

Screen Shot 2016-01-12 at 11.01.29 PM
 

Copiii din centrele de plasament şi din familii defavorizate au nevoie de sprijin, afecţiune şi încurajare tot timpul anului. Dăruind doar două ore pe săptămână, voluntarii le devin copiilor prieteni, profesori şi mentori şi le pot schimba viitorul!

Prin programul educaţional Ajungem MARI, voluntarii susţin cursuri interactive sau ateliere de creaţie, îi ajută pe copii la teme sau le dezvăluie lumea prin ieşiri educative din centre, punând în acelaşi timp accent pe dezvoltarea personală a copiilor.

Programul este dezvoltat de Asociaţia Lindenfeld şi a implicat până acum 1200 de voluntari pentru a sprijini 1000 de copii din Bucureşti şi alte 14 judeţe. Ajungem MARI lansează un nou apel naţional la voluntariat pentru proiectul “Dă-ţi pasiunea mai departe”, desemnat anul acesta “Proiectul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor.

Ce fac voluntarii Ajungem MARI? Merg în centre, în echipe de câte doi, pentru o şedinţă de 2 ore pe săptămână, la o grupă de 3-12 copii. Lor le transmit cunoştinţe din domeniile preferate: de la matematică şi engleză, la muzică, teatru, karate, educaţie pentru sănătate sau astronomie. Copiii primesc cu bucurie toate  informaţiile prezentate într-un mod interactiv, prin joacă. Pe lângă orele din centre, voluntarii îi pot însoţi pe copii la spectacole, la muzee sau la film, ajutându-i să înţeleagă evenimentele şi să tragă singuri concluzii.

Progresul copiilor. Prin metodele non-formale folosite, voluntarii pun accent, pe lângă îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, pe dezvoltarea armonioasă a copiilor. Cei mici prind încredere în ei şi în cei din jur, devin mai respectuoşi şi mai deschişi, învaţă să lucreze în echipă şi să se ajute între ei, descoperă ce le place, la ce sunt buni şi ce vor să facă mai departe. Apoi voluntarii îi îndrumă să facă paşii necesari pentru a Ajunge MARI, adulţi responsabili şi independenţi.

Cine poate deveni voluntar? Liceeni, studenţi sau adulţi, peste 15 ani şi fără limită superioară de vârstă, spontani şi dornici să facă mici minuni pentru copii, prin joacă. 

O experienţă de învățare. Voluntarii nu au nevoie de experienţă de predare. Ei participă la un training iniţial despre metode interactive de lucru cu copiii. Apoi merg în echipe şi primesc constant sprijin şi idei din partea coordonatorilor. Pentru a face orele mai interesante şi distractive, voluntarii au asigurate materialele educaţionale.

Beneficii pentru voluntari. Voluntarii spun că ei primesc mai mult decât dăruiesc: îmbrăţişările copiilor, satisfacţia de a vedea progresul celor mici şi energie pentru toată săptămâna. Lucrând cu copiii, voluntarii îşi dezvoltă şi ei abilităţile de comunicare şi lucru în echipă, devin mai altruiști şi mai responsabili. La finalul unui modul de voluntariat (3-4 luni) voluntarii obţin adeverinţă şi diplomă, iar experienţa de voluntariat este recunoscută ca experienţă profesională, conform Legii Voluntariatului.

Înscrierea pentru modulul de primăvară (februarie – iunie) se face până pe 24 ianuarie prin completarea unui formular online – http://goo.gl/forms/2hWeZNUg11. Pentru organizarea training-urilor în judeţe, este necesar un număr de peste 30 de înscrieri, aşadar doritorii sunt rugaţi să transmită apelul colegilor şi prietenilor. Mai multe detalii pe http://www.ajungemmari.ro/implica-te/devino-voluntar/, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore – http://on.fb.me/1sZiI70

Ajungem MARI caută voluntari în Bucureşti şi judeţele Alba, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.  În celelalte judeţe Ajungem MARI caută câte un coordonator implicat care să demareze activitatea, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa office@ajungemmari.ro.

__________________________________________________________

Programul educaţional Ajungem Mari – Asociaţia Lindenfeld

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii.

Principalul program este Ajungem Mari, ce susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să reducă trauma instituţionalizării, a abandonului şi a separării de familie, să  le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi. Detalii pe www.ajungemmari.ro.

Persoana de contact:

Iarina Ştefănescu

Director & fondator Ajungem Mari

0753 19 22 63

iarina@ajungemmari.ro

www.ajungemmari.ro

https://www.facebook.com/ajungemmari

“Voluntarul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor 2014

Premiul I la categoria “Proiecte de voluntariat” – Gala Societăţii Civile 2015

“Proiectul de voluntariat al anului” la Gala Naţională a Voluntarilor 2015

“Proiectul anului în domeniile umanitar şi sănătate” – Gala Proiectelor de Tineret Timiş

 

Business Girls – business-ul din România din perspectiva diversității

Business Girls – business-ul din România din perspectiva diversității

Ştiai că în mediul de business din România există un număr mai mare de manageri – femei decât în alte ţări europene? Diversitatea înseamnă evoluţie! Vino la evenimentul Business – Girl să dezbatem cum se poziţionează companiile de succes din această perspectivă.

Business Girls

invitatie-business-girls

WNS – Workshop de autocunoaștere și dezvoltare personală

WNS – Workshop de autocunoaștere și dezvoltare personală

Romania_branding_recruitment

Ca în orice experiență, “you get what you put in”. WNS nu face excepție. În WNS, ne asumăm responsabilitatea să creăm o atmosferă de lucru favorabilă, transparentă, și să acordăm atenția necesară astfel încât orice EU special să evolueze.

Workshop-ul va avea loc în sala 322, din sediul Edgar Quinet, vineri 4 decembrie 2015, de la ora 14:00 la 16:00.

Despre WNS

WNS a început să opereze ca un centru de servicii al British Airways în 1996. Expansi­unea sa accelerată s-a bazat pe un mix de inițiative de dezvoltare organică și achiziții, devenind în 2006 una dintre primele companii de Business Process Management listate la bursa din New York (NYSE). Astăzi aducem valoare adăugată de business pent­ru 200+ de clienți globali, livrând servicii din 37 de Centre Operaționale, localizate în 12 țări de pe 5 continente. Mai mult de 29 000 de angajați împărtășesc valorile WNS, livrând expertiză tehnică și excelență operațională în servicii financiare, asigurări, sănătate, mar­keting, logistică și achiziții, telecom, media, turism, producție sau retail.

Noaptea Culturală Neerlandeză

Noaptea Culturală Neerlandeză

ncnweb

Asociația Studenților de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, alături de Secția de Neerlandeză, vă așteaptă vineri, 4 decembrie, începând cu ora 20:00 la Casa Universitarilor din strada Dionisie Lupu, nr. 46 să participaţi la NOAPTEA CULTURALĂ NEERLANDEZĂ.

Noaptea culturală va debuta cu deschiderea oficială a evenimentului, de la ora 20:00, urmată de o piesă de teatru cu tematică neerlandeză, pusă în scenă de Echipa de Teatru ASLS, ambele desfășurându-se în sala principală a Casei Universitarilor.

Începând cu ora 21:00, se va desfășura un workshop în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre Țările de Jos, câte ceva despre istoria și geografia acestora, dar și lucruri interesante despre cultura neerlandeză.

Seara va continua cu alte două activități: un workshop de limbă neerlandeză, unde studenții Secției de Neerlandeză îi vor învăța pe participanţi expresii uzuale ale acestei limbi, și proiectarea unor interviuri cu neerlandezi ce locuiesc în România – aceştia vor răspunde la întrebări legate de procesul de acomodare și de motivul pentru care au ales să se mute aici. Pentru participanții care ajung mai târziu, trupa de teatru va juca piesa din nou în jurul orei 23:00.

În continuare vor urma alte activități antrenante și interactive, precum un Treasure Hunt cu o mulțime de premii. Pentru cei încă plini de energie vom pregăti o serie de jocuri tipic neerlandeze, în cadrul cărora vor avea ocazia să îşi dovedească abilitățile de lucru în echipă, dar şi spiritul de competiție. La finalul acestora, în jurul orei 03:00, participanţii sunt așteptaţi la Karaoke! În paralel, începând cu ora 01:00, se va proiecta o serie de filme neerlandeze, despre care suntem absolut siguri că vor fi captivante.

Pe toată durata evenimentului va fi deschis un bufet cu gustări tradiționale neerlandeze, precum şi o mulțime de prăjituri şi dulciuri specifice Țărilor de Jos.

Noaptea Culturală Neerlandeză a devenit, alături de celelalte nopți culturale, o tradiție a Secției de Neerlandeză și a ASLS Romania, adunând cu fiecare ediție din ce în ce mai mulți participanți și transformându-i, până la finalul serii, în adevărați admiratori ai culturii și limbii neerlandeze.

Vă așteptăm cu drag!