by asls-romania | Oct 1, 2014 | Cariera, Evenimente, STIRI
Au început înscrierile pentru BuzzCamp 12 – cel mai complex eveniment de dezvoltare personală și orientare în carieră
25 septembrie 2014, București – BuzzCamp, cel mai complex eveniment bianual dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-26 de ani, ajunge la cea de-a 12-a ediție. Companii de top, traineri specializați, speakeri motivaționali și persoane publice vin să comunice cu studenții și proaspeții absolvenți pe teme de dezvoltare personală și orientare în carieră.
BuzzCamp este un eveniment de amploare, ajungând în cele mai mari centre universitare din România, care oferă companiilor oportunitatea de a interacționa cu cei mai buni studenți și proaspăt absolvenți în cadrul conferințelor, prin intermediul workshop-urilor cu public targetat, dar și prin sesiuni one-to-one în cadrul fotoliilor de consiliere.
”BuzzCamp este mai mult decât un eveniment de business. În cadrul evenimentului, tinerii găsesc răspunsuri la întrebările pe care le au și sfaturi direct de la potențialii angajatori”, a declarat Sabina Popârlan, project manager BuzzCamp.

Pe lângă București, anul acesta BuzzCamp ajunge în alte 6 orașe unde tinerii profesioniști, studenții și absolvenții vor fi puși față în față cu speakeri de renume pentru a discuta despre dezvoltarea personală și orientarea profesională a fiecăruia.
Programul BuzzCamp 12
București – 27 – 31 octombrie 2014
Brașov – 11 noiembrie 2014
Sibiu – 13 noiembrie 2014
Cluj – 18 noiembrie 2014
Timișoara – 20 noiembrie 2014
Iași – 26 noiembrie 2014
Bacău – 27 noiembrie 2014
Înscrierile pentru BuzzCamp12 sunt deschise la link-ul: http://buzzcamp.ro/event/bucuresti/inscriere/
BuzzCamp este un proiect marca Inspire Group, iar înscrierea și participarea la eveniment este gratuită.
Mai multe informații privind programul BuzzCamp vor fi disponibile în curând pe site-ul evenimentului și pe pagina de Facebook.
by asls-romania | Sep 28, 2014 | Evenimente, Info studenți, STIRI
După cum spun vechile zicale românești, toamna aduce cu ea mere, pere în panere, se mai numără și bobocii, dar orice student știe că, mai presus de toate, toamna începe facultatea. Odată cu venirea fiecărui octombrie, se dă startul unui nou an universitar încărcat de noi provocări pentru studenții de pretutindeni.
În acest an, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București își deschide oficial porțile pe data de 2 octombrie, cu o ceremonie de mare amploare ce va avea loc în Aula Magna din incinta Facultății de Drept, începând cu orele 10 ale dimineții. Vă invităm, așadar, cu mic, cu mare, să luați parte la acest eveniment important, pentru a ne bucura împreună de începerea unui nou an universitar.
Ceremonia va începe, după cum este și firesc, cu un cuvânt de deschidere, ținut de conducerea Universității din București. Apoi, începând cu ora 10 și 20 de minute, vom asculta cuvântarea ținută de apreciatul nostru decan, domnul profesor doctor Liviu Franga. Pentru că în facultate nu trebuie să ne îmbogățim doar spiritul, ci și trupul, de la 10 și 40 de minute, doamna profesor Alina Stoica, reprezentant al Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii din Bucureşti, va ține, de asemenea, un discurs.
Orice student al FLLS știe deja că facultatea noastră nu poate fi completă fără ASLS, Asociația Studenților la Limbi Străine, cei mai capabili voluntari, care au mereu grijă să ne facă fiecare zi la facultate mult mai ușoară și mai plăcută. De aceea, de la ora 10 și 50 de minute, îl vom asculta împreună pe președintele ASLS, Alexandru Streinu, care va ține un discurs. Ceremonia se va încheia cu o prelegere inaugurală, susţinută de domnul profesor doctor Constantin Geambaşu, începând cu ora 11.
Fie că e vorba de filologi, adepți ai studiilor culturale, sau viitori traducători, fie că sunt ei boboci sau veterani, facultatea începe pentru toți în același timp, iar anul acesta începe pe 2 octombrie.
Așadar, vă așteptăm în număr cât mai mare la deschiderea oficială a facultății!
by asls-romania | Sep 27, 2014 | Evenimente, Info studenți, STIRI
Ești proaspǎt student la Facultatea de Limbi și Literaturi Strǎine și vrei sǎ știi mai multe despre universitatea ȋn care ȋnveți, despre drepturile și ȋndatoririle tale ca student sau vrei rǎspunsuri la nelǎmuriri?
Atunci nu ai de ce sǎ ȋți faci griji, pentru cǎ Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Strǎine (ASLS Romȃnia) ȋți vine ȋn ajutor și a pregǎtit pentru tine Seminarul Introductiv.
Cu ocazia acestui seminar, membrii ASLS te vor ghida ȋn primii pași ȋn ceea ce ȋnseamnǎ viața de student FLLS. Astfel, colegii tǎi din anii mai mari ȋți vor vorbi despre FLLS și ASLS, despre facilitǎțiile universitǎții (cabinet medical, casierie, biblioteci, cǎmine, cantine, etc) și sistemul de ȋnvǎțǎmȃnt Bologna. Totodatǎ, vei putea afla de la ei tot ce trebuie sǎ știi despre burse, tabere, practica profesionalǎ, legea voluntariatului, restanțe, mǎriri, taxe, modulul psihopedagogic, ore opționale și facultative și modul de citire și ȋnțelegere al orarului.
La acest seminar o sǎ fii pus la curent cu drepturile și obligațiile pe care le are un student și vei ȋnțelege importanța conduitei, reprezentǎrii, șefilor de grupǎ și alegerilor studențești. De asemenea, echipa de teatru ASLS a pregǎtit un moment artistic deosebit, iar voluntarii ASLS promit multe alte surprize.
Pentru a oferi posibilitatea cȃt mai multor studenți sǎ ia parte la Seminarul Introductiv realizat de ASLS, acesta se va desfǎșura ȋn douǎ zile diferite, ȋn cȃte douǎ sǎli diferite, aproape simultan.
★ Când? ★
joi, 2 octombrie sau vineri, 3 octombrie
★ Unde? ★
de la ora 16:30 ȋn sala Pushkin și de la 17:00 ȋn sala Mark Twain, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, strada Pitar Moş, nr 7-13

Te așteptăm!
ASLS România numără 15 ani de activitate ca unul dintre cele mai active ONG-uri studenţeşti, funcționând ca mediator între studenţi şi administraţia şi conducerea Facultăţii şi ca membru activ al societăţii civile din România, prin informarea, îndrumarea şi consilierea profesională a tinerilor şi organizarea de evenimente în acest scop.
by asls-romania | Sep 23, 2014 | Burse strainatate, Cariera, Evenimente, Social, STIRI
QS World Grad School Tour Bucuresti face parte din seria de targuri internationale de programe de masterat si doctorat, evenimente in cadrul carora, sunt adusi fata in fata tineri interesati de dezvoltarea profesionala alaturi de cei mai pregatiti oameni din domeniul care ii pasioneaza pe acestia, si unele din cele mai bune universitati la nivel mondial.
Evenimentul, destinat studentilor care isi doresc sa isi continue studiile masterale sau doctorale in strainatate, va avea loc la Howard Johnson Grand Plaza Hotel, in data de 23 octombrie, incepand cu ora 16:00.
Programele care vor fi prezentate in cadrul targului includ domenii precum finante, management, inginerie, IT, marketing, relatii internationale si multe altele. Cu ajutorul acestui eveniment, tinerii pot discuta direct cu reprezentantii birourilor de admitere despre universitate si programele pe care ele le ofera, viata in campusurile universitare, despre metode de finantare a studiilor sau despre oportunitati de cariera pe care le pot dezvolta acestia in cursul anilor de studiu prin progame de internship.
Inregistrarea este gratuita si presupune numeroase beneficii, precum:
– Burse de peste 1.7milioane $ disponibile doar participantilor la targ (dintre car
e: QS Scholarship for Academic Excellence, QS Leadership Scholarship for Postgraduate Studies, Curtin University – Make Tomorrow Better Scholarship, Pepperdine University School of Public Policy Scholarship, Manchester Business School Masters / QS Scholarship, The Warwick Scholarship for Engineers into Management);
– Discutii cu reprezentantii birourilor de admitere din cadrul universitatilor;
– Informatii despre oportunitati de cariera din partea absolventilor care au trecut cu succes prin aceasta experienta ;
– Workshopuri despre admiterea la masterat si certificarile IELTS si TOEFL, oferite de British Council Bucuresti;
– QS TopGrad School Guide – publicatie bi-anuala – distribuita gratuit primilor 100 de participanti.
Printre universitatile participante se numara WU Vienna, EDHEC, HEC Paris, Hong Kong Polytechnic University, University of Geneva, King’s College London, University College London, University of Birmingham or George Washington University, precum si alte universitati din Italia, SUA sau China.
Detalii suplimentare despre program pot fi gasite pe pagina evenimentului.
QS World Grad School Tour este cea mai mare serie de targuri de programe de masterat si doctorat, prezent in 2014 in peste 70 de orase din intreaga lume. Misiunea QS Quacquarelli Symonds este sa ofere indrumare in educatia universitara si post-universitara si in alegerile in cariera, sustinand studentii de elita si profesionistii sa progreseze spre pozitii de leadership.
Prin evenimentele noastre, publicatiile, cercetarea si platformele online interactive, punem in contact studenti, absolventi si tineri profesionisti cu angajatorii si institutiile de invatamant la nivel global.
Comunitatea noastra include: www.topuniversities.com, www.topmba.com, www.global-workplace.com.
by asls-romania | Aug 18, 2014 | STIRI
GSK România lansează cea de- a opta ediție a programului de traineeship „Pornește la drum cu GSK!”
• GSK derulează anual programul dedicat absolvenților de studii universitare și de master, aceştia având oportunitatea de a-și începe cariera într-o companie multinaţională prezentă în România de 25 de ani şi într-un mediu competitiv;
• În acest program se vor alătura 12 trainee pe o perioadă cuprinsă între șase până la 12 luni, în cadrul diviziilor GSK Pharma, GSK Consumer Healthcare și Europharm Distribuție;
• Aplicațiile sunt deschise în perioada 11 august – 12 octombrie. Pentru înscrieri, cei interesați pot accesa website-ul companiei sau website-ul Buzzcamp
• Peste 3.000 de tineri au aplicat de-a lungul timpului pentru poziții de trainee în cadrul companiei, iar dintre cei selectați în program, peste 50 de tineri talentați și cu performanțe foarte bune au rămas în echipa GSK.
GSK România anunță lansarea celei de-a opta ediții a programului de traineeship „Pornește la drum cu GSK!”, care oferă absolvenților de studii universitare și master din România posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile în cadrul GSK.
Programul se adresează tinerilor cu studii în domeniile Medicină, Farmacie, Chimie, Studii Economice. Aceștia pot opta pentru un stagiu de șase luni în cadrul diviziei GSK Pharma sau un stagiu de 12 luni în cadrul GSK Consumer Healthcare și Europharm Distribuție.

Înscrierile au loc în perioada 11 august – 12 octombrie, prin intermediul unui formular disponibil pe website- ul companiei sau pe website-ul partenerilor noștri Buzzcamp. Tinerii își vor desfășura activitatea în arii profesionale variate, printre care se numără domeniul comercial sau functii suport (departamentul financiar, logistică, achiziţii, etc). La finalul perioadei de traineeship, tinerii cu performanțe foarte bune au posibilitatea să se alăture echipei GSK România.
Perioada de traineeship le oferă tinerilor oportunitatea să se dezvolte şi să implementeze proiecte specifice de business, beneficiind de suportul colegilor şi managerului direct.
Luana Crivăț, Directorul de Resurse Umane al GSK România a declarat: „Prin acest program, ne propunem să le oferim tinerelor talente posibilitatea de a-și începe cariera într-un mediu competitiv, în care să îşi dezvolte capabilităţi şi să construim împreună pentru crea valoare atât pentru companie cât şi pentru pacienţii şi consumatorii români. Absolvenţii care se vor alătura companiei în calitate de trainee vor fi implicaţi în proiecte care vor contribui direct sau indirect la susţinerea sistemului de sănătate din România.”
Pentru a face parte din echipa GSK, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
• Absolvenţi de master promoţia 2013/2014 din domeniile: Studii Economice, Chimie – se iau in considerare numai aplicatiile care prezinta continuitate între studiile universitate şi master
• Absolvenţi de facultate Medicină/ Farmacie – promotia 2013/2014
• Mobilitate pe plan naţional – obligatoriu
• Implicare în proiecte la nivel internaţional – reprezintă un avantaj
• Activităţi extra-curiculare pe parcursul studiilor – reprezintă un avantaj
• Activitate profesională în timpul facultăţii/masterului – reprezintă un avantaj
• Agilitate de învăţare, spirit inovativ, construire de relaţii, munca în echipă
Procesul de selecție presupune parcurgerea mai multor etape şi se va finalizara cu participarea la un workshop, inclusiv selecţie de tip Assessment Center. Acesta consta în prezentări de business care le vor oferi participanţilor ocazia să cunoască mai bine organizaţia GSK şi oportunitatile de dezvoltare. Noii colegi se vor alătura echipei GSK începand cu data de 15 ianuarie 2015.
GSK este una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al carei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GSK se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult. În România, obiectivul GSK este să contribuie la creşterea speranţei de viaţă a românilor, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, precum şi la creşterea calităţii vieţii acestora. Pentru mai multe informaţii accesați www.gsk.ro.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:
Adelina Nedelcu, Communication Executive GSK Romania
Adelina.e.nedelcu@gsk.com
Ioana Cucu, PR Consultant, Graffiti PR
ioana.cucu@graffitipr.ro