by Olivian Stiuler | Nov 13, 2010 | Evenimente, Intre prieteni, STIRI

ASLS vă invită duminică, 14 noiembrie, orele 12.00 sau 14:00 la o mică plimbare prin Muzeul Municipiului București.
Mulți dintre voi l-au văzut în mod sigur de nenumărate ori în timp ce treceau prin fața Universității, dar probabil putini știu câte lucruri interesante se ascund înăuntru: pe de o parte obiecte cu valoare arheologică, precum Zeița de la Vidra, sau istorică, așa cum sunt Hrisovul lui Vlad Țepeș (unde este menționat pentru prima dată numele orașului) sau Biblia lui Ștefan Cantacuzino (prima biblie scrisă în Țara Românească), dar şi obiecte interesante din secolul al XIX-lea sau perioada Micului Paris: de la bucați de pavaj si indicatoare cu numele străzilor, la felinare, acte de cununie, porțelanuri, cristaluri, mobilier, tablouri sau costume de promenadă.
Intrarea costă 3 lei, iar fiecare sub-grup de aproximativ 15 persoane va beneficia de ghidaj gratuit din partea muzeului. Cu cei care vor mai avea timp şi nu vor fi obosit deja vom mai face o vizită şi la Curtea Veche sau Palatul Voievodal, asta însemnând încă 4 lei.
Așadar, dacă v-ați dorit vreodată să aflați ceva mai mult despre istoria orașului prin care vă plimbați zilnic cu metroul sau ratb-ul și nu ați avut ocazia, profitați acum şi trimiteţi un mail de confirmare, cu subiectul “MUZEU”, la adresa cultural[at]asls[dot]ro, în care să precizaţi şi ora dorită: 12 sau 14. În funcţie de numărul de doritori, se vor organiza două sau mai multe sub-grupuri de vizitatori, şi vă vom contacta pentru a stabili detaliile.
Cine vine cu noi la muzeu? 🙂
by Olivian Stiuler | Nov 13, 2010 | Carti, Evenimente, Utile studenti
ASLS România are deosebita plăcere de a vă invita la un nou eveniment cultural organizat de Asociaţia Culturală “Irina Izverna-Tarabac şi Irina Mavrodin” şi găzduit de Lectoratul de Limba Franceză al Facultăţii noastre:
Albert Camus, 50 ans (1960 – 2010)
Evenimentul va începe cu un mini-colocviu cuprinzând expuneri privitoare la poetica spaţiului şi la condiţia omului modern în opera camusiană. Va urma cea de a doua secţiune, dedicată traducerii unui fragment din romanul Căderea – puteţi descărca de AICI paginile respective.
Toţi cei care doresc să ia parte la eveniment sunt rugaţi călduros să-şi confirme prezenţa, prin e-mail, la adresa dignusestintrare[a rond]yahoo[punct]ro, până vineri, 19 noiembrie.
![Publicite afis camus Atelier 8[1]](http://www.asls.ro/wp-content/uploads/2010/11/Publicite-afis-camus-Atelier-81-723x1024.jpg)
Romancier (Străinul – L’Étranger, Ciuma – La Peste, Căderea – La Chute), dramaturg, eseist, filosof existenţialist (Mitul lui Sisif – Le Mythe de Sisyphe, Omul revoltat – L’Homme Révolté) şi laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1957), Albert Camus poate fi considerat una dintre personalităţile culturale cele mai importante ale spaţiului francofon.
Vă aşteptăm, aşadar, sâmbătă, 20 noiembrie, începând cu orele 11, la Lectoratul francez (Edgar Quinet, sala 402).
by Olivian Stiuler | Nov 13, 2010 | Intre prieteni, Organizatii studentesti, STIRI
Programele New Media School si HrEmotion vin in sprijinul organizatiilor studentesti din Bucuresti prin oferirea unor modele competitive de dezvoltare bazate pe sharing, training si atelier.
Printre asociatiile care fac parte din aceste programe se numara si ASLS. Inca de anul trecut, din prima generatie NMS a facut parte Presedintele ASLS- Aliana Rateanu si din HrEmotion, Vice-presedintele ASLS- Teodora Gheorghe.
2010 vine cu o noua generatie de asls-isti care vor participa la toate intalnirile specializate pe New Media, respectiv HR: Livia Topirceanu si Anca Bordeanu (membre ale departamentului PR) si Lavinia Vajaica si Georgiana Dragomir (departamentul HR).
Ne plac aceste intalniri pentru ca ne sunt oferite resurse pentru a creste calitatea proiectelor din cadrul organizatiei dar si a managementului organizational. In plus, avem ocazia sa cunoastem membrii altor organizatii studentesti!
by Olivian Stiuler | Nov 12, 2010 | Evenimente, ONG, Timp liber
Aproape 800 de bilete vândute, 3 perechi de Miss & Mister care ne-au reprezentat cu mândrie Facultatea, 2 formaţii care au încălzit atmosfera şi aşa incendiară… şi sute şi sute de studenţi, boboci sau foşti boboci, care s-au simţit bine, într-o noapte de pomină în Club Fratelli Studios. Acesta a fost Balul Bobocilor Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, desfăşurat împreună cu colegii de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi organizat de Ambition!.






Dar mai bine vă invităm să citiţi ce au scris despre Balul nostru, despre Balul VOSTRU, cei de la Presa în Blugi şi OnlineStudent! Al doilea articol are şi câteva poze foarte reuşite! Dacă vreţi să vedeţi multe, multe poze, puteţi descărca un pachet mare şi de AICI.
by Olivian Stiuler | Nov 9, 2010 | Evenimente, Organizatii studentesti, STIRI, Timp liber, Utile studenti
Cum ajung la BAL?
Adresa clubului este: Str. Glodeni 1-3, Sector 2, Bucureşti
Se poate ajunge urmând acest traseu: metrou până la staţia Ştefan cel Mare, apoi tramvaiul 5, patru staţii până la staţia Cutezătorii.
Ne vedem la Balul Bobocilor! Distracţie plăcută tuturor! 🙂
_____________________________________________________________________________
Fie că sunteţi bobocei sau, din contră, masteranzi sau aproape licenţiaţi, ASLS şi ASPSE, în parteneriat cu Ambition!, vă invita la un mega-Bal al toamnei, care îi va avea ca invitaţi pe FLY PROJECT şi LES ELEPHANTS BIZARRES.
Haideţi şi voi să petreceţi cu noi în Club Fratelli Studios, marţi, 9 Noiembrie, orele 21:00!
Cine candidează la mult-râvnitul titlu de Miss & Mister puteţi afla de AICI.

Daca nu ţi-ai achiziţionat până acum bilete pentru tine şi gaşca ta, te aşteptăm la info-deskurile din Pitar Moş sau holul Universităţii din Bucureşti (Edgar Quinet) de luni până vineri, în intervalul orar 10-16.
Primele 600 de bilete cumparate vor beneficia si de o cartela Orange cadou.
Pentru achizitionarea biletelor sau rezervari de mese sună la 0755 80 72 40 ori scrie la maria(dot)stanciu(at)asls(dot)ro.
Let’s have fun together!
_________