Warning: trim() expects at least 1 parameter, 0 given in /home4/asls/public_html/wp-blog-header.php on line 8
Info studenți | ASLS
Școala de HR

Școala de HR

Sub deviza, “Primul pas spre success”, Asociația Studenților la Psihologie și Stiințele Educației  anunță înscrierile pentru Conferința Națională “HR- Partener Strategic” care se va desfășura în weekend-ul 16-17 februarie la București în hotel Minerva. Acest eveniment organizat de echipa proiectului Școala de HR se adresează tuturor studenților din țară interesați de o carieră în domeniul Resurselor Umane.

Școala de HR

Aflat la a VIII-a ediție, proiectul “Școala de HR” este un proiect de tradiție al ASPSE, care a luat ființă din dorința unor studenți entuziaști de a construi o structură propice interacțiunii dintre mediul universitar și mediul  business.

În acest context conferința  națională “HR- Partener Strategic”  are ca scop facilitarea interacțiunii dintre mediul business și cel universitar într-o manieră în care studenții pot avea acces la informațiile din domeniul Resurselor Umane prin intermediul unor specialiști din arii de renume precum: Banking, Consultanță, Pharma, Servicii Medicale, Security, Industria Auto, Hotelier, IT, FMGC.

Până la data de 14 februarie tinerii interesați de domeniul HR se pot înscrie la  Conferința Națioanală ”HR-Partener Strategic” completând formularul de înscriere de pe www.scoaladehr.ro și urmărind noutățile pe pagina de facebook Școala de HR.

Puteți găsi aici programul zilei de sâmbătă, 16 februarie și cel de duminică, 17 februarie.

Vă așteptăm!

Informații importante – 17.01.2013

Informații importante – 17.01.2013

Restanţele din anii anteriori

Vă reamintim că în cazul în care un curs nu este promovat după cele trei sesiuni în care studenţii se puteau prezenta (sesiunea de la sfârşitul semestrului, sesiunea din toamnă şi sesiunea din anul următor, acelaşi semestru), acesta nu mai poate fi promovat până la sfârşitul ciclului de studii. Aşadar, studenţii cu restanţe din anul 2011-2012, semestrul 1 sunt sfătuiţi să le promoveze în ACEASTĂ sesiune. În caz contrar, ar putea fi exmatriculaţi sau, cu o decizie a Consiliului Facultăţii, vor putea promova aceste materii doar în semestru de graţie (cu condiţia ca numărul total de restanţe să nu fie mai mare de 5) sau, prin exmatriculare şi reînmatriculare, în repetarea anului III.

Evaluarea activităţii didactice de către studenţi

Evaluarea se face după cum urmează:

1. Şefii de grupă sau profesorul de curs înmânează formularul studenţilor la ultimul curs. Fiecare student poate completa un formular de evaluare pentru fiecare curs în parte. Formularele sunt confidenţiale şi anonime. Şefii de grupă pot primi un formular de la sediul Asociaţiei Studenţilor (ASLS).

2. Şefii de grupă sau studenţii adună şi predau formularele completate directorului de departament aferent cursului respectiv. În acest sens pot fi folosite căsuţele pentru corespondenţe.

Practica PROFESIONALĂ

(Extras din Anexa 2 a Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine)

–         pentru ciclul de licență studenții/studentele vor efectua un total de cel puțin 80 de ore, adică cel puțin 20 ore pe semestru pe parcursul semestrelor 3-6. Practica extramurală se va putea desfășura doar pe parcursul semestrelor 3-4. Anul de instalare/acomodare se exceptează de la orice fel de practică, iar cel final va fi dedicat redactării finale a lucrării de absolvire a ciclului de învățământ și, eventual, altor activități de practică intramurale.

–         pentru ciclul masteral studenții/studentele vor efectua un minim de 20 zile în fiecare an.

În cuantificarea activităților de practică profesională se vor lua în calcul orele fizice de prezență ale studentului/studentei. În cazul proiectelor de cercetare și documentare, coordonatorul practicii va decide cuantumul de ore ce se vor acorda studentului/studentei în funcție de dificultatea și anvergura proiectului respectiv. Pentru aceasta se va ține cont de următorul ghidaj:

LICENȚĂ  – proiecte de licență: între 10 – 30 ore; pentru articole publicate și comunicări prezentate la sesiuni științifice: între 10 – 20 ore; pentru proiecte realizate în cadrul cercurilor studențești ori al unor echipe de cercetare: între 5 – 20 ore; pentru fișare, colectare și organizare de date ori alte activități în vederea realizării unor dicționare, culegeri și crestomații, baze de date etc.: între 10 – 40 ore.

MASTERAT – pentru dizertații: între 5 – 10 zile; pentru articole publicate și comunicări prezentate la sesiuni științifice: între 5 – 10 zile; pentru proiecte realizate în cadrul unor echipe de cercetare; pentru fișare, colectare și organizare de date ori alte activități în vederea realizării unor dicționare, culegeri și crestomații, baze de date etc.: între 5 – 20 zile.

Mai multe informaţii în Regulament, paginile 32-34.

Atenţie!

  • Practica se poate face la oricare dintre specializări.
  • Convenţiile de practică, locurile oferite de Facultate şi firmele acceptate pot fi găsite la fiecare departament.
  • Adeverinţele de practică trebuie aduse pentru înscrierea la licenţă şi nu sunt necesare până în acel moment.
  • Practica psihopedagogică nu este considerată practică profesională!
  • Studenţii anilor terminali ÎN CURS (2012-2013) sunt scutiţi de practica profesională adăugată de anexa 2 din Regulament!

Pentru studenţii înscrişi la LMA şi Traducători (anul III):

Studenţii care au deja în planul de învăţământ practică profesională pot depune adeverinţele de practică şi pentru înscrierea la licenţă însă trebuie să respecte în continuare regulile impuse de secţie pentru depunerea adeverinţelor şi obţinerea creditelor/notelor pentru practică, inclusiv studenţii din ani terminal.

Burse pe lunile octombrie și noiembrie 2012

Burse pe lunile octombrie și noiembrie 2012

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

ANUNŢ  BURSE

BURSELE ÎN NUMERAR PE LUNILE OCTOMBRIE ŞI NOIEMBRIE 2012, ACORDATE STUDENŢILOR BURSIERI (LICENȚĂ, MASTER ȘI DOCTORANZILOR ROMÂNI ȘI STRĂINI) VOR FI PLĂTITE PRIN INTERMEDIUL MANDATARILOR ACREDITAȚI LA FACULTĂȚI, ÎNCEPÂND CU DATA DE 17.12.2012. VĂ RUGĂM SĂ CONSULTAȚI PROGRAMUL LA FACULTĂȚI.

PLATA BURSELOR PENTRU STUDENȚII CARE AU PREZENTAT EXTRASE DE CONT DUPĂ DATA DE 5.12.2012, SE VA FACE NUMERAR, URMÂND CA ÎN LUNA IANUARIE SĂ FIE EFECTUATĂ PE CARD.
PENTRU STUDENŢII BURSIERI CARE S-AU REGĂSIT ÎN BAZA DE DATE A UNIVERSITĂŢII DIN ANUL UNIVERSITAR 2011/2012 ȘI CEI CARE AU ADUS EXTRASE DE CONT PÂNĂ LA DATA DE 5.12.2012, PLATA BURSELOR SE VA FACE PE CARD ÎNCEPÂND CU DATA DE 17.12.2012.

BURSELE NERIDICATE VOR FI DEPUSE LA RECTORAT (UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, B-DUL. MIHAIL KOGĂLNICEANU NR. 36-46)

                                                                     14 decembrie 2012

Informații importante – 17.01.2013

Comunicat de presa ASUB

5 decembrie 2012

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB), constituită legal la nivel de Universitate în 1999, solicită Preşedintelui Senatului, Prof. Dr. Gheorghe Vlad Nistor, atât respectarea prevederilor legale în vigoare, cât şi un comportament adecvat mediului academic. Considerăm că prin atitudinea şi acţiunile întreprinse, domnul Prof. Dr. Gheorghe Vlad Nistor prejudiciază nu doar imaginea unei universităţi de elită din ţară, ci afectează în mod direct şi interesele studenţilor. În exercitarea funcţiei de Preşedinte al Senatului, domnul Prof. Dr. Gheorghe Vlad Nistor se evidenţiază prin agresivitate verbală în impunerea punctelor personale de vedere şi prin maliţiozitate faţă de cei care prezintă opinii distincte în raport cu judecăţile domniei sale.

(more…)

Seară literară – Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice

Seară literară – Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cartea anului 2011 în Elveţia – un bestseller distins cu Swiss Book Prize 2011 poposeşte şi printre studenţii Universităţii din Bucureşti prin mijlocirea SOCIETĂŢII GERMANIŞTILOR DIN ROMÂNIA (S.G.R.): www.ggr.ro şi a DEPARTAMENTULUI DE LIMBI ŞI LITERATURI GERMANICE AL UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI, cu bunăvoinţa autorului elveţian originar din România.

Amfitrion: prof. univ. dr. GEORGE GUŢU.

Pentru realizarea ediţiei româneşti s-au destoinicit Editura POLIROM şi traducătoarea MARIANA BĂRBULESCU.

Seara de lectură, urmată de discuţii, are loc în ziua de 23 noiembrie, ora 17.30, în Sala „Ioan Bogdan”, Facultatea de Limbi Străine, Clădirea din str. Pitar Moş 7-13, et. II.

Un tânăr furios priveşte înapoi cu lucidă tandreţe! (George Guţu)

„Noul său roman îl catapultează pe Cătălin Dorian Florescu în prima linie a literaturii germane… Nu sînt mulţi cei care povestesc cu atîta forţă, sensibilitate senzorială şi căldură, atît de amplu, cuprinzînd secole, atît de calm şi fără teamă, ezitînd la fel de puţin atît cînd se confruntă cu brutalitatea si cruzimea, cît şi în faţa gingăşiei şi a tristeţii. Ce povestitor! Florescu este atent la fiecare detaliu, la fiecare nuanţă şi lasă imaginea obiceiurilor rurale să învie, ca într-un tablou de Bruegel, cu toate grozăviile și frumuseţile lor… El a scris un roman impunător despre un secol brutal şi despre o viaţă lipsită de speranţă, un roman care însă nu se scufundă nicicînd în deznădejde. Este o adevărată carte a iubirii.” (Elke Heidenreich, Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Der Schweizer Schriftsteller Catalin Dorian Florescu, 1967 in Timişoara geboren und 1982 in den Westen geflohen, entführt die Leser in die bäuerliche Welt des rumänischen Banats. “Jacob beschließt zu lieben” ist eine Familiensaga epischen Ausmaßes, die mit großer Wucht und leiser Sinnlichkeit vom Leben, Sterben und Lieben erzählt. (Deutschlandfunk)

Lectura şi discuţiile au loc în limba română. 

A doua întâlnire: Lectură în Cafeneaua Cărtureşti Verona (Str. Arthur Verona nr. 13-15).
Luni, 10 decembrie, ora 18.00. Amfitrion: prof. univ. dr. George Guţu.

Vă așteptăm!

Informații importante – 17.01.2013

Alegeri studențești 2012 – Lista candidaturilor

Rezultatele alegerilor:

Proces-verbal-primul-tur||| Proces verbal turul doi

Contestatiile pot fi depuse la sediul ASLS, maine, 15 noiembrie, intre orele 16-18. Sau pe mail silvian.stefan[arond]asls.ro pana pe 15 noiembrie, orele 18:00.

 

 

Perioada de depunere a candidaturilor pentru reprezentanții de secție s-a încheiat. Iată lista candidaturilor:

Reprezentanţi de secţie:

 1. Licenţă:

Filologie – 3 locuri

Maria Tengher – portugheză – persană, anul III

Cornel Stoica – italiană – engleză, anul I

Roxana Dinu – germană – spaniolă, anul II

Studii culturale – 1 loc

Andreea Bălăianu – studii americane, anul II

Traducere – Interpretare – 1 loc

Bianca Ștefură – germană – rusă, anul II

Limbi Moderne Aplicate – 1 loc

Medeea Mavru – franceză, anul II

2. Masterat – 2 locuri

Mara Marinescu  – Studii de cultură rusă şi comunicare în afaceri, anul I

Carmen Stănculescu – Lingvistica limbii engleze, anul II

3. Doctorat –  întrucât nu a depus nimeni candidatura, se prelungeşte perioada de depunere până vineri, 9 noiembrie, doar pentru doctoranzi.

 

Preşedinte ASLS

Oana  Chisalom – engleză – portugheză, anul III

Nicoleta Valeria Hoza – portugheză – engleză, anul III

Data alegerilor:
Reprezentanţi de Secţie, primul tur – 12 noiembrie 2012, între orele 10:00 – 18:00;
Reprezentanţi de Secţie, al doilea tur – 14 noiembrie 2012, între orele 10:00 – 18:00;
Preşedintele ASLS – 14 noiembrie 2012, între orele 10:00 – 18:00.

Vă așteptăm la vot!

Proces-verbal-primul-tur

Traducere – Interpretare – 1 loc