Stresul, un cuvânt cunoscut de toți, dar căruia nu știm cum i-am putea face față. Vine sesiunea, sau, așa cum mulți îi spun,  stresiunea.

 

E o perioadă care te macină. Te simți bulversat și ai vrea să se termine mai repede, să ai timp pentru tine și să ieși la o cafea cu prietenii. În schimb, stai la birou sau în pat cu  foile de curs în față, și, deși a trecut o altă zi și se apropie cu pași repezi un alt examen, parcă nimic din ce ai încercat să reții, nu ai reușit. 

 

Dar, în loc să vedem stresul ca pe un inamic, de ce nu am încerca să-l transformăm într-un aliat, care să ne motiveze să fim mai eficienți în această perioadă?

 

Vrei să descoperi secretele studenților care au reușit să înfrunte negativismul adus de sesiune? Te invităm, ca în rândurile ce urmează, să le citești sfaturile:

 

Atunci când am o perioadă stresantă care mă tulbură, știu cu siguranță că sportul e soluția. Mereu am mers pe premisa că, fără a fi în armonie cu mine însămi, nu voi putea da randament, iar viața ar deveni un haos total. Dacă nu avem un echilibru minte-corp, nu vom putea avea energia necesară pentru a ne îndeplini obiectivele pe care ni le propunem să le îndeplinim. Mâncați sănătos, faceți sport 30 de minute sau puteți face o scurtă plimbare, orice fel de mișcare, hidratați-vă și garantat veți scăpa de stresul pe care sesiunea o aduce. „Minte sănătoasă într-un corp sănătos – Miriam Dumitru, anul II, Filologie, Engleză A – Germană B 

 

În zilele în care am foarte multe de făcut, îmi fac un program cât mai clar și structurat, pentru a mă asigura că fac tot ceea ce-mi propun. Totuși, sunt momente în care pierd controlul și mă simt stresat, iar atunci trebuie să adopt o altă modalitate care să mă ajute să-mi limpezesc mintea, pentru a fi eficient. Soluția care mi s-a părut cea mai aplicabilă o reprezintă pauzele scurte pe care le iau adesea, în care: joc jocul meu preferat, ascult muzică sau fac orice altă activitate care să-mi ia gândul de la învățat. Chiar vă încurajez să faceți asta, fiindcă mintea voastră va fi de două ori mai relaxată, în loc s-o solicitați constant, ca mai apoi să nu reușiți să vă concentrați suficient de bine. Puteți pune muzică pe fundal și în timp ce învățați. E de ajutor atunci când aveți de reținut multe informații complexe. – Sorin Tudor, anul II, Filologie, Neerlandeză – Italiană

 

Cum fac față stresiunii? Ei bine, mai întâi de toate, cred că nu aș putea rezista la fel de bine valului de muncă ce ne copleșește pe toți deodată, dacă nu i-aș avea alături pe colegii mei. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu am fi fost toți în aceeași stare de confuzie, frustrare, și întrebându-ne constant „Oare de ce nu ne-am apucat mai repede de învățat?”

 

Când vine vorba despre ce fac la nivel personal ca să-mi fac aceste săptămâni cât mai productive posibil, însă, fără a mă suprasolicita, nu știu dacă sunt un exemplu demn de urmat. Mai demult, puneam o presiune mai mare asupra mea când venea vorba despre învățat. Îmi opream netul, îmi puneam telefonul deoparte, nu ascultam muzică, îmi adunam toate materialele de care aveam nevoie pentru învățat în pat (ceea ce nu știam că nu e recomandat, pentru a nu asocia patul cu munca, dar măcar așa mai păstram un oarecare nivel de confort), pe scurt, mă dedicam complet învățatului, ceea ce mă făcea să asociez studiul cu ceva obositor și neplăcut.

 

Acum, în schimb, pe lângă faptul că învăț la birou, am introdus și anumite elemente care să-mi facă mai plăcută perioada învățatului. Îmi permit să ascult și muzică, lucru care chiar mă ajută, întrucât, muzica instrumentală mă face să fiu mai relaxată când învăț. 

 

Un alt lucru care mai atenuează sentimentul de singurătate pe care îl poate provoca învățatul constant din timpul sesiunii, este să stau pe Twitch în timp ce învăț, deoarece mă ajută să am pe cineva vorbind pe fundal. Mă face să mă simt ca și cum aș sta cu un prieten (dacă tot îi avem pe cei din Team Prieteni pe Twitch).

 

Pe lângă asta, nu-mi mai opresc netul, doar sunetul notificărilor, ca să nu fiu distrasă chiar de fiecare notificare și am adoptat o metodă de învățare care se potrivește cu atention spanul meu din ce în ce mai redus, metoda Pomodoro, ce presupune o perioadă de 30 de minute de concentrare (în cazul meu), urmată de câteva minute de pauză, în care îmi verific telefonul, văd ce au mai vorbit colegii pe grup, mă impacientez că am rămas în urmă cu cititul cursurilor sau le mai pun câte o întrebare  care ne bagă în ceață pe toți și, astfel, nu mă mai simt la fel de de deconectată față de ceea ce îmi face plăcere, și anume, de a ține legătura cu persoanele dragi mie pe parcursul zilei. 

 

Deși e o perioadă în care se concentrează un nivel ridicat de muncă, până la urmă, trebuie să trecem și prin asta și să luăm din fiecare sesiune ceea ce ne este nouă benefic, fie că învățăm cum să nu ne pierdem mințile când se adună toate deadline-urile în aceeași săptămână,  fie că învățăm chiar ceva folositor din numeroasele materii.

Beatris Lăcătuș, anul II la Traducere și Interpretare, Engleză – Germană

 

Având în vedere că am absolvit ciclul de licență al acestei facultăți, iar în prezent sunt la master tot aici, pot spune că am dobândit experiența sesiunii de examene. Astfel, doresc să spun că există viață și după sesiune, iar eu vă voi transmite ce am făcut de-a lungul celor 3 ani de licență ca să am o viață frumoasă după aceasta.

 

Ei bine, în primul rând, trebuie să aveți un mediu propice de învățat, adică fără distrageri, fără rețele de socializare, fără niciun fel de notificări. Împărțiți-vă materia pe capitole și planificați-vă câte ceva de învățat zilnic. „Azi învăț primele două capitole, mâine următoarele două…” și tot așa. Pe mine m-a ajutat mult că am învățat schematic: îmi făceam mereu rezumate și notițe folosind culori și rețineam mult mai ușor, pentru că îmi dădeam interesul să fac notițele și știam despre ce era vorba. Iar apoi citeam tot cu voce tare de pe foaie, pentru a asimila mai ușor informația. 

 

Luați-vă pauze pentru mâncare, să aveți mereu o sticlă de apă lângă voi pentru a evita să vă ridicați de la birou constant și nu depășiți pauzele pentru că se va da totul peste cap. 

 

Niciodată nu m-am suprasolicitat, pentru că aveam un program fix în timpul zilei și aveam timp și de alte lucruri. De exemplu, învățam de pe la 11 până pe la 5, apoi ieșeam să mă plimb o oră sau două și după aceea, recapitulam ce am învățat în ziua respectivă.

 

Dacă se întâmplă să nu vă simțiți pregătiți pentru un examen, nu vă panicați și în niciun caz nu lipsiți! E mai ok să vedeți structura examenului ca să știți ce puteți face, cine știe, poate sunteți mai pregătiți decât credeți!

 

Vă urez tuturor succes și aveți grijă de voi!

Teodora Pintilie, anul I la Masteratul de Lingvistica Limbii Engleze: Metode și Aplicații 

 

Prin urmare, știm că sesiunea nu va înceta din a fi stresantă vreodată. Cu toate acestea, dacă nu ar exista stresiunea, poate nici nu am mai aprecia cum trebuie party-urile care urmează.

 

Tot ce contează este să nu ne dăm bătuți în fața stresului. Cu toții am trecut, trecem și vom mai trece prin asta, dar de fiecare dată o vom face împreună. Cine știe, poate chiar o să ajungem să ne fie dor de aceste săptămâni în care stăteam până dimineața alături de prieteni pentru a învăța la materia aceea blestemată. Oricum ar fi, ASLS vă urează multă baftă!

Share This