Cu toții știm că limbile pământului sunt interconectate și nu pot fi privite separat, asemenea unei entități de sine stătătoare.
Bineînțeles, raportându-ne la spațiul european, din care facem parte, putem remarca faptul că diversitatea lingvistică este o realitate a vieţii cotidiene: 27 de state membre, 23 de limbi oficiale şi 60 de limbi minoritare. De asemenea, există o mare varietate de limbi regionale şi minoritare, precum şi de limbi vorbite de comunităţile de imigranţi. Moştenirea lingvistică europeană reprezintă o resursă care trebuie preţuită.
Multilingvismul caracterizează, mai ales, facultatea noastră. Acest lucru se datorează faptului că, studiind cel puțin o limbă străină, reușim cu o mult mai multă ușurință să facem legături între cuvintele diverselor limbi pe care le învățăm. Mai mult de atât, ne este facilitată comunicarea cu oamenii din celălalt capăt al lumii și, per total, avem parte de mult mai multe oportunități de dezvoltare, prin cunoașterea și îmbrățișarea diferitelor culturi. Dar, înainte să ne gândim la oamenii din celălalt capăt al lumii, cum stăm cu cei care se află chiar la noi în țară?
Știm bine că în limba română se regăsesc, cu precădere, termeni de origine germanică și slavă. Dacă este să împărțim țara în zone mai mici, putem remarca faptul că fiecare regiune a țării a fost influențată, mai mult sau mai puțin, de un anumit grup lingvistic.
Putem să luăm ca exemplu Ardealul, zonă pe care o cunosc cel mai bine, întrucât am petrecut mult timp acolo în copilărie, la bunici, în județul Mureș. În acea zonă, influența cea mai mare se resimțea din partea limbilor germană și maghiară. O multitudine de cuvinte mi-au rămas impregnate în memorie încă din copilărie. Deseori, când mă aflu într-o discuție despre regionalisme, îmi place să contribui și eu cu numeroasele cuvinte pe care le-am auzit la țară când eram mică. Și nu este vorba despre cuvinte precum „lebeniță” sau „cucuruz” de care auzi involuntar, chiar fără să fi copilărit în Ardeal.
Printre cuvintele mele preferate, cu care am „șocat” mereu persoane din afara satului meu din județul Mureș, se numără cuvinte precum „copârșeu”, care înseamnă „sicriu”, „lopitău”,ce reprezintă o planşetă mare pe care se frământă aluatul, și „goz”, care înseamnă „mizerie”. Toate aceste cuvinte de origine maghiară, pe lângă faptul că impresionează orice om care le aude pentru prima dată, pot părea lipsite de însemnătate pentru persoanele care cunosc acest regionalism. Până la urmă, nu vom auzi niciodată un bucureștean spunând „Strânge și tu gozul ăla!”. Și atunci, ce rol au acești termeni?
Ei bine, tocmai culoarea acestor cuvinte specifice fiecărei zone a țării sunt cele ce stau drept mărturie pentru caracterul plastic al unei limbi, care se poate mula atât pe aspectele cotidiene ale vieții, dar și pe noii termeni apăruți peste tot în lume și asimilați de fiecare cultură în moduri diferite, precum „computer” sau „pizza”.
Multilingvismul trebuie îmbrățișat de fiecare dintre noi, întrucât reprezintă un avantaj nu doar pe plan internațional, facilitându-ne accesul la diverse informații în limbi străine și la oameni din alte țări. Însă, nu trebuie să uităm nici de planul nostru local, care ne oferă posibilitatea să luăm contact cu un vocabular bogat în termeni și cu o significantă valoare culturală, chiar la noi acasă.