Încheierea anului universitar poate reprezenta finalizarea cursurilor și a sesiunii, însă pentru absolvenții ciclului de licență și a celui de master, acest sfârșit de an înseamnă a pune capăt unei etape a vieții și începerea uneia noi.
Astfel, în data de 28 mai, studenții Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București vor sărbători terminarea studiilor de licență și master în cadrul Ceremoniei de Absolvire. Aceasta va avea loc în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept și se va desfășura pe 2 serii: de la ora 10:00 (absolvenții de master și licență, specializările Traducere și Interpretare, Studii Culturale și Limbi Moderne Aplicate), respectiv ora 14:00 (absolvenții de licență, specializarea Filologie).
Finalizarea unui ciclu universitar reprezintă un pas important în viața oricărui student. Tocmai din acest motiv, Ceremonia de Absolvire este oportunitatea perfectă de a le sărbători reușitele, de a le fi alături și de a-i încuraja în demersurile care vor urma. De asemenea, pe data de 29, toți absolvenții FLLS sunt așteptați la un bal de neuitat la Press House Ballroom de la ora 20:00.