“Campania de prevenire a cancerului de col uterin” – ediția a VI-a
Asociația Studenților din Facultatea de Limbi Străine (ASLS România) organizează pe data de 22 martie 2012, ora 16:00, la Casa de Cultură a Studenților, conferința ce va marca punctul culminant al „Campaniei de prevenire a cancerului de col uterin”.
Proiectul ajuns la cea de-a VI-a ediție și nu se adresează doar studentelor Facultății de Limbi Străine , ci tuturor studentelor Universității din București, și nu numai. Scopul informativ ce stă la bază acestei campanii a reunit numeroase asociații , contribuind la promovarea și vizibilitatea evenimentului.
Obiectivele campaniei:
– Informarea participantelor în legătură cu pericolele prezentate de această formă de cancer dacă nu este depistată la timp.
– Educarea și responsabilizarea cu privire la importanța grijii ce trebuie acordate acestei afecțiuni.
– Din partea clinicii Medsana, unul dintre partenerii oficiali ai evenimentului, le vor vorbi studentelor: Dr. Anca Popa, medic primar obstetrică și ginecologie; Dr. Oana Zaharia, medic specialist obstetrică și ginecologie; Dr. Doris Ionescu, medic specialist medicină de laborator, asistent universitar.
– Designerul Catinca Roman va fi invitatul special de anul acesta și ne va vorbi atât despre femeia modernă, femeia secolului 21, cât și despre importanța prevenirii cancerului de col uterin, având în vedere statisticile alarmante din ultimii ani și nu numai.
– Asigurarea a 400 de pachete în valoare de 70 lei ce vor cuprinde: Test Babeș Papanicolau, consultație ginecologie, interpretare rezultat pentru participantele la eveniment.
AVON Cosmetics, unul din cele mai iubite branduri pentru femei, oferă studentelor prezente la conferință 20 de pachete ce conțin atât produse de tipul “Breast Cancer” cât și produse cosmetice, dar și alte 20 de premii surpriză.
Deoarece și combaterea este un factor important , Love Plus contribuie cu 350 de prezervative ce vor fi distribuite în sală.
Campania se bucură de sprijinul următoarelor asociații studențești: : ASUB (Asociația Stundentilor din Universitatea București), ASAA- Asociația Studenților la Administrație și Afaceri, ASB- Asociația Studenților Biologi, ASID- Asociația Studenților la Istorie Dacia, ASLUB- Asociația Studenților la Litere din Universitatea București, ASPSE- Asociația Studenților la Psihologie și Științele Educației , ASMI- Asociația Studenților la Matematică și InformaticÄ.
Parteneri media: Amelie.ro, lumebuna.ro, StartUB, evenimentestudentesti.ro.
Nu întoarce spatele sănătății! Indiferența nu te învață cum să previi!
Teodora Băjinaru
Project manager
E-mail:teo.bajinaru@asls.ro
Web: www.asls.ro
Facebook: http://www.facebook.com/CampaniaDePrevenireACanceruluiDeColUterinByAsls