Catedra de Italiană a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Universitatea Bucureşti vă invită Joi, 17 martie 2011, de la orele 18.00 la CEA DE A NOUA SEARĂ ITALIANĂ la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45) unde Cercul de Studii Culturale Interdisciplinare al Studenţilor Italienişti, în colaborare cu editura Humanitas, organizează dezbaterea Nuvela Renaşterii italiene în răspândirea ei europeană având ca invitaţi pe Mădălina Nicolaescu (profesor dr. la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, autoare de volume şi studii de teorie literară şi de literatură engleză – multe despre teatrul Renaşterii şi cel al lui Shakespeare), Ileana Mihăilă (conferenţiar dr. la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, cercetător la Institutul „G.Călinescu”, specialistă în literatură franceză şi literatură comparată) şi Corina Anton (doctor în filologie, asistent în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, specialistă în literatura italiană veche şi îngrijitoarea volumului în dezbatere).
Dezbaterea porneşte de la volumul La novella italiana del Rinascimento /Nuvela italiană din Renaştere ce face parte din Colecţia bilingvă „Biblioteca italiană”, coordonată de prof.dr.Smaranda Bratu Elian şi de prof.dr.Nuccio Ordine.
Despre nuvela italiană din Renaştere Nuccio Ordine declară: „În pofida triumfului esteticii clasiciste şi a codificărilor, nuvela Renaşterii produce o recuperare a experienţei concrete şi a istoriei, nu doar prin tematică ci şi prin modificările eşafodajului povestirii […] Majoritatea nuveliştilor Renaşterii folosesc şi ei povestirea-cadru dar la mai toţi aceasta suferă o deviere esenţială de formă şi de sens: ea devine mai degrabă un pretext decorativ în care nu se mai zăreşte legătura funcţională cu restul nuvelelor, este o digresiune vacanţieră din care dispare conştiinţa luptei necurmate şi felurite a omului cu „fortuna”, care caracteriza lumea lui Boccaccio. Nuveliştii Renaşterii înlocuiesc excepţionalitatea cu normalitatea, problema morală cu concreteţea vieţii, intenţia aristocratic normativă cu aspiraţia burgheză de a menţine nuvela într-o sferă de valori „naturale” şi cotidiene. […] Evident că această degradare a poveştii-cadru nu este numai un fapt literar ci ea reflectă un model ideologic: procesul de laicizare a culturii pus în mişcare de umanişti, „fereastra deschisă spre natură” (cum spunea Leon Battista Alberti), identificarea limbajului universal al naturii cu limbajul formelor, unde ‚a reprezenta’ era garanţia şi substanţa lui ‚a cunoaşte’, încrederea numai în experienţa directă au dus la un salt în real, în particular şi în individual, un salt care aduce imaginea lumii în contemporaneitate dar totodată o fârâmiţează şi o lipseşte de un proiect universal. In această perspectivă se poate spune că nuvela este dintre genurile Renaşterii cel mai prevestitor al timpurilor moderne.”