Warning: trim() expects at least 1 parameter, 0 given in /home4/asls/public_html/wp-blog-header.php on line 8
Archives | ASLS

Voluntarii ASLS se prezintă: Cristiana PALMEŞ

Cristianei Palmeş i-au fost atribuite diverse „titluri” încă de la început. Ea este omul cu “nas de HR-istă” al ASLS-ului , după cum ar spune Olivian, unul dintre colegii și prietenii ei, sau omul nominalizat la titlul de “Best Cook from ASLS” după cum ar zice  Andrei, un alt coleg și prieten bun din asociație.

Pe lângă asta, Cristiana e pasionată de fotografie,  îi place să se uite la filme, să piardă ore în șir citind citate, să mănânce ciocolată, și îi este absolut imposibil să nu întârzie (lucru pe care vrea cu desăvârșire să îl schimbe). ASLS-ul îi ocupă o bună parte din timp pentru că a ajuns la concluzia că are multe de învățat și experimentat aici alături de colegi și de unii din cei mai buni prieteni pe care i-a avut vreodată.

Voluntarii ASLS se prezintă: Andrei PRIBAC

Andrei a intrat în ASLS din dorinţa (de a cunoaşte cât mai multe fete drăguţe şi) de a face parte dintr-o echipă în cadrul căreia să aibă ocazia să facă ceva pozitiv pentru studenţi. S-a remarcat prin spiritul de iniţiativă (uneori chiar prea revoluţionară) şi prin faptul că e „omul pe care te poţi baza”, fie că e vorba de treburi sofisticate ori de cele mai prozaice sarcini.

Profesional, îşi doreşte să devină expert în reţelistică, dar, ca oricărui Scorpion autentic, îi place să sondeze şi adâncurile (mai mult sau mai puţin misterioase şi întunecate ale) firii umane – şi pentru asta e student în anul trei şi la Facultatea de Psihologie. Datorită acestor pasiuni, a devenit calculatoristul şi psihologul personal al prietenilor, dar nu se plânge de acest statut.

Pe lângă „tot ce are legătură cu IT-ul”, Andrei se mai declară fan înfocat al plimbărilor pe munte, al ceaiului de calitate, al muzicii celor de la Pink Floyd şi al cărţilor lui Terry Pratchett.

Voluntarii ASLS se prezintă: Alice PROŢI

„Alice din Ţara Minunilor”, sau „blonda Alice” – aşa ar suna diverse sintagme adresate firii ei idealiste şi vioaie. Însă, după cum ştim cu toţii, aparenţele înşeală, iar Alice este o persoană responsabilă şi bine ancorată în realitate, care consideră că orice clipă trebuie trăita la maxim (după principiul “blondele se distrează mai bine”).

Totul a început cu pasiunea ei din liceu pentru limbile străine, în special pentru germană. Astfel s-a deschis un nou capitol, admiterea la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Specializarea: Engleză-Germană, unde acum este studentă în anul III. Şi împreună cu studenţia a început și aventura numită ASLS. Prin intermediul ASLS a avut ocazia să-şi dezvolte abilităţile în cel mai potrivit loc, în cel mai activ, organizat şi inspirat mod.

Voluntarii ASLS se prezintă: Oana RĂDULESCU

Oana este studentă în anul II la portugheză-germană. Este exuberantă şi plină de entuziasm, activă şi plină de energie, susţinătoare în ceea ce consideră cu ardoare bun sau “bine făcut”.

Îi place să plonjeze pe valuri de muzică, să împărtăşească idei despre ”cât de frumoasă este vremea astăzi!”,”cât de suspicios este soarele azi!”, “ce mult am iubit ieri”! Adoră limba germană. Oana declară că i-ar fi plăcut să aibă talent la desen, însă s-a ales cu plăcerea de a cânta şi de a dansa.

Adoră raţiunea, spontaneitatea, ludicul, jovialitatea, dorinţa de a impresiona prin fapte negândite, dar în acelaşi timp măreţe.

Oana e ambiţioasa şi norocoasă, totodată mândră de ceea ce deţine, optimistă, şi speră că va putea face lucruri bune în viitor pentru ASLS.

Voluntarii ASLS se prezintă: Aliana RĂTEANU

Activitatea Alianei în ASLS a debutat în anul 2007. Pe atunci, spune ea, visa la baloane de săpun şi vedea, printre picături, în voluntariat o rampa de lansare. Între timp, prin procesele în care a fost implicată, a reuşit să înţeleagă sensul voluntariatului şi să atingă culmi frumoase ale împlinirii pe plan profesional.
În 2009, Aliana a fost aleasă Preşedinte ASLS şi a participat activ la managementul organizaţional, la definirea strategiilor de comunicare şi la crearea unei culturi organizaţionale propice dezvoltării asociaţiei şi membrilor care o construiesc. Rezultatele remarcabile din anul 2009-2010 au fost consolidate prin sprijinul unei echipe minunate, dar şi, spunem noi, implicării active a Alianei.
La sfârşitul mandatului, în decembrie 2010, Aliana a fost votată Preşedinte Onorific al ASLS. Acest rol, ne declară ea, o motivează încă o data să sprijine ASLS pe drumul pe care şi-l construieşte.