Concert de muzică clasică la Universitatea din București

Concert de muzică clasică la Universitatea din București

Miercuri, 18 martie 2015, începând cu ora 19:00, Prietenii Muzicii vă invită la un nou concert de muzică clasică. Pe scenă vor evolua soprana Veronica Anușca și Raluca Enea (clavecin). Evenimentul va avea loc la Casa Universitarilor (str. Dionisie Lupu, nr. 46 – strada paralelă cu str. Pitar Moș).

Ediţia din care fac parte lucrările prezentate pe 18 martie (1735 / 36) nu este nici partitura completă a operei „Les Indes Galantes”, nici o reducţie pentru clavecin. Ea prezintă selecţiuni din opera mare, grupate de compozitor în patru concerte şi denumite chiar de Rameau, Pièces de Clavecin. Rameau îşi motivează alegerea pentru alcătuirea acestei ediţii astfel: „Publicul pare mult mai puţin atras de scene şi recitativele libere decât de celelalte secţiuni ale lucrării… şi nici nu este de datoria mea să-i judec preferinţele. De aceea le prezint aici doar piesele instrumentale (symphonies), combinate cu Airs chantans, Ariettes, Recitatifs mesurez, Duos, Trios, Quatuors şi corurile, Prologue şi trei Entrées, totalul ridicându-se la 80 de piese, din care am alcătuit cele patru Concerte mari, în tonalităţi diferite: simfoniile (piesele instrumentale) sunt deja aranjate conform scriiturii pentru clavecin, iar ornamentele sunt aceleaşi ca în tabelele de ornamente (în special cel din 1724)”. Alt motiv ce justifică alegerea compozitorului de alcătuire a acestei colecţii este şi practica „muzicii domestice” sau „muzica de salon”; în acest context spaţiile erau neîncăpătoare pentru un ansamblu orchestral, iar Rameau realizează aceste transcripţii pentru un ansamblu mult restrâns. Rameau reuşeşte să faciliteze astfel accesul la muzică pentru publicul de-a dreptul entuziasmat de noua sa creaţie: Indiile Galante.

Programul concertului
Jean Philippe Rameau (1683 – 1764)
Din colecția Pièces de Clavecin 1724: Suite en mi:
Allemande – Gigues en Rondeau

Din colecţia Pièces de Clavecin – Edition intégrale – Les Indes Galantes – Balet, reduit a quatre grands concerts (1735/36): 2e Concert:
Air Italien

Din colecția Pièces de Clavecin 1724: Suite en mi:

Le Rappel des Oiseaux

Din colecţia Pièces de Clavecin – Edition intégrale – Les Indes Galantes – Balet, reduit a quatre grands concerts (1735/36): 2e Concert:

L’aimable aurore
Les Petits Marteaux (înainte de 1754)
La Dauphine (1747)

Din colecţia Pièces de Clavecin – Edition intégrale – Les Indes Galantes – Balet, reduit a quatre grands concerts (1735/36): Premier Concert:

Ouverture – Entrée (des quatre Nations dans la Cour d’Hébé) – Vous qui d’Hébé suivez les lois – Entrée -Air vif – Air Polonois – Musette en Rondeau – Musettes, résonnez – Musette en Rondeau – 1er Menuet – 2e Menuet – 1er Menuet – Air Gratieux pour les Amours – Air vif

Instrument: clavecin flamand, cu două manuale de Michael Walcker Altneudorf (Germania, 1988), copie după un original de Jan Ruckers (Antwerpen, 1640).

Concertul face parte din programul „Oportunități la tine acasă” finanțat de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Proiectele din cadrul programului „Oportunităţi la tine acasă”, dedicat susţinerii financiare şi profesionale a tinerilor din domeniul muzicii culte, urmăresc scopul comun de a oferi interpreţilor talentaţi şansa de a acumula experienţa necesară unei cariere de succes, ajutându-i, în acelaşi timp, să obţină un venit periodic din prestaţiile artistice. Astfel, la nivel naţional se derulează deja, de la data amintită, o serie de turnee de concerte de jazz şi de muzică clasică ce promovează, sub diferite denumiri, tinerii muzicieni români de valoare. Stagiunea „Prietenii muzicii în Universitatea Bucureşti” face parte din proiectul „Musica Mobile”. Partenerii programului sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB) şi Radio România Cultural (RRC).

Parteneri media: metropotam.ro, evenimentestudentești.ro și www.calendarevenimente.ro

Accesul la eveniment este liber!

10951873_672205509556927_1872821127_n

 

 

Baw Media, lider internațional de publicitate de conținut, angajează content writer

Baw Media, lider internațional de publicitate de conținut, angajează content writer

Don’t be a couch potato! Be a couch potato with a laptop in your hands!

Dacă ești un student cu multe treburi pe cap, însă dorești să faci primii pași spre o carieră de succes, atunci ești omul potrivit, la momentul potrivit! BAW Media angajează persoane cu abilități excelente de exprimare în scris în limba engleză, pentru poziția de content writer.

Care sunt avantajele? Lucrezi de acasă, beneficiezi de un program flexibil, iar plata se face pe proiect. Vei lucra pentru un lider internațional de publicitate de conținut (advertoriale, articole sponsorizate etc.) pe nișa de web design.

Nu rata această ocazie de a-ți folosi timpul în cel mai eficient mod posibil!  Dacă eşti interesat(ă), trimite un e-mail către contact@bawmedia.com.bannerbawmedia

Ultimele înscrieri la BuzzCamp!

Ultimele înscrieri la BuzzCamp!

buzzcamp-online

 

Inspire Group a început numărătoarea inversă pentru cea de-a 13-a ediţie BuzzCamp! Sunt ultimele zile de înscriere şi ultimele locuri disponibile! Peste 200 de tineri au fost deja selectaţi! Dacă nu te-ai înscris, rezervă-ţi locul pe http://buzzcamp.ro/event/bucuresti/inscriere/. Organizatorii ţi-au pregătit numeroase surprize şi premii, aşa că acceptă provocarea pe care o lansează.

Vino cu gaşca de prieteni la eveniment şi BuzzCamp te scoate la bere. Gaşca cea mai mare va fi câştigătoare! Trimite un e-mail pe adresa info@inspiregroup.ro cu numele găştii tale şi numele prietenilor care te vor însoţi la eveniment. Pentru a intra în competiţie, înscrierea la eveniment este obligatorie atât pentru tine, cât şi pentru prietenii tăi. Termenul limită de aplicare este 20 martie, ora 23:59.

În plus, în această ediţie, ai ocazia să dezbaţi teme actuale de dezvoltare personală cu Ana Ularu – actriţă, Cristina Bazavan – blogger, Florina Onețiu – trainer şi coach, Cristi Dorombach – blogger, Vlad Tausance – trainer, Vasile Calofir – actor, Cristian Onețiu – trainer, Dan Bulucea – Country Manager Google România, Camelia Șucu – antreprenor, Alexandru Negrea – blogger, Liza Sabău – VJ UTV, Walentin Stefanof – East Balkans Senior Commercial Finance Manager, Arnold Cobbaert – CEO Conectys, Claudiu Vrinceanu – redactor şef wall-street.ro.

Care sunt temele acestei editie?

23 martie: Eşecul – prima lecţie de (auto) motivare

24 martie: Social media – always on top?

25 martie: Planifici pe termen lung sau acţionezi acum?

26 martie: Noroc vs. oportunitate

27 martie: Am reuşit. Cum îmi păstrez motivaţia?

BuzzCamp este un eveniment special organizat pentru tine şi îţi oferă oportunitatea să participi la workshop-uri targetate susţinute de Pepsi, Mercedes, Accenture, EY, WNS, HP, Arcelor Mittal, Optaros, Misys, Telus, Conectys şi workshop-uri deschise pe teme de dezvoltare susţinute de Carina Sava (manager Vama) împreuna cu Codruţ Dumitrescu (manager Overground şi Robin and the Backstabbers), Simona Verives, Ionela Ispas, Stefan Stamate, Andrei Tudose. Mai mult decât atât, în timpul pauzelor, la fotoliile de consiliere te vei întâlni cu reprezentanţii Pepsi, KPMG, Royal Canin, Aqua Carpatica, Mercedes, Optaros, Conectys, WNS. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care trebuie să fii prezent. Pe toate celelalte le vei descoperi singur, chiar la eveniment.

Pentru că vrem să fii în permanentă legatură cu reprezentanţii companiilor, îţi punem la dispoziţie platforma buzzjob.ro . Înscrie-te pe http://buzzjob.ro/si vei avea şansa să-ţi găsești un job chiar dacă nu ai experienţă. Site-ul îţi oferă acces la job-uri, internshipuri, traineeship-uri şi programe de practică, în cele mai importante companii de pe piaţă. În plus, eşti la curent cu evoluţia aplicaţiilor tale şi primeşti gratuit consiliere în redactarea CV-ului şi în carieră.

Inspire Group te aşteaptă la BuzzCamp! Înscrie-te şi devino BuzzCamper!

Nobel Globe is hiring!

Nobel Globe is hiring!

Hello,

We are looking for more newbies for our Customer Relations Team! Since it is great to work in the company of friends, how about you being part of our team or bring your friends to Nobel and get the chance to work (and have fun) with them?

We are eager to start the new training class, so the sooner you apply or refer your friends, the better.

 For further details about us check www.nobel.ro

I hope to get in contact soon and to meet you to interview!

 If you are interested, send your CV to jobs@nobelglobe.com or call us at 0726314194 to schedule an interview latest on 16th of March!

banner-800x400-HR-v2 (1)

Practică profesională? Job? Voluntariat? Vino la Career Fest!

Practică profesională? Job? Voluntariat? Vino la Career Fest!

CF13_1

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS) organizează în perioada 19 – 20 martie, între orele 9:00 – 17:00, târgul de joburi Career Fest, în holul de marmură al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, din Edgar Quinet.

Career Fest este un proiect ce se adresează studenților din anul terminal dornici de a-și găsi un loc de muncă/job și de a-și construi o carieră după absolvire, dar și celor care sunt încă în primii ani de studiu și vor să capete experiență sau să fie independenți. Scopul târgului este de a facilita contactul cu reprezentanții companiilor, care le vor împărtăși studenților detalii despre domeniul profesional care-i interesează. Aceștia vor avea oportunitatea de a-și depune CV-ul, de a discuta cu specialiști în resurse umane și de a afla, prin intermediul unor training-uri și workshop-uri, cum arată profilul candidatului ideal, ce se caută pe piața muncii și cum își pot dezvolta cu ajutorul limbilor străine o carieră care să-i caracterizeze și să-i satisfacă.

Organizat în fiecare an de către voluntarii ASLS, proiectul se va desfășura timp de două zile şi va oferi studenților şansa de a se informa şi de a interacţiona cu diferite companii, de a-și depune CV-ul și de a face un prim mare pas spre angajare. Pe lângă asta, târgul va prezenta și va promova oportunități precum: programe de master în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, voluntariat, practică profesională. Printre companiile prezente, dornice să vă cunoască și să vă prezinte oferta lor de angajare, precum și să vă contacteze ulterior, în urma predării CV-ului, se numără: Accenture, Oracle, Obiettivo Lavoro, Schneider, Red Mountain, Genpact, Webhelp, Michelin, Telus, Valoris, CGS, ale căror standuri vor fi amplasate în holul de marmură al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, de pe strada Edgar Quinet, nr. 5-7.

Totodată, într-un training interactiv organizat de ASLS în parteneriat cu CTR (Consiliul Tineretului din România), studenții interesați au oportunitatea de a afla cât de uşoară este redactarea unui CV pe placul companiilor, de a se informa despre ceea ce trebuie să cuprindă o scrisoare de recomandare şi care este modul corect de a ne prezenta la un interviu.

De asemenea, se va da startul unei tombole. Fiecărui vizitator i se va înmâna la intrare un cupon ce trebuie completat cu stickerele pe care le va primi din partea companiilor la care a depus CV-ul. Cu cât mai multe CV-uri depuse, cu atât mai multe stickere și șanse de a câștiga un premiu pregătit de ASLS. Participanții sunt îndemnați să aibă CV-urile deja redactate.

Programul evenimentului va fi următorul :
19 martie
12.30 – 13.30 – Workshop Obiettivo Lavoro ”Oscarul pentru cel mai bun interviu. Cum să fi nominalizat pentru Cel mai bun candidat!” – sala 203
14.00 – 16.00 – Workshop Oracle ”Limbile străine folosite într-un mediu business!”– sala 204
16.00 – 18.00 – Workshop Michelin ”Topic Brain Management”
18.00 – 20.00 – Workshop AIESEC – sala 321
20 martie
12:30 – 13.30 – Gateway – Genpact Trainee Program
14.00 – 16.00 – Workshop Accenture ”Cum să ne pregătim pentru un interviu de nota 10! ”– sala 301
16.00 – 18.00 – Workshop Webhelp ”Consiliere în carieră!”– sala 301

Vă așteptăm cu drag să participați!

Edu SUPORT – educație pentru copii

Edu SUPORT – educație pentru copii

03-Edu-Suport-Logo-3D-Standing

Asociația Create Yourself lansează proiectul Edu SUPORT, care are loc în perioada 2 martie – 10 iunie 2015, la cantina socială Filaret. Edu SUPORT este finanțat de Fondul Mega Image pentru Comunitate, gestionat de Fundația Comunitară București.

Proiectul își propune dezvoltarea unui centru educational în cadrul cantinei sociale Filaret, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, pentru 30 de copiii benefiari ai cantinelor sociale și copii din școlile din zonă. Peste 15 voluntari sunt implicați în implementarea proiectului și vor ajuta la buna lui desfășurare.

Copiii vor primi suport la materiile școlare (limba română, limba engleză și matematică) și vor participa la ateliere creative ținute de voluntari (curs de pictură, de dans și reciclare creativă). Totodată, vor fi organizate evenimente dedicate comunității locale, dar și întâlniri în care invitați speciali care locuiesc în zona Filaret vor povesti copiilor despre experiența lor profesională și îi vor motiva să-și urmeze visele. Scopul acestor acțiuni este de a crea un mediu de socializare și conectare între copii și comunitatea locală.

« Ne-am propus să transformăm cantina socială într-un mod inedit: într-un loc în care copii și voluntari pot învăța unii de la alții și pot împărtăși experiențe de viață », a declarat Cristina Simionescu, manager de proiect.

 

Asociatia Create Yourself este o organizație nonguvernamentală ce are ca scop principal acordarea sprijinului educațional și social copiilor și tinerilor pentru a deveni parte activă în propria lor dezvoltare.

Parteneri media: Romaniapozitiva.ro, Blogunteer.ro, Buzzcamp.ro, Sudentdinprovincie.ro, Imparte.ro, Iqool.ro, Studentie.ro, ASLS.ro, Frunzaresc.eu și Emilcalinescu.eu.

 

Date de contact :

Cristina Simionescu

Telefon: 0722.689.981

Edusuport@cys.ro

www.cys.ro