Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă

 

În atenţia Senatului Universităţii din Bucureşti,

În atenţia domnului Rector al Universităţii din Bucureşti, profesor doctor Mircea Dumitru

În atenţia domnului Decan al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, profesor doctor Liviu Franga

Distinse cadre universitare,

 

Asociaţia Studenţilor de la Limbi Străine din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti (ASLS), în calitatea sa de asociaţie legal constituită la nivel de Universitate şi reprezentativă în cadrul facultăţii menţionate mai sus, doreşte să vă adreseze această scrisoare deschisă în urma sutelor de mesaje private şi publice pe care le-am primit în decursul acestor zile, mesaje referitoare la furnizarea de apă caldă şi căldură în spaţiile educaţionale situate pe strada Edgar Quinet şi Pitar Moş.

Pe această cale dorim să vă transmitem că este de bun simţ şi uman să oferiţi condiţii optime de învăţare pentru studenţii noştri conform Cartei Universitare şi al Statutului Studentului, aprobat prin ordin de Ministru. Deja au trecut mult prea multe ierni şi răbdarea studenţilor a trecut. Am ajuns momentul în care ne-am săturat de promisiuni, de cenzură şi de lipsa de transparenţă de care daţi dovadă permanent.

Confrom sistemului Bologna, învăţământul este centrat pe student, iar acesta este partener cu drepturi egale al Universităţii şi nu un subordonat al acesteia. Dorim să ştim cine este vinovatul pentru această lipsă profundă de respect faţa de studenţi şi dorim să ştim acest răspuns cât mai repede. Deja ne-am obişnuit să învăţăm în săli pline de mucegai şi igrasie, să analizăm ecosisteme pe holuri şi să fugim din centrele universitare când este un cutremur, de frică să nu ne cadă acoperişul în cap sau, şi mai rău, să suportăm consecinţe si mai grave.

Anual admiteţi la studii, mii de studenţi, deşi art. 200/11 din LEN spune că o instituţie de învãţãmânt superior poate admite şi înmatricula într-un program de studii numai acel numãr de studenţi pentru care sunt asigurate condiţii optime de calitate academicã, de viaţã şi de servicii sociale în spaţiul universitar, iar întrebarea noastră este: unde regăsim aceste condiţii, domnule Rector?

Cine va suporta taxele pentru medicamente în caz că studenţii se vor îmbolnavi? Dar dacă de studenţi nu vă pasă, stimate domnule Rector, măcar de cadrele didactice ar trebui să aveţi grijă pentru că şi ele îndură acelaşi tratament inuman. În ce stat al U.E. se mai ţin cursuri unde studenţii sunt obligaţi să poarte mănuşi şi trei paltoane? Cum putem avea randament universitar şi calitate educaţională în această atmosferă demnă de Evul Mediu?

În calitate de student în comisia ARACIS şi reprezentant al studenţilor, mă simt nevoit să duc mai departe vocea acestora şi să empatizez cu mesajul transmis de distinşii mei colegi. Tot în acest sens, îndemn consilierii şi senatorii facultăţii să demareze o petiţie publică care ulterior va fi transmisă comisiei ARACIS şi Ministerul Educației Naţionale şi organelor abilitate, în speranţa că această problemă o sa fie remediată până la sfârşitul acestei săptămâni, iar studenţilor le transmit că vom face tot efortul ca să beneficiem de condiţii umane şi igienice de studiu totodată aducându-le aminte că împreună suntem mai puternici, iar vocea noastră unită poate învinge acest sistem defectuos.

Dragi studenţi, vă propun, ca de mâine, să facem grevă japoneză, pentru a arăta că ne pasă şi că dorim să învăţăm însă nu avem condiţiile necesare pentru acest lucru, iar dacă problemele nu o să fie rezolvate vom ieşi în stradă alături de presă şi vom arăta lumii întregi mesajul nostru.

Preşedinte ASLS – UB

Gabriel Alexandru Streinu

 

allpapers_33797_1920x1200

Noaptea Culturală Japoneză

Noaptea Culturală Japoneză

Lumea magică a Japoniei sub clar de lună

noaptea japonezafinal

 Ți-ai dori să evadezi din rutina obișnuită de vineri seara? Ai vrea să călătorești și să descoperi lucruri noi și interesante? ASLS are soluția pentru tine.

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine găzduiește o nouă noapte culturală care te va purta pe meleagurile Japoniei. Află totul despre istoria, obiceiurile și limba Ţării Soarelui Răsare. Pentru a-ți satisface setea de cunoaștere, dar și curiozitatea, noi ți-am pregătit multe momente speciale.

Noaptea Culturală Japoneză va debuta cu o piesă de teatru, care îţi va deschide porţile către lumea plină de mistere a Japoniei. Dincolo de acele porţi, te invităm să înveţi dansurile tradiţionale ale Japoniei şi, de asemenea, tainele artelor marţiale.

Acum că ai învăţat paşii, este timpul pentru recreere. Poţi lua parte la ceremonia ceaiului sau să te refugiezi în Maid-Café, unde poţi lua o gustare sau o băutură caldă. După, te așteptăm la diverse activităţi, precum atelierul de caligrafie japoneză (Shodo), atelierul de sushi, origami, karaoke, proiecţii de anime şi concerte. Dacă eşti curios să știi cum e să fii student în Japonia, poţi să afli chiar din prezentările celor care au avut această experiență, ei sunt mai mult decât bucuroşi să-şi împărtăşească impresiile despre timpul lor petrecut acolo.

Se ştie că Japonia este și tărâmul legendelor şi miturilor de groază, aşa că te invităm să le descoperi în tunelul groazei (Obakeyashiki). Sau, dacă eşti pasionat de cărţi, atunci ia parte la dezbaterea pe literatură, în cadrul căreia ne vom întreba de ce merită să citim în ziua de azi.  În plus, te aşteptăm la standurile noastre de desene şi caricaturi chibi pentru a avea un suvenir care să îţi amintească cu drag de această seară.

Deja ţi-am captat atenţia? Vino vineri12 decembrie, de la ora 20.30, la sediul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din strada Pitar Moş, nr.7-13, la cea de-a IV-a ediţie a Nopţii Culturale Japoneze.

Te aşteptăm să iei parte la o noapte de neuitat!

Nu uita să ni te alături pe pagina de Facebook a evenimentului

Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor de la Limbi şi Literaturi Străine, în parteneriat cu Secția de Japoneză şi Ambasada Japoniei.

Pentru vorbitorii de germană

Pentru vorbitorii de germană

Können Sie gut Deutsch und Rumänisch? Möchten Sie ihre Sprachkenntnisse weiterentwickeln? Möchten Sie in einer dynamischen Umgebung arbeiten, inmitten einer talentierten und ehrgeizigen Mannschaft, mit beruflicher Einarbeitungs – und Karrieremöglichkeit? Wir bieten Ihnen ein attraktives Gehalt und eine junge professionelle Umgebung. Wenn Sie Teil unserer Mannschaft werden wollen, erwarten wir Ihre Bewerbung.

Spezialist Übersetzungen (m/w)

school-books

Ihre Aufgaben:

 Das Übersetzen von Dokumenten und Unterlagen, ins Rumänische und Deutsche

 Projektverwaltung und deren Vervollständigung gemäß der vorgegebenen Termine und Ansprüche

 Auf dem Laufenden, mit nationalen bzw. internationalen Regelungen und Rechtsvorschriften, bleiben

 Teilnahme an nationalen und internationalen Konferenzen bzw. Versammlungen

 Teilnahme an Kursen und Seminaren für die berufliche Weiterbildung

 Das Erstellen und Prüfen von buchhalterischen Unterlagen der Abteilung

 Das Durchführen von Dokumentablagen der zugehörigen Abteilung

 Das Erstellen von Analysen und Präsentationen

Ihr Profil:

 Erfahrung und/ oder Qualifikation Im Bereich Übersetzungen

 Schnell in der Datenbearbeitung und Überarbeitung

 Sie sind flexibel und belastbar und können gut mit Stress umgehen

 Sie sind ein verantwortungsvoller und aktiver Mensch, mit Gespür für Details und einen Sinn für Kreativität

 Sie haben organisatorische Fähigkeiten

 Sie sind eine kommunikative und vertrauensvolle Person, die teamfähig ist

 Sie haben ein abgeschlossenes Studium, vorzugsweise im Bereich Jura

 Sie haben mindestens eine 1-2 jährige Berufserfahrung

 Sie haben gute Erfahrung in der Verwendung von Programmen wie MS Office (Word, Excel, Powerpoint)

 Sehr gute Deutschkenntnisse

 Gute Englischkenntnisse

Unser Angebot:

 Eine Vertrauensstellung in einem internationalen Umfeld

 Einarbeitung in einem dynamischen und motivierten Team

 Wir bieten von Anfang an ein überdurchschnittliches Einkommen

 Arbeitsort: Bukarest

Interesse geweckt?

Dann überzeugen Sie uns mit Ihrer aussagekräftigen Bewerbung. Wir freuen uns auf das Gespräch mit Ihnen. Selbstverständlich behandeln wir Ihre Unterlagen vertraulich! Bitte richten Sie Ihre Bewerbung in deutscher Sprache an: jobs@lidl.ro oder Bd. Dimitrie Pompeiu, Nr. 6E, Clădirea PBT, Etaj 4, Sector 2, Bucureşti (Dep. Resurse Umane).

Lidl România angajează!

Lidl România angajează!

Parte integrantă a concernului Lidl prezent la nivel european în 27 de ţări, Lidl România este subsidiara cu prezenţa activă pe piaţa locală din anul 2011. În prezent, compania Lidl România reprezintă o poveste de succes, materializată printr-un număr actual de peste 170 de magazine şi 3 centre logistice, cât şi prin peste 3.500 de angajaţi. Pentru a asigura succesul nostru şi pe viitor, căutăm, formăm şi dezvoltăm în permanenţă persoane ambiţioase, dinamice, etice şi responsabile, care vor fi incluse în pepiniera noastră de dezvoltare a carierelor.

LIDL

Specialist Comenzi Legume şi Fructe (f/m)

Perioada dvs. de formare

Pentru a putea acumula şi aprofunda cât mai multe cunoştinţe adecvate domeniului dvs. de activitate, Lidl vă oferă un program complex de formare care cuprinde atât aspecte teoretice, cât şi metode practice.

Responsabilităţi

 Gestionarea stocurilor de legume şi fructe

 Planificarea şi centralizarea comenzilor de legume şi fructe în vederea aprovizionării corecte cu marfa de la furnizori interni şi externi

 Planificarea promoţiilor şi a necesarului de stoc pentru acestea

 Întocmirea documentaţiei interne şi externe necesare în cadrul departamentului şi a rapoartelor specifice departamentului

Profilul dvs.

 Studii superioare finalizate

 Rezistenţă la stres şi aptitudini de organizare foarte bune

 Experienţă şi / sau calificare în comerţul cu fructe şi legume (prezintă un avantaj)

 Cunoaşterea legislaţiei în vigoare, în domeniul comerţului cu fructe şi legume

 Abilităţi de negociator, profesionalism şi promptitudine

 Capacitate de anticipare a tendinţelor în domeniu

 Spirit de iniţiativă şi gândire analitică

 Foarte bună capacitate de relaţionare şi comunicare

 Cunoaşterea limbii germane este obligatorie / cunoaşterea limbii engleze reprezintă un avantaj

Oferta noastră

 Pachet salarial atractiv şi peste medie

 Instruire sistematică şi practică

 Mediu de lucru plăcut, modern şi dinamic

 Posibilitatea de dezvoltare profesională

Sunteţi interesat(ă)?

Vă rugăm să trimiteţi CV-ul dvs. însoţit de o scrisoare de intenţie ce specifică poziţia pentru care aplicaţi, online la adresa jobs@lidl.ro sau în atenţia Dep. Resurse Umane, Bd. Dimitrie Pompeiu, Nr. 6E, Clădirea PBT, Etaj 4, Sector 2, Bucureşti.

 

 

Echipa de Succes Lidl

Echipa de Succes Lidl

Echipa de Succes Lidl lansează programul de management  trainee și dă startul recrutărilor

Echipa de Succes Lidl caută coechipieri pentru Campionatul de Management. Compania  lansează un program de pregătire și specializare pe o perioadă de un an, începând cu 1 octombrie 2014. Pe parcursul întregii veri, proaspăt absolvenții de studii superioare (2013-  2014) se pot înscrie în acest program de management trainee, la finalul căruia, pot avea șansa   să ocupe poziții importante în cadrul Lidl România.

unnamed

Pe parcursul programului de școlarizare, tinerii pasionați vor primi pregătirea profesională   necesară, activând în toate departamentele companiei Lidl și participând la diferite seminarii   de dezvoltare. În plus, vor avea un pachet salarial atractiv, care va crește după șase luni de la   începerea programului. Pe lângă toate aceste beneficii, la final, se va organiza un Assessment   Center, iar participanții care vor obține rezultate bune la această ultimă etapă de evaluare vor rămâne angajați Lidl, pe o perioadă nedeterminată. Câștigătorii vor putea ocupa una dintre   pozițiile pe care au reușit să se afirme și să aibă cele mai bune performanțe.

Echipa de Succes Lidl se extinde și căutăm coechipieri pentru Campionatul de Management.   Dorim să ni se alăture oameni pasionați, dornici să învețe cât mai multe lucruri noi, care să țină   pasul cu ritmul dinamic al companiei noastre. Pentru noi, investirea în generația tânără este foarte importantă. Dorim să le oferim tinerilor tot sprijinul pentru a se dezvolta profesional și personal într-un mediu prietenos, în care pot să beneficieze de foarte multe oportunități”,   declară reprezentanţii Lidl România.

Proaspăt absolvenții de studii superioare (2013-2014) din România își pot depune candidatura pe site-ul oficial www.lidl.ro sau pe www.hipo.ro/Lidl până la sfârșitul verii. De asemenea, Lidl a pregătit o serie de prezentări pentru promovarea programului în câteva Universități din   România – Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca (28 mai); Universitatea Alexandru Ioan- Cuza, Iași (30 mai); Academia de Studii Economice București (2 iunie); Universitatea Politehnică,   București (3 iunie).

Contact: presa@lidl.ro, georgiana.tugearu@lidl.ro, tel. 0374 819 256