Se apropie sesiunea, ceea ce aduce cu ea finalul anului universitar și o lungă vacanță binemeritată. Însă aceasta atrage după ea inevitabila întrebare: ce facem cu cazarea? Pentru mulți studenți, căminul este prima soluție la care apelează. Și ce este viața de student fără trăitul la cămin?

Te anunțăm astfel că perioada de depunere a cererilor de cazare e pe cale să înceapă! Între 9 mai și 3 iunie, voluntarii ASLS te așteaptă în sala CRSC (sediul Pitar Moș, nr. 7-13, etajul 2) între orele 10:00 și 12:00 luni, marți, joi și vineri și de la 16:00 la 18:00 miercuri. Cererile tip pentru cămin se pot lua doar la depunerea dosarului, contra sumei de 1 leu.
Nu uita că această etapă se adresează doar studenților din anii în curs (licență I, II și master I în anul universitar 2015-2016). Pentru studenții admiși în noul an universitar, informațiile se vor publica după admitere.

Dacă vrei să îți formezi o opinie despre căminele de care universitatea beneficiază, poți consulta Ghidul Căminelor: http://lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2015/05/GhidCamine2015.pdf (versiunea din 2016 este în curs de actualizare).

Pentru orice întrebare și nelămurire, te rugăm să trimiți mail la cazari@asls.ro. Urmăriți paginile de Facebook FLLS și ASLS pentru mai multe informații actualizate.

Actele necesare pentru toţi studenţii, indiferent de criteriul la care se încadrează, sunt:

  •     Fotocopie după cartea de identitate;
  •     Două fotografii recente tip buletin/paşaport.
  •     Ultima chitanţă de plată a chiriei (în cazul în care au locuit la cămin);

Actele doveditoare pentru activităţi extracurriculare (dacă este cazul):

Merite excepţionale în voluntariat:

  • Adeverinţă de voluntar pentru activitatea din ultimul an universitar;
  • Scrisoare de recomandare din partea departamentului de resurse umane sau conducerii instituţiei / organizaţiei (obligatoriu);

Activitate ştiinţifică susţinută:

  • Adeverinţe de participare la conferinţe naţionale/internaţionale;
  • Diplome de participare/Premii la concursuri naţionale/internaţionale specifice profilului;
  • Scrisoare de recomandare din partea cadrului didactic îndrumător (obligatoriu);

Actele necesare pentru argumentarea cazurilor sociale sunt (după caz):

  •     (obligatoriu) Adeverinţe cu salariile nete ale părinţilor sau cupoanele de pensie pe ultimele trei luni înainte perioadei de depunere a cererii, adeverinţe de şomaj, handicap sau lipsă a veniturilor (de la autoritatea fiscală locală; NU se acceptă declaraţie pe proprie răspundere);
  •     în cazul în care se doreşte certificarea faptului că familia are mai mulţi copii în întreţinere, trebuie prezentate fotocopii după certificatele de naştere precum şi adeverinţele de elev/student (dacă este cazul) ale acestora.
  •     Adeverinţă medicală în original de la medicul specialist, din care să rezulte că studentul/studenta suferă de o anumită afecţiune cronică sau handicap fizic/locomotor, însoţită de avizul medicului de la Cabinetul medical studenţesc;
  •     Fotocopie după hotărârea judecătorească de divorţ;
  •     Fotocopie după certificatul/certificatele de deces ale părinţilor
  •     Dacă un părinte este grav bolnav, se aduc acte doveditoare (adeverinţă de la medicul specialist).

Metodologia FLLS a fost updată și poate fi accesată aici: http://lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2015/05/Metodologie-FLLS-proiect.pdf

cazari-bg

Share This