Vrei să ai parte de o experiență unică, să cunoști oameni noi, să faci parte din echipa de organizare a unui eveniment sportiv de masă și, în același timp, să susții împădurirea sudului țării? Atunci vino voluntar la Semimaratonul Internațional București.

Pădurea copiilor, programul de împăduriri al asociației ViitorPlus, este din nou cauza oficială la Petrom Bucharest International Half Marathon! Ediția 2015 va avea loc în weekendul 16-17 mai în Piața Constituției din București, unde sunt așteptați peste 10.000 de alergători din peste 50 de țări.

Dacă vrei să fii alături de noi, tot ce trebuie să faci este să completezi acest formular pentru înscriere până pe 14 mai, ora 10:00:http://goo.gl/forms/KeIYqEFok8 și să alegi una sau mai multe zile în care poți să participi.

 

Rolurile disponibile sunt următoarele:

  • vineri, 15 mai: înscriere și distribuție kit-uri – o tură, între 11:00 și 20:00;
  • sâmbătă, 16 mai: înscriere și distribuție kit-uri, 2 ture:
    – Tura 1: între 6:30 – 14:30
    – Tura 2: între 13:30 – 20:30
  • duminică, 17 mai: cheering – o tură, interval estimat între 7:30 și 13:00.

Chiar dacă veți face parte din echipa de voluntari ai Pădurii copiilor, coordonarea la fața locului va fi făcută de către Asociația Bucharest Running Club (ABRC), cea care se ocupă de organizarea Semimaratonului.

Te așteptăm în echipa de voluntari ai Pădurii copiilor de la Semimaratonul Internațional București!

Pentru mai multe informații, te rugăm să o contactezi pe Adina Gorneanu – coordonator voluntari: adina.gorneanu@viitorplus.ro

„Pădurea copiilor” este programul de împăduriri al ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă care își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou născut din România. Programul demarat acum 8 ani se desfașoară în sudul țării, o zonă extrem de vulnerabilă la schimbările climatice și amenințată de desertificare. Datorita alergătorilor la evenimente sportive şi donatorilor, până în prezent au fost înființate 38 de hectare de padure prin plantarea și îngrijirea a aproximativ 250.000 de puieți. Primele 8 hectare de pădure au fost inaugurate pe 14 iunie 2014 la Dragos-Voda, prima padure adusă la stadiul de masiv de catre un ONG din Romania.

Share This