Bal-v7

Fie că suntem veseli sau puțin melancolici, iată că timpul a trecut și s-au încheiat acești 3 ani de facultate. Apăsători și stresanți sau plini de momente frumoase alături de colegi și profesori, cu nopți nebune dansând în Kultur sau petrecute la birou citind, cu examene trecute cu brio sau cu restanțe de care credeam că nu mai scăpam odată, acești trei ani ne-au adus multe amintiri și sunt, fără îndoială, o parte din viața noastră. Nu am putea să nu încheiem acest important capitol fără a sărbători.

Totul începe cu Ceremonia de Absolvire, marți dimineață, 30 iunie, la ora 10, la Facultatea de Drept în Aula Magna. Absolvenții vor avea posibilitatea să aleagă între două pachete, în funcție de preferințele fiecăruia: pachetul simplu de 49 de lei, fără posibilitatea de a păstra toca, respectiv 64 de lei pentru cei care doresc să o păstreze drept amintire. Incluse în ambele pachete sunt: robă închiriată, tocă, pișcoturi, șampanie, dar și un fotograf și un cameraman pregătiți să surprindă festivitatea.

Partea cea mai bună a zilei va fi seara, când va avea loc Balul de Absolvire. Fie că ești o Cenușăreasă modernă venind în limuzină în loc de caleașcă, fie că ești la fel de romantică precum Ileana Cosînzeana și încă îl aștepți pe Făt-Frumos pe un cal alb sau ești Prâslea ce și-a salvat prințesa din ghearele unui zmeu fioros, noi te așteptăm în seara aceleași zile la restaurant Aristocrat Events Hall, începând cu ora 20:00. Petrecerea nu va dura trei zile și trei nopți, ca în basme, dar muzica, bucatele și băuturile vă vor face fără îndoială să vă bucurați și să chefuiți cât pentru trei. De asemenea, seara ca ruptă din basm nu va rămâne doar un eveniment despre care se va auzi și povesti „peste mări și țări”, aceasta va fi imortalizată de un fotograf profesionist.

Avansul pentru pachetele pentru Ceremonie se poate plăti la sediul ASLS din strada Pitar Moș (etajul 1, ușa albastră), până pe data de 20 mai, în intervalul orar 10:00 – 16:00. Costul întreg al Balului de Absolvire este de 275 de lei, preț care se poate plăti și în tranșe. Cei care doresc să afle mai multe detalii sau au întrebări și nelămuriri despre festivitate sunt rugați să urmărească în continuare postările ASLS.

Vă invităm la o seară de poveste!

Share This