Stimate domnule Ministru,

Deşi animat de nobila intenţie de a îmbunătăţi activitatea traducătorilor judiciari, legislatorul nu face altceva, prin prezentul proiect de lege – credem noi – decât să provoace o scădere a calităţii traducerilor judiciare şi să creeze un blocaj fără precedent în sistem.

Autorizarea de-a lungul anilor a unui număr mare de traducători (36.886) nu echivalează cu existenţa unui număr foarte mare de practicanţi în domeniu. Ba chiar, pentru alte limbi în afara celor de foarte mare circulaţie (engleză, franceză, spaniolă, italiană), traducătorii activi de cel mai înalt nivel se numără pe degete.

Aproape toţi aceştia nu sunt însă doar traducători judiciari, ci activează şi ca profesori, filologi, cercetători, traducători în varii domenii conexe, completându-şi veniturile cu una dintre puţinele activităţi de profil remunerate oarecum decent. Multiplicitatea activităţilor nu este însă dăunătoare traducerilor judiciare, ci, dimpotrivă, competenţele multiple ale practicanţilor constituie o garanţie şi a seriozităţii lor în sfera juridică. De altfel, volumul relativ mic de traduceri judiciare, cel puţin pentru cele mai multe limbi, nu permite „supravieţuirea” unui traducător doar din acestea.

În schimb, contrar realităţii din teren, actualul proiect de lege urmăreşte să creeze o profesie (cea de traducător şi interpret judiciar) incompatibilă cu altele conexe, de vreme ce prima obligaţie a practicantului acesteia este aceea de a se afla oricând la dispoziţia instituţiilor în cauză, sub sancţiunea retragerii autorizaţiei, aşa cum rezultă din articolul 4, alineatul 7.

Iar cum acest lucru nu este realmente posibil pentru cei mai mulţi şi mai buni traducători, traducătorii şi interpreţii juridici vor rămâne traducătorii cei mai puţin solicitaţi pe piaţă şi, prin urmare, mai puţin competenţi. Ni se pare evident că nu în acest fel se realizează dorita îmbunătăţire a actului de traducere.

În plus, nici prestarea sub ameninţare a unui serviciu, fapt ce aminteşte de epoca totalitarismului, nu poate avea fără doar şi poate efecte pozitive asupra calităţii actului de traducere.

Pe de altă parte, noţiunea de traducere judiciară este definită vag în prezentul proiect de lege (articolul 2, alineatul 1 – „Traducerea şi interpretarea judiciară este activitatea de traducere şi interpretare efectuată de către un traducător şi interpret judiciar într-o procedură sau activitate desfăşurată în faţa sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia”).

Până acum, traducerea autorizată cu ştampila Ministerului Justiţiei includea sau putea include orice fel de act ce urma a fi înaintat unor autorităţi. Acum, s-ar părea că traducătorul nu mai poate folosi ştampila decât pentru traduceri legate de proceduri judiciare (articolul 51, 2 alineatul 4). Faptul este de natură să creeze un blocaj în sistem, de vreme ce nici un act ce nu urmează a fi înaintat instanţelor ar părea că nu mai poate fi acum autorizat.

De asemenea, credem că trasarea de linii de demarcaţie foarte clare într-un domeniu complex, dar în esenţă unitar, cel al traducerilor, care constituie, în primul rând, apanajul specialiştilor formaţi în cadrul instituţiilor universitare cu profil de limbi străine, nu este nici benefică, nici fezabilă.

Totodată, actualul proiect de lege pune în calea activităţii traducătorilor şi interpreţilor judiciari o mulţime de obstacole menite a le periclita nu doar propria situaţie financiară, ci şi a afecta în ultimă instanţă buzunarul cetăţeanului, ca participant la actul de justiţie. Fără doar şi poate acesta este efectul unor măsuri precum:

  •  Obligaţia de a deschide un birou individual de traducere şi interpretare judiciară sau de a înfiinţa o societate profesională de traducere şi interpretare judiciară (de ce nu mai poate lucra traducătorul, ca până acum, la domiciliu?) – articolul 37;
  • Obligaţia de a plăti o sumă anuală la Ministerul Justiţiei, al cărei cuantum urmează a fi stabilit – articolul 36;
  • Obligaţia de a plăti o cotizaţie anuală la Uniunea Naţională a Traducătorilor şi Interpreţilor Judiciari – articolul 7.

De altfel, obligativitatea înscrierii în cadrul unei singure organizaţii profesionale constituie o măsură de tip comunist, etatist, menită a crea noi caste, în contradicţie flagrantă cu principiul dreptului la liberă asociere.

În plus, actualul proiect de lege ce prevede reacreditarea o dată la 6 ani a traducătorilor judiciari contravine tuturor practicilor în vigoare în alte domenii (articolul 25, alineatul 7). E ca şi cum absolvenţilor de facultate care practică o profesie în baza diplomei de licenţă (profesori, spre exemplu) li s-ar cere ca o dată la şase ani să îşi dea din nou licenţa (sic!). Prin urmare, solicităm ca autorizaţia de traducător ce constituie un drept câştigat în baza unor competenţe dovedite să nu poată fi retrasă decât în urma unor încălcări grave ale legii, şi nu în baza neefectuării unei traduceri solicitate de o instanţă din motive mai mult sau mai puţin obiective.

Credem totodată că examinarea periodică a traducătorilor va avea ca efect principal crearea unei nesiguranţe fără precedent în profesie, de natură să îi alunge pe cei mai mulţi traducători din cadrul acesteia.

În egală măsură, susţinem că autorizarea prin examen a traducătorilor nu trebuie aplicată absolvenţilor învăţământului superior de limbi străine care trec prin furcile caudine nu ale unuia, ci a zeci de examene. Totul în condiţiile în care facultatea noastră, dar şi alte instituţiile de profil din ţară au introdus în programă cursuri şi seminarii de terminologie juridică menite a răspunde necesităţii pregătirii unor buni traducători juridici în sens larg (nu doar judiciari).

Ţinând cont de toate cele expuse mai sus, vă solicităm, domnule Ministru, să retrageţi actualul proiect de lege, care nu a fost elaborat în baza unui dialog real cu specialiştii în limbi străine din ţară.

Decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine

a Universităţii din Bucureşti,

Prof. dr. Liviu Franga

Aici puteți accesa scrisoarea oficială în format Pdf

Share This