May 11, 2009
Publicat in categoria (STIRI) de Ale la 11-05-2009

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE LIMBI ŞI LITERATURI STRĂINE
METODOLOGIE PRIVIND CAZAREA STUDENŢILOR
ÎN CĂMINELE UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI

CAPITOLUL I
Comisia de cazare
Articolul 1

Comisia este compusă din:
- Preşedinte (Prodecanul responsabil cu problemele sociale;);
- Membri (studenţi reprezentanţi în Consiliul Facultăţii) desemnaţi în funcţie de experienţa dobândită în procesul de cazare şi de disponibilitatea acestora;

Articolul 2

Comisia de cazare va fi validată de Consiliul Facultăţii.

CAPITOLUL II
Depunerea şi evaluarea cererilor

Articolul 1
Cererile de cazare se pot ridica de la sediul ASLS, strada Pitar Moş 7-11 etajul 1 sau de la o altă locaţie hotărâtă de Comisia de Cazare.

Articolul 2
Studenţii din anii I şi II (în curs) pot depune cererile de cazare tip la sediul ASLS până cel mai târziu la data de 19 iunie. Nedepunerea cererii până la acest termen poate duce la pierderea dreptului de cazare.

Articolul 3
Studenţii declaraţi admişi pe locurile fără taxă în anul I, cât şi cei admişi la masterat pot depune cereri de cazare în termen de două zile de la afişarea rezultatelor la concursul de admitere. Documentele care atestă situaţia socială pot fi ataşate la cererea tip până la o dată stabilită de Comisie. Nedepunerea cererii până la termenul antemenţionat poate duce la pierderea dreptului de cazare.

Articolul 4
Cererile de cazare în cămine vor fi analizate în următoarea ordine a priorităţilor: Masterat II, Masterat I, Anul III, Anul II, Anul I. Studenţii de la forma de învăţământ cu taxă pot beneficia de cazare doar în cazul în care se încadrează la criteriul social.

Articolul 5
Cererile de cazare sunt evaluate şi aprobate de către întreaga Comisie.

CAPITOLUL III

Principiile de cazare

Articolul 1
În evaluarea cererilor de cazare, Comisia va avea în vedere, în ordine, media, continuitatea şi situaţia socială a studentului. În cazul studenţilor admişi în anul I sau în primul an din ciclul masteral se va lua în considerare media obţinută la examenul de admitere, respectiv media aferentă dosarului de admitere. Pentru restul studenţilor se va lua în considerare situaţia academică de la sfârşitul sesiunii din iunie. Eventualele modificări ale acestei situaţii în urma sesiunii de restanţe din septembrie vor fi luate în considerare doar la redistribuire.

Articolul 2
Consiliul Facultăţii va stabili la propunerea Comisiei atât media minimă cât şi numărul maxim de restante cu care un student poate obţine cazare din partea facultăţii. Aceste aspecte se vor stabili în urma analizării raportului dintre numărul de locuri de cazare repartizate Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de către Rectoratul UB şi numărul de cereri de cazare depuse.

Articolul 3
a) La criteriul social se încadrează studenţii care pot prezenta documente care să ateste următoarele stări de fapt:
- orfani de unul sau ambii părinţi;
- proveniţi de la casele de copii;
- suferinzi de afecţiuni cronice;
- situaţii sociale dificile.

b) Studenţii cu situaţii sociale dificile vor depune (după caz) actele necesare edificatoare, conform anexei nr. 1 la prezenta Metodologie, până la sfârşitul sesiunii de vară. În cazul în care aceste situaţii sociale survin în timpul vacanţei de vară, studenţii pot depune actele până la sfârşitul sesiunii de restanţe din luna septembrie.

Articolul 4
Principiul continuităţii se aplică în sensul menţinerii locului de cazare din anul precedent. Nu beneficiază de continuitate studenţii a căror medie este sub media minimă stabilită de către Comisie pentru obţinerea unui loc în cămin.

Articolul 5
Cererile studenţilor etnici români (din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Albania, Macedonia etc.) vor fi evaluate separat. La evaluarea şi aprobarea cererilor acestora, Comisia va avea în vedere rezultatele profesionale ale acestora.

CAPITOLUL IV
Ridicarea cererilor

Articolul 1
Distribuirea cererilor aprobate va avea loc la sediul ASLS la o dată ce va fi anunţată în timp util de către Comisia de cazare.

Articolul 2
Cererile aprobate dar care nu vor fi ridicate în termen de 24 de ore de la ora distribuirii vor fi anulate, iar locurile date spre redistribuire. Studenţii ale căror cereri au fost anulate nu beneficiază de prioritate faţă de ceilalţi studenţi ale căror cereri vor fi analizate în redistribuire.

alte questii:



Comments:
5 Comments posted on "Regulament Cazari 2009"
Mike on May 23rd, 2009 at 11:40 pm #

Hi, nice posts there :-) thank’s for the interesting information


iulia on May 31st, 2009 at 10:55 am #

Stie cineva o data exacta la care o sa se afle rezultatele? Ca daca nu-s in Bucuresti cand anuntati si nu ajung in 24 de ore… nu-i corect.


Ale on July 16th, 2009 at 11:25 pm #

Distribuirile locurilor in camine vor fi anuntate pe asls.ro si limbi-straine.ro si in facultate dupa 15 septermbrie. Urmariti site-urile si veti afla informatii actualizate.


saby on July 27th, 2009 at 1:54 am #

merci mult:*


cris on August 28th, 2009 at 1:06 pm #

Buna,am si eu o intrebare. Atunci cand se vorbeste despre criteriul social si anume situatii sociale dificile este vorba despre o anumita suma maxima pe membru de familie, chiar daca ambii parinti muncesc, sau despre ce anume? Daca am depus cerere pentru camin(fiind studenta in anul III) si am ales varianta in functie de medie as mai putea schimba optiunea cu cea pentru caz social daca m-as incadra? Multumesc


Post a comment
Name: 
Email: 
URL: 
Comments: 

ORGANIZATII: Studii Americane | EURO<26 | OSE | ASPSE | Societatea Germanistilor | Facultatea de Limbi Straine | Imagine Romania | Jocuri

De interes: EUROPA | CAZARI | Balul Bobocilor | Studenti | Auto F1 | VINURI  | PLAY Games | Locuri de munca | Referate | JOBOSCOP | Jobfest | Amelie | Horoscop | Joburi Studenti