|
December 14, 2011
Publicat in categoria (Intre prieteni) de ASLS la 14-12-2011
Cu părere de rău, trebuie să spunem că membrii asociației noastre au aflat întâmplător, de organizarea unei dezbateri în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. ASLS susține dezbateri și acțiuni cultural-civice ale studenților, dorim o bună comunicare între studenţii FLLS, conducerea facultăţii şi a Universităţii din Bucureşti. Suntem prezenți pe site-uri de socializare, pe mail, la telefon și în timpul programului cu studenții. Deşi nu ne-au fost comunicate în niciun fel detalii legate de această inițiativă, vom avea reprezentanți ai asociației prezenți la dezbatere şi vă anunțăm că mâine, 14 decembrie 2011, începând cu orele 18:30, în amfiteatrul Bogdan din Pitar Moș are loc dezbaterea ”UNIVERSITATEA SE OCUPA SI SE DEZBATE” la care poate participa oricine dorește. În concluzie, susținem activitățile studenților care sunt în acord cu scopul și misiunea ASLS dar pentru a putea realiza acest lucru trebuie să fim informați, în caz contrar ne este foarte greu să ne implicăm. Echipa ASLS
December 14, 2011
Publicat in categoria (Utile studenti) de Olivian Stiuler la 14-12-2011
December 12, 2011
Publicat in categoria (Intre prieteni) de ASLS la 12-12-2011
Daca suntem studenti nu inseamna ca nu trebuie sa discutam despre ce inseamna a fi parinte. Totusi, inainte de asta, trebuie sa ne asiguram ca nu ajungem parinti din greseala, va recomand sa cititi articolele legate de contraceptie de pe site-ul sponsorului nostru, pentru a evita acest lucru. Cum ziceam, daca unele fete isi planifica nunta de mici copii este posibil ca acestea sa stie cati copii isi doresc si ce nume vor avea. Nu discutam despre accidente, nu discutam de perioada studentiei ci despre o sarcina planificata in viitorul vostru, cand veti avea un job stabil, cand veti dori sa formati o familie. Este foarte important sa ne documentam, sa constientizam despre ce este vorba cu ceva timp inainte. Asadar, cand aveti timp liber puteti lectura printre articolele prezentate pe site despre mamici . Sunt foarte multe lucruri de luat in considerare, ce fel de nastere (de exemplu se incurajeaza din ce in ce mai mult clinicile moderne cu nastere in apa ), despre trauma post-nastere, poate de exemplu vreti sa aflati ce sunt celulele stem si cum pot contribui la sanatatea copilului dumneavoastra. Sunt multe de stiut si e cel mai bine sa incepeti, pas cu pas sa va documentati, nu este bine sa fiti prinsi pe picior gresit. In cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri puteti scrie oricand pe forum. Multumim inca o data mamicamea.ro ca ne-au ajutat cu sponsorizarea pentru proiectul umanitar Smile. Va invitam sa le vizitati site-ul si sa aflati mai multe despre sarcina!
December 12, 2011
Publicat in categoria (Intre prieteni) de ASLS la 12-12-2011
Studentia implica numeroase lucruri. Trebuie sa petrecem nopti invatand noapte dar ne si distram, iesim in oras, in cluburi si la diferite petreceri. Fiecare invata pentru examene in felul lor. Unii isi invata fiecare lectie la timp, altii lasa pe ultima suta de metri. Unii merg la bibloteca sau sala de lectura, altii stau acasa si gasesc informatii online. Nu exista bun sau rau atata timp cat functioneaza pentru voi. Cand vine vorba de distractie, studentii din Bucuresti sunt norocosi. In capitala exista sute de activitati pentru tineri, iar de cele mai multe ori studentii au parte de reduceri. Poti merge la Paint Ball sau Laser Tag daca vrei sa te impusti ca la CS. Daca ai chef sa faci miscare, exista terenuri de fotbal, baschet, poti merge la bowling sau sa faci fitness. Bucuresti poate fi numit micul New York. De ce? Ei bine, pentru ca nu doarme niciodata. Poti sa iesi seara in oras, cu prietenii la un suc, sa mergi la o petrecere sau sa petreci noptile prin cluburi.Si daca tot am discutat despre iesit in oras sa discutam putin si despre cumparaturi. Fetele stiu ca orice detaliu este important, asadar va recomandam sa va innoiti garderoba cu lenjerie sexy si costume sexy . Si cum spune si numele site-ului, be sensual, nu stiti cum se poate incheia seara voastra. Tinem sa multumim inca o data site-ului de Lenjerie Intima pentru sponsorizarea in cadrul proiectului Smile si va invitam pe voi sa vizitati magazinul online si poate sa cumparati un cadou de Craciun pentru voi sau prieteni!
December 12, 2011
Publicat in categoria (Utile studenti) de Olivian Stiuler la 12-12-2011
Burse sociale, de merit, de studiu si pentru studenti straini: Decontari RATB nu se fac luna asta.
December 06, 2011
Publicat in categoria (Petreceri) de Olivian Stiuler la 06-12-2011
Având ca slogan ”Zâmbește cu noi!”, ediția de iarnă a campaniei aduce noi surprize.Mai exact, „Smile” continuă printr-o frumoasă petrecere în pijamale, joi, 8 decembrie, găzduită de Chat Noir Club, (situat pe strada Blanari, numărul 5). Startul la distracţie se va da începînd cu orele 20. Iată câteva din ingredientele unei seri de neuitat: muzică bună, pijamale , bătaie cu perne, veselie şi multe, multe zâmbete.De asemenea, în calitate de invitați speciali, cei din trupa „Les Elephants Bizzares” vor fi alături de ASLS, contribuind şi ei la împlinirea unui vis. Invitațiile se pot procura de la infodeskurile din Edgar Quinet 5-7 și Pitar Moș 7-13 în intervalul orar 10:00-16:00, de la Asociațile Studențești partenere sau de la intrare, în seara evenimentului contra sumei de 10 lei.Atât de puţin şi totuşi atât de mult pentru cei ce au nevoie de ajutorul nostru. Anul acesta, poţi fi chiar tu Moş Crăciun! Fii alături de ASLS! Smile! Parteneri: - ASUB, ASAA, ASMI, ASC-UB, ASSP-UB; - start-ub.ro, metropotam.ro, evenimentestudentesti.ro, lumebuna.ro, amelie.ro
December 02, 2011
Publicat in categoria (ONG) de Olivian Stiuler la 02-12-2011
Iată că sosit din nou pe Luni, 28 noiembrie am dat startul campaniei de donaţii la care te aşteptăm să te alături şi tu, aşa că dacă ai pe acasă obiecte, haine, jucării, rechizite de care nu mai ai nevoie, vino cu ele în perioada 28 noiembrie-9decembrie, la sediul ASLS (uşa albastră din Pitar Moş) şi noi vom avea grijă să ajungă la copiii de la Centrul de Consiliere “Sf Spiridon”.Pentru ASLS, “Smile” a devenit mai mult decât o simpla campanie umanitară, a devenit un proiect al prieteniei care reuşeşte an de an, să readucă zâmbetul pe chipul copiilor. Speram ca şi anul acesta să repetăm experienţa. Se spune că “Zâmbetul este drumul cel mai scurt între două inimi”, aşa că te aşteptăm şi pe tine să ne arăţi că nu ai uitat să zâmbeşti, dar mai ales că nu ai uitat să-i faci pe alţii să zâmbească. Daca v-am trezit interesul, ne găsiţi pe Facebook la www.facebook.com/ASLSRomania , la georgiana.danescu@asls.ro sau la monica.barbulescu@asls.ro
November 14, 2011
Publicat in categoria (ONG) de Olivian Stiuler la 14-11-2011
În urma rezultatelor scrutinului, reprezentanţii de secţie sunt: Studii culturale: Limbi Moderne Aplicate: Atașat Procesul Verbal : Proces verbal turul doi
November 12, 2011
Publicat in categoria (Utile studenti) de Olivian Stiuler la 12-11-2011
Dosarele pentru bursele sociale se depun începând de luni-14 noiembrie, până joi-17 noiembrie, la Secretariat, în timpul programului: 12-14. În vederea obţinerii unei burse de ajutor social, studenţii care provin din familii ale căror vewnituri lunare nete medii pe membru de familie sunt mai mici decât cuantumul venitului minim net pe economie, vor depune următoarele documente:
a). cerere tip, vizată de Secretariat
b). copie CI/BI
c). copii ale certificatelor de naştere şi ale buletinelor/cărţilor de identitate (dacă este cazul) ale celorlalţi membri ai familiei, aflaţi în întreţinerea părinţilor
d). adeverinţe de elev sau student pentru membrii familiei care urmează o formă de învăţământ
e). declaraţie pe propria răspundere a unuia dintre părinţi, dată la notar sau la primăria localităţii în care îşi are domiciliul, pentru copiii minori aflaţi în întreţinerea familiei, care nu urmează o formă de învăţământ şi nici nu obţin venituri proprii
f). copie după certificatul de deces, în cazul în care studentul este orfan de un părinte
g). documente justificative privind venitul părinţilor (adeverinţe de salariu, cupoane de pensie)
h). declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, din care să reiasă că nu mai are şi alte venituri decât cele declarate.
i) copie cartea de muncă a părinţilor, prima şi ultima pagină, pentru locurile de muncă care nu sunt instituţii de stat
Se vor face anchete sociale la cazurile cu venit zero
În vederea obţinerii unei burse de ajutor social, studenţii care provin din familii ale căror venituri lunare nete medii pe membru de familie sunt mai mici decât cuantumul venitului minim net pe economie vor depune următoarele documente: a). cerere tip, vizată de Secretariat b). copie CI/BI c). copii ale certificatelor de naştere şi ale buletinelor/cărţilor de identitate (dacă este cazul) ale celorlalţi membri ai familiei, aflaţi în întreţinerea părinţilor d). adeverinţe de elev sau student pentru membrii familiei care urmează o formă de învăţământ e). declaraţie pe propria răspundere a unuia dintre părinţi, dată la notar sau la primăria localităţii în care îşi are domiciliul, pentru copiii minori aflaţi în întreţinerea familiei, care nu urmează o formă de învăţământ şi nici nu obţin venituri proprii f). copie după certificatul de deces, în cazul în care studentul este orfan de un părinte g). documente justificative privind venitul părinţilor (adeverinţe de salariu, cupoane de pensie) h). declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, din care să reiasă că nu mai are şi alte venituri decât cele declarate. i) anchetă socială pentru cei cu venit zero j) copie cartea de muncă a părinţilor, prima şi ultima pagină, pentru locurile de muncă care nu sunt instituţii de stat (SRL sau SA) k) adeverinţă de la Secţia Financiară l) taloane de pensie (pentru ultimele 3 luni) sau adeverinţă cu salariul pe ultimele 3 luni. În vederea obţinerii unei burse de ajutor social, studenţii care provin din familii ale căror vewnituri lunare nete medii pe membru de familie sunt mai mici decât cuantumul venitului minim net pe economie, vor depune următoarele documente:a). cerere tip, vizată de Secretariatb). copie CI/BIc). copii ale certificatelor de naştere şi ale buletinelor/cărţilor de identitate (dacă este cazul) ale celorlalţi membri ai familiei, aflaţi în întreţinerea părinţilord). adeverinţe de elev sau student pentru membrii familiei care urmează o formă de învăţământe). declaraţie pe propria răspundere a unuia dintre părinţi, dată la notar sau la primăria localităţii în care îşi are domiciliul, pentru copiii minori aflaţi în întreţinerea familiei, care nu urmează o formă de învăţământ şi nici nu obţin venituri propriif). copie după certificatul de deces, în cazul în care studentul este orfan de un părinteg). documente justificative privind venitul părinţilor (adeverinţe de salariu, cupoane de pensie)h). declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, din care să reiasă că nu mai are şi alte venituri decât cele declarate.i) copie cartea de muncă a părinţilor, prima şi ultima pagină, pentru locurile de muncă care nu sunt instituţii de statSe vor face anchete sociale la cazurile cu venit zero |
|