by asls-romania | Sep 17, 2023 | Blog ASLS, Proiecte ASLS
Freshers’ Week FLLS 2023 – Labirintul studenției
Departe de colegi, de orașul natal, părinți și de tot ceea ce era odinioară cunoscut – așa începe aventura oricărui nou student. Totuși, cum ne putem pregăti pentru o astfel de schimbare radicală, în așa fel încât lucrurile să nu fie atât de copleșitoare și de încurcate?
Adevărul este că nimeni și nimic nu ne poate pregăti pentru începutul acestei noi etape din viața noastră. Cel mai probabil, locurile noi, mijloacele de transport, ritmul alert de viață din București și facultatea vor reprezenta mari bătăi de cap. Fiecare dintre noi se va trezi în ipostaza de a întreba: „Cum ajung acolo?”, „Unde pot să găsesc sala?”, „În ce direcție trebuie să merg ca să ajung la facultate?” și nu numai.
Cu toții trecem într-o oarecare măsură, prin acest moment. Îmi amintesc cum a fost în cazul meu: eram foarte entuziasmată, vedeam începutul facultății ca pe un început de drum. Nu cunoșteam acest drum. Nu știam unde sunt căminele, unde este facultatea, unde este secretariatul și multe altele. Atunci, am respirat adânc și mi-am propus să nu mă las copleșită de noutatea și imensitatea orașului, ci să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Să fii student în București poate să fie o aventură uneori, dar important este să vedem partea frumoasă a acestei experiențe. Nu trebuie să uităm nicio secundă faptul că putem cere sfaturi și informații de la cei cu mai multă experiență oricând se ivește ocazia.
În ciuda acestor impedimente, nimeni nu poate nega că anii de studenție marchează cel mai frumos punct din viața fiecăruia dintre noi. Cu puțină determinare și ajutor din partea colegilor din anii mai mari, multe dintre aceste mistere se vor clarifica foarte curând, arătându-ne astfel că labirintul studenției nu este așa de greu de deslușit.
Prin proiectul Freshers’ Week FLLS 2023, ASLS își dorește să ajute studenții aflați la început de drum și să îi familiarizeze cu specificul mediului academic, în așa fel încât nimic să nu mai pară așa de dificil ca înainte.
De data aceasta, vom lăsa cuvintele foștilor participanți să vă descrie mai multe despre experiența din spatele acestui proiect:
„Acum mai bine de trei ani mă aflam în postura de student în anul I, plin de emoții și copleșit de schimbarea de la liceu la facultate. Însă, aflând de proiectul Freshers’ Week, perspectiva mea asupra lucrurilor s-a schimbat destul de rapid.
Cu ajutorul voluntarilor, am învățat să citesc orarul care, până atunci, păruse absolut indescifrabil. De asemenea, prin intermediul Seminarelor Introductive am avut ocazia să învăț mai multe și despre partea administrativă, dar și despre ceea ce se așteaptă de la noi în calitate de studenți.
Anii au trecut, iar de atunci am încercat să mă implic la rândul meu și să ajut generațiile de boboci care au călcat pragul facultății noastre. Astfel, anul trecut am avut onoarea de a ocupa funcția de Coordonator al acestui proiect. Alături de ASLS, am reușit să ducem mai departe misiunea pe care vrem să o păstrăm în fiecare an: să dovedim că facultatea nu este așa de complicată precum pare.” – Andreea Cuprian (Coordonator Freshers’ Week FLLS 2022)
,,Pentru mine, Freshers’ Week este unul din proiectele de suflet organizate de ASLS, deoarece este una dintre primele oportunități prin intermediul căreia am interacționat cu voluntarii și cu unii dintre actualii mei colegi de facultate sau grupă, în afară de ZPD. Am rămas cu amintiri plăcute după acest proiect și am învățat ce înseamnă anii de studenție alături de alți boboci și de voluntarii ASLS.
Având în vedere că trec acum în anul II la FLLS, este ușor să îmi aduc aminte cum eram eu fix acum un an și cum așteptam cu sufletul la gură să particip la toate activitățile organizate de ASLS în cadrul acestui proiect. Încă îmi aduc aminte cum m-au „luminat” seminarele introductive (P.S. mai ales cel despre orar), cât de fun a fost să merg la picnicul din Parcul Izvor și să cunosc atât de mulți oameni noi cu care încă țin legătura sau cu care mă salut mereu pe holurile facultății. Ce mi se pare și mai cool e că de la fata timidă de anul trecut, care era curioasă despre tot ce înseamnă a fi voluntar în asociație, am ajuns acum să fiu Asistent-Coordonator al acestui proiect, alături de unii dintre voluntarii care m-au ghidat pe mine acum un an din postura de boboc.” – Bianca Barcan (participant al ediției din 2022 a evenimentului)
Nu există niciun dubiu că proiectul ,Freshers’ Week ajută bobocii să se familiarizeze cu ceea ce implică viața de student la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, de la orar la locurile unde sunt ținute cursurile, de la practica profesională la proiectele și evenimentele din facultatea noastră. Astfel, recomandăm tuturor celor aflați la început de drum într-un mediu nou să participe la acest proiect pentru că este o experiență care o să îi ajute pe parcursul anilor de licență.
by asls-romania | Jul 26, 2023 | Evenimente, Proiecte ASLS
Câțiva ani mai târziu, după ce pandemia a dus la anularea oricărui tip de activitate, suntem entuziasmați să ne reluăm obiceiurile în cadrul unui proiect de suflet. Pe 5 mai, de la ora 17:00, Seara Culturală Portugheză a deschis ușile Facultății de Limbi și Literaturi Străine cu sediul în Pitar Moș, nr. 7-13. Plini de fericire, am pășit pe holurile facultății, pregătiți să ne bucurăm de o doză de cultură și de distracție. O seară culturală este un eveniment în care se celebrează obiceiurile și tradițiile unei țări sau, după caz, peninsule, prin activități interactive și educative ce îmbină muzica, dansul, arta și mâncarea. Au avut loc diferite activități specifice Portugaliei, care au avut scopul de a ne purta pe meleagurile acestei țări cunoscute pentru tradițiile ei, dar și printr-un workshop introductiv despre cultura țării unde se termină țărmul și începe oceanul. După ce lecția introductivă a luat sfârșit, am luat parte la celelalte jocuri și activități pregătite de echipa coordonatoare. Am participat la un Treasure Hunt, unde concurenții trebuiau să găsească anumite săli cu ajutorul indiciilor primite de la voluntari, ca mai apoi să continuăm cu un Escape Room. După aceste activități, ne-a așteptat un bufet cu specific portughez. Ne-am încărcat bateriile, apoi unii dintre noi am mers să facem câteva poze la Photobooth, iar alții au luat parte la un mic atelier de pictat, unde voluntarii le-au oferit participanților ceai și cafea. O ultimă surpriză de care am avut parte a fost piesa de teatru, pregătită de membrii Clubului de teatru EMIL – un grup de oameni foarte talentați. Acest proiect a reprezentat atât întoarcerea la seria de evenimente mult îndrăgită de către studenți, profesori și voluntari de tip Seri Culturale, cât și o oportunitate de a descoperi cultura portugheză într-un mod interactiv.
Mai mulți participanți și coordonatori ai proiectului și-au exprimat opinia și au dorit să-și împărtășească experiența pe care au avut-o în cadrul acestui proiect:
„A fost un eveniment foarte bine organizat și mă bucur că am participat. Pentru că este prima dată după mult timp în care se organizează, cu siguranță a fost o adevărată provocare pentru toți. Sunt studentă în anul II la Portugheză și pot spune că m-a ajutat foarte mult să cunosc tradițiile, gastronomia locală, iar activitățile au fost foarte bine pregătite și interactive. Foi uma noite de sonho!” (Ana-Maria Văduva, participant Seara Culturală Portugheză 2023)

„Mi-a plăcut foarte mult. Este primul proiect pe care l-am organizat în calitate de coordonator și recunosc că am avut o teamă că nu vom avea așa mulți participanți, dar m-am înșelat, iar implicarea lor la activitățile pe care le-am pregătit a fost destul de mare și asta m-a bucurat enorm. Aceștia s-au distrat, s-au simțit bine și s-au bucurat de liniștea pe care au avut-o pictând, iar asta este tot ce contează.” (Ștefan Cărămidaru, Organizator Seara Culturală Portugheză 2023)

„Am prins chiar trei Seri Culturale înainte de pandemie. Fiecare a fost diferită, a avut stilul ei, și a oferit experiențe aparte. Am fost tare nerăbdătoare să văd iar organizată o Seară Culturală, iar prima din acest an a fost Seara Culturală Portugheză, care chiar a avut loc într-o zi specială, pe 5 mai, de Ziua Internațională a Limbii Portugheze. Anul acesta am avut onoarea, aș putea spune, să fac parte din organizare și să mă bucur alături de echipă de fiecare provocare care ne-a apărut în cale. Piesa de teatru, Escape Roomul și alte activități interesante au atras mai mulți participanți, în special prăjiturile delicioase pasteis de nata. Noi sperăm că toată lumea s-a simțit bine și că vor dori să participe și la viitoarele Seri Culturale.” (Andra Iosif – Supraveghetor Seara Culturală Portugheză 2023)

„Am fost Asistent-Coordonator la Seara Culturală Portugheză și experiența de echipă și proiect o să rămână în memoria mea mult timp. Este primul proiect pe care l-am coordonat și unul dintre cele care pot spune că mă reprezintă. Cu toate că a fost greu la început, pentru că nu știam exact cum se procedează cu aceste Seri Culturale, ne-am redresat rapid. După mii de mailuri și mii de telefoane, cel mai mult m-am bucurat atunci când am văzut că participanții se implică în activități și le îndrăgesc. Sper ca aceste Seri Culturale să nu se termine aici și să fie cât mai multe, fiind o tradiție a facultății noastre.” (Christiana Enache, Organizator Seara Culturală Portugheză 2023)
Așadar, o Seară Culturală este o experiență memorabilă și o oportunitate minunată de a descoperi cultura și tradițiile unei țări sau peninsule, iar, pentru noi, Seara Culturală Portugheză a fost un eveniment deosebit. Dacă vă doriți să descoperiți culturi, tradiții noi, însă nu ați vrea din diverse motive să plecați din țară, Serile Culturale, organizate de ASLS, sunt o alternativă mult mai potrivită! Vă așteptăm cu drag să participați în număr cât mai mare la următoarele Seri Culturale, pentru că este o oportunitate minunată de a descoperi și de a experimenta o cultură nouă!

by asls-romania | Jun 25, 2023 | Blog ASLS, Evenimente, Proiecte ASLS
Admiterea 2023 – O călătorie magică spre Ținutul Comorilor
3-14 iulie 2023, Strada Pitar Moș, nr. 7-13. E mare zarvă, vezi oameni de toate vârstele: tineri, părinți, frați, surori. Toți sunt vizibili emoționați și își verifică actele: poze, diploma de bac, foaia matricolă… Tricouri albastre mișună peste tot, ghidează oamenii, taie poze, verifică copiile și originalele, capturează momentele.
De îndată ce intri pe ușa facultății, rămâi fascinat de priveliștea ce ți se arată în toată splendoarea. Ajuns pe un tărâm ascuns de ochii lumii, te lași fermecat de nisipul sclipitor și de grandoarea piramidelor. Tot ce vezi te încântă, dar totuși, care e scopul călătoriei tale? Deodată, zărești o pată albă pe covorul nisipos. Ce să fie oare? Te apropii temător, dar îți dai seama că nu este altceva decât un bilețel. Împăturit și legat cu o panglică albastră, își așteaptă posesorul. Citește-l, e pentru tine! Îl despăturești plin de emoții și descoperi mesajul: „Tinere explorator, nu-ți pierde curajul, încrederea și ambiția! Ai o misiune de dus la bun sfârșit – să descoperi una dintre comorile locului, un cufăr magic plin de cărți și suveniruri tradiționale din întreaga lume. Multă baftă!”
Astfel va începe povestea viitorului student care, în această vară, va face primii pași în căutarea bogăției culturale, lingvistice și intelectuale. Primul hop – Admiterea! Esențial pentru Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și ASLS România, acest proiect va aduna laolaltă aportul valoros al voluntarilor și profesorilor de a asigura un demers practic și eficient al admiterii.
În perioada 3-14 iulie, vor avea loc primele două etape importante ale procesului de admitere, preînscrierea și înscrierea. Prima etapă presupune completarea unui formular electronic obligatoriu cu datele personale necesare procesului. Ulterior, candidații se vor prezenta cu dosarul propriu la sediul din strada Pitar Moș, pentru înscriere. Acest pas le va asigura prezența la proba cea mai importantă, examenul de admitere, reintrodus după perioada dificilă marcată de pandemia de Coronavirus.
Admiterea are o însemnătate aparte pentru toți cei implicați. Candidații percep momentul drept șansa spre un viitor strălucitor, profesorii așteaptă cu speranță noi studenți dornici să aprofundeze studiul limbilor respective, să-și descopere pasiuni aferente specializării lor și să tindă spre culmile succesului.
Pentru voluntarii ASLS, admiterea este un moment de recunoștință și de realizare a tuturor experiențelor pe care le-am acumulat de-a lungul acestor ani de facultate. Este o ocazie minunată să interacționăm cu cei care ne împărtășesc pasiunile și iubirea pentru limbi străine. Fiecare tricou albastru este un student care a trecut și el prin emoțiile înscrierii și care e gata să îți ofere sfaturi utile și să fie un sprijin permanent, la care să poți apela oricând.
Căldura nu e prietenul nostru, iar orele pot părea prea lungi. Dar ce este mai frumos decât să contribui la parcursul unei noi generații?
Cum admiterea lasă în urmă momente și amintiri minunate, câțiva voluntari ASLS și-au împărtășit propriile gânduri legate de admitere:
„A fost o experiență extrem de plăcută. Deși nu este ușor să ai același program timp de aproape două săptămâni, faptul că întâlnești atât de mulți oameni și sentimentul pe care ți-l oferă posibilitatea de a-i ajuta, te face să nu mai simți oboseala, ci doar o împlinire la finalul zilei.
Mulți ar putea spune că este greu să lucrezi cu viitorii studenți, pe unii chiar să îi îndrumi, însă, cu puțină experiență și documentare în spate, poți oferi un sfat care să schimbe viitorul noilor înscriși. Admiterea FLLS este un proiect la care într-adevăr, trebuie să fii atent la o serie de factori, dar alături de o echipă dedicată orice este posibil.”
(Mădălin Catană – Coordonator Admitere 2022)
„Admiterea a fost primul proiect la care am participat în calitate de voluntar activ. Pentru mine a fost o experiență foarte frumoasă, mai ales că am avut ocazia să cunosc persoane din asociație și să leg prietenii cu acestea. Echipa coordonatoare era mereu acolo să ne motiveze, iar printre sutele de dosare care ne-au trecut prin mâini, mai spuneam o glumă sau mai puneam o melodie, tocmai ca să nu simțim oboseala și moleșeala care ne cuprinsese. Fiecare proiect al asociației noastre este frumos, însă acesta este cel care mi se pare că ne aduce cel mai mult împreună, mai ales că petrecem câte cinci-șase ore împreună pe zi timp de două săptămâni și ne obișnuim unii cu ceilalți. Acest proiect este și va rămâne unul dintre proiectele mele de suflet, mai ales că ne dă oportunitate nouă, voluntarilor, să ne simțim ca într-o familie.”
(Diana Avădanei – Voluntar Admitere 2022)
„Am fost atât voluntar, cât și Asistent-Coordonator în cadrul Admiterii FLLS, și pot spune că a devenit proiectul meu de suflet. E plăcut să ajungi adormit la 7 dimineața în fața facultății și să vezi candidații emoționați – brusc ai un scop și parcă ești plin de adrenalină, de dorința de a-i ajuta cum poți mai bine. Cred că e unul dintre cele mai solicitante proiecte, mai ales pentru că iei legătura cu o gamă largă de tipologii de oameni și trebuie să fii mereu calm pentru a gestiona situațiile neplăcute. Nu contează că ești acolo de 6 – 7 ore, zâmbetul și energia prin care primești candidații sunt două calități de bază pe care trebuie să le ai până la finalul proiectului. Legat de anul trecut…cred că am făcut kilometri întregi de la telefonul care suna continuu până la sala de preînscrieri. Am avut mulți candidați, afară era cald și răbdarea lor scădea. Ne-am străduit să mulțumim pe toată lumea și cred că am reușit să ne atingem scopul. Sunt foarte multe lucruri care trebuie prevăzute, dar voluntarii sunt mereu acolo pentru a descurca totul. Aș repeta experiența de un milion de ori, e un haos care te face dependent și e tare plăcut să revezi candidații în octombrie pe holurile facultății, să știi că și tu ai avut o contribuție la îndeplinirea visului lor.”
(Oana Brichiuși – Asistent-Coordonator Admitere 2022)
Amintiri magice, depănate de tineri ce au trecut, la rândul lor, prin emoțiile admiterii, bucurându-se în prezent de viața lor ca studenți ai Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Ar mai fi multe lucruri de adăugat, dar dacă ar fi să rezumăm toate ideile în câteva cuvinte, am putea spune că Admiterea 2023, la fel ca în toți ceilalți ani, reprezintă cheia cu ajutorul căreia poți deschide comoara secretă a succesului!
by asls-romania | Apr 27, 2023 | Proiecte ASLS
Viața de student poate fi o experiență de neuitat, dar și plină de diverse încercări. Cu mult diferită de viața de elev, mediul universitar are multe secrete pentru cei care încă urmează studiile liceale. Pentru majoritatea absolvenților de liceu, alegerea unei facultăți, acomodarea cu un nou început, și mutarea într-un alt oraș pot părea destul de intimidante.
De aceea, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, în colaborare cu ASLS România organizează „Zilele Porților Deschise”, proiect care are scopul de a-i îndruma pe viitorii studenți și a-i ajuta să cunoască mai bine mediul universitar. Acesta va avea loc în perioada 2-15 mai, în mediul online. Elevii vor avea posibilitatea să afle ce îi va aștepta în momentul când vor face primii pași în învățământul superior și, în fiecare an, își „deschide porțile” pentru aceștia.
„Zilele Porților Deschise” reprezintă oportunitatea perfectă de a descoperi mai multe despre această facultate, despre specializările pe care le oferă, dar și cum decurge o zi obișnuită din viața unui student. Poate pentru unii elevi de clasa a XII-a, încheierea unui capitol și începerea altuia pot reprezenta o provocare, însă, în perioada următoare, toți cei interesați să aplice la FLLS au șansa să primească răspunsuri la toate nelămuririle lor.
Mai mulți participanți sau organizatori au dorit să împărtășească experiența pe care au avut-o în cadrul proiectului și cum i-a ajutat atunci când au luat decizia finală:
„Am participat la proiect în anul 2022 și pot să spun că am fost foarte mulțumită că am făcut-o. În luna mai se organizaseră numeroase sesiuni de informare online și am intrat la cele de la limbile care mă atrăgeau cel mai mult și pe care le studiez și acum, franceză și italiană, la Filologie.Totul a fost foarte organizat și foarte bine promovat pe Facebook. Am primit toate informațiile necesare din timp și, în timpul sesiunilor, am putut adresa reprezentanților secțiilor întrebări, lucru care m-a ajutat enorm. Prezentările profesorilor au fost utile, fiindcă ne-au oferit detalii atât administrative, cât și informații despre curriculum. Astfel, participarea la aceste webinare m-a ajutat să aleg mai ușor secția și limbile pe care îmi doresc să le studiez.” (Adriana Georgescu, participant 2021)
„Proiectul Zilele Porților Deschise a reprezentat pentru mine un prilej de a mă familiariza cu ceea ce înseamnă să fi student la FLLS, ajutându-mă totodată să iau o decizie în ceea ce privește limba a doua pe care urma să o studiez. Mai târziu, s-a dovedit că acest proiect chiar m-a ajutat să fac cea mai bună alegere!” (Adriana Ghencea, participant 2022)
„Mă bucur tare mult că există aceste sesiuni de informare, pentru că elevii chiar sunt îndrumați și sfătuiți cu privire la viitorul lor parcurs academic. Astfel, se face o promovare a facultății și viitorii studenți pot afla multe informații despre oferta educațională a facultății, ulterior făcându-și o impresie despre facultatea noastră și oportunitățile pe care aceasta le oferă. Prin participarea la webinare, viitorii absolvenți de liceu pot afla atât limbile studiate aici, cât și despre admitere și alte informații utile. Recomand tuturor să participe la aceste sesiuni de informare, deoarece în urma acestora, vor putea lua o decizie cât mai bună pentru viitorul lor”. (Silvia Budur, participant 2021)
„Zilele Porților Deschise reprezintă nu doar un simplu proiect, ci și o modalitate prin care toți elevii pot vedea îndeaproape ce oferă Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. În cadrul webinarelor, aceștia vor afla informații esențiale despre limbile și materiile pe care le vor studia dacă vor alege facultatea noastră, despre modalitățile de admitere și alte informații utile pentru un viitor absolvent de liceu.
Prin intermediul acestui proiect, principalul obiectiv pe care ni-l propunem este acela ca viitorii studenți să se familiarizeze cu mediul academic și, pe baza a ceea ce află la webinare, să decidă dacă această facultate este o alegere potrivită pentru viitorul lui.
Așadar, dacă sunteți nesiguri despre viitorul vostru academic, dacă nu știți ce program de master să alegeți sau vreți doar să aflați mai multe informații despre FLLS, vă invităm și vă încurajăm să participați în perioada 2-15 mai la webinarele și la prezentările ce vor avea loc în cadrul proiectului!” (Diana Avădănei – Coordonator ZPD 2023)
Acestea fiind spuse, dacă sunteți pasionați de limbile străine, dacă sunteți interesați de alte culturi sau dacă vă doriți să știți cât mai multe despre Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, vă așteptăm să participați în număr cât mai mare la proiectul nostru!
by asls-romania | Mar 11, 2023 | Blog ASLS, Cariera, Proiecte ASLS

Știm cu toții impactul pe care pandemia l-a avut asupra pieței muncii: concedieri, izolare și conceptul care s-a răspândit masiv în această perioadă, și anume ,,work from home”. Cu toate acestea, reîntoarcerea la normal a adus cu sine un val de schimbări și noutăți pe care nu le poți ignora.
Vrei să fii primul care află, de la angajatorii de top ai României, care sunt aceste schimbări și cum îți pot influența parcursul profesional?
Dacă răspunsul este unul afirmativ, atunci acceptă provocarea și vino să participi la Career Fest, pe 20-22 martie, între orele 10-16 în Holul de Marmură al Facultății de Litere, strada Edgar Quinet, nr. 5-7! Aici te vei întâlni cu reprezentanții unor companii de succes care sunt în căutare de vorbitori de limbi străine pentru posturi în diverse domenii. Ei te vor îndruma spre jobul potrivit pentru tine și îți vor prezenta ofertele și cerințele lor, oferindu-ți, totodată, și sfaturi despre procesul de aplicare și interviu. Iar dacă ai curiozități, vei avea șansa să ți le clarifici.
Cu ajutorul Career Fest, și tu poți fi „Back in Business”. Fiind prima ediție organizată în format fizic după pandemie, fii sigur că te așteptăm cu multe surprize, ponturi despre piața muncii și sesiuni de formare ținute de partenerii noștri. În plus, dacă vrei să afli și părerile participanților din cea mai recentă ediție fizică a proiectului, ai venit în locul potrivit:
,,În anul 2019, când a avut loc Career Fest fizic, eram studentă în primul an. Când am intrat la FLLS am avut destul de multe temeri legate de job, deoarece nu știam dacă sunt adevărate zvonurile pe care le auzeam mereu, și anume că nu poți face mare lucru cu limbile străine..
Târgul mi-a demonstrat contrariul și m-a învățat să fiu mai optimistă cu alegerile mele.
Am văzut atât de multe companii care sunt interesate de studenții care știu limbi străine. Ascultam cu mare drag ce ar presupune fiecare și oportunitățile de joburi pe care le au.
Proiectul mi-a deschis mai multe uși, ca să zic așa, deoarece, pe lângă faptul că am reușit să comunic direct cu reprezentanții companiilor și să le dau datele mele de contactare (ulterior chiar am fost contactată pentru a-mi trimite CV-ul), m-am înscris și în baza de date a ASLS pentru a primit newslettere cu oferte de locuri de muncă pe limbi străine.
Încurajez pe toată lumea să meargă cu drag la târg, deoarece pot descoperi poate locul de muncă perfect pentru ei și chiar să îi ajute să se angajeze.” – Andra Iosif
„Career Fest pentru mine în timpul facultății a reprezentat un punct de pornire pentru cariera mea profesională. Am avut șansa să interacționez cu mai mulți angajați de la companiile participante, astfel încât am putut să-mi dau seama unde m-aș potrivi cel mai bine.
Acest eveniment reprezintă șansa studenților să afle ce ar putea să îi aștepte pe partea profesională, fie că vor să înceapă încă din timpul studiilor, fie după absolvirea facultății. Este un prilej bun de a analiza anumite oportunități de angajare în urma cărora să începi să îți clădești cariera profesională.” – Alexandru Florișteanu
Deci, ce mai aștepți? Ne vedem la Career Fest, unde vei avea ocazia să îți revii în ritm și să fii ,,Back in Business”!
by asls-romania | Dec 5, 2022 | Blog ASLS
Sărbătorile de iarnă pot fi definite de mai multe lucruri: zăpadă, colinde, decorațiuni pentru brad, cadouri și, nu în ultimul rând, mese de Crăciun în familie, care completează perfect spiritul festiv. Tuturor ne este familiar mirosul de cozonac, de prăjituri care ne duce pe meleagurile copilăriei și ne umple sufletul de magia sărbătorilor. Toate acestea fac masa de Crăciun mai specială, iar, în acest an, ne-am gândit să vă dăm un gust a ceea ce înseamnă această sărbătoare în alte țări.
Mulți consideră că au o vagă idee despre ce înseamnă cultura spaniolă. Le este îndeajuns să știe că este caracterizată de pasiunea cu care vorbesc și dansează spaniolii la fieste, de celebra corrida și de desele sieste pe care le iau aceștia. Se spune că ajungi să cunoști mult mai bine un popor descoperindu-i mâncarea. Așadar, ce se poate spune despre Spania și preparatele tradiționale care se servesc la masa de Crăciun?
În seara de Crăciun, cina începe cu entremeses, adică aperitive. Acestea reprezintă platouri de carne și brânzeturi locale, ce au la bază diferite mezeluri (jamón, chorizo). Felul principal este celebrul Cochinillo (purcelul de lapte), care este servit cu cartofi și ceapă caramelizate. În unele zone, acesta este înlocuit cu carne de miel. De asemenea, platourile mari de fructe de mare nu lipsesc de pe mesele de Crăciun ale spaniolilor de pretutindeni.

Fie că sunt oferite copiilor drept merienda, gustări, fie că sunt consumate după masă, dulciurile sunt ceea ce aduc magia sărbătorilor în casele cetățenilor hispanici. Printre acestea, se numără mazapan, cunoscut de noi sub denumirea de marțipan, făcut din migdale măcinate, gălbenuș de ou și zahăr sau roscos de vino, rulouri de vin, care sunt biscuiți în formă de gogoașă, ce conțin o cantitate mică de vin dulce și nuci, și sunt acoperiți la final cu zahăr pudră.
Alte două tipuri de prăjituri mici sunt polvorone și mantecados. Acești biscuiți spanioli sunt făcuți din făină, zahăr, lapte și migdale. Biscuiții polvorone sunt acoperiți cu zahăr pudră, de unde provine și numele lor, polvo, însemnând pudră. Manteca înseamnă untură, care este un ingredient cheie pentru mantecados. Un alt desert spaniol celebru este Roscón de Reyes, care are forma unei gogoși mari, ornat cu felii de fructe confiate și care este consumat, de obicei, pe 6 ianuarie, de Ziua celor Trei Magi.

Ne mutăm acum în emisfera de nord a globului și ne întâlnim cu o altă tradiție și alte gusturi specifice. Suedia este cunoscută pentru Julbordul ei, care conține feluri de mâncare pentru toată lumea.
Janssons frestelse este un preparat din cartofi și pește gratinat. Originea felului de mâncare nu este cunoscută, însă se spune că a fost numită după un cântăreț de operă iubitor de mâncare de la începutul anilor 1900, numit Pelle Janzon. Rețeta a fost publicată pentru prima dată în 1940 și a devenit rapid un fel de mâncare atât de popular, încât nici julbord (masa de Crăciun) nu ar fi completă fără el. Acesta este servit împreună cu garnituri calde și carne spre sfârșitul mesei.

O parte esențială a pregătirii Crăciunului în Suedia este Glöggul. Ceea ce face acest vin roșu fiert atât de special este faptul că la prepararea lui se folosesc diferite condimente, iar, pe fundul paharului, sunt întotdeauna plasate migdalele și stafidele. De obicei, el este servit în pahare mici, în special pentru că suedezii merg de la o petrecere la alta și această băutură este servită oriunde. Astfel, glöggul constituie băutura perfectă pentru adunările festive.

Julmustul este o băutură non-alcoolică care este formată din apă carbogazoasă, extract de hamei nefermentat, zahăr împreună cu extract de malț, acid citric și alte condimente. Rețeta originală a fost compusă de familia Roberts, care dorea să facă o băutură care să se servească la masa de Crăciun alături de cei dragi. Suedezii preferă să bea această băutură, însoțită de alte dulciuri specifice acestei sărbători, precum Lussekatter și Knick.

Julskinka se mănâncă în Ajunul Crăciunului și este adesea considerată piesa centrală a unui bufet suedez de Crăciun. Suedezii fierb julskinka și apoi o lasă să se răcească înainte de a o glazura cu muștar și pesmet. Odată glazurată, șunca este mutată într-un loc rece, de obicei afară, pentru a se răci cât mai repede posibil. În zilele noastre, majoritatea suedezilor cumpără șuncă gata fiartă, pe care o acoperă cu ou, muștar, pesmet și o rumenesc în cuptor acasă.

Köttbullarna, prin traducere chifteluțele cu sos de smântână, sunt considerate mâncarea națională a Suediei. Acestea sunt mai mici și au o aromă diferită de cea a chifteluțelor italiene și sunt aproape întotdeauna servite cu un sos de smântână. Rețeta a apărut pentru prima dată într-o carte a legendarului Cajsa Warg, publicată în 1755 și de atunci a rămas una dintre cele mai populare. Alte garnituri posibile în afară de sosul de smântână ar fi castraveții presați (pressgurka), merișorul dulce (rårörda lingon) sau piureul de cartofi (potatismos).

Sill – Spre deosebire de celebrele chifteluțe care se pot servi în mai multe variante, heringul murat nu ar trebui să lipsească niciodată din mâncarea dumneavoastră. Acest pește rămâne la baza oricărui bufet tipic suedez. Heringul murat vine într-o varietate de arome – muștar, ceapă, usturoi și mărar, pentru a numi doar câteva – și este adesea consumat cu smântână, cartofi fierți, arpagic tocat, brânză tare, uneori ouă fierte și, bineînțeles, pâine crocantă.

Lutfisk, sau cod pe românește, este servit în mod tradițional în Ajunul Crăciunului și reprezintă o parte importantă a culturii suedeze, așa că merită încercat măcar o dată. În esență, codul este un pește uscat care a fost rehidratat cu ajutorul leșiei, acea substanță alcalină folosită pentru conservarea peștelui în timp. De regulă, este servit cu cartofi fierți, mazăre, un sos Béchamel sau muștar, un praf ușor de condimente fin măcinate, piper alb, piper negru și, ocazional, slănină prăjită.

Dacă am tot vorbit până acum de preparate culinare și băuturi, putem spune că este timpul pentru desert!
Astfel, pepparkakor (turta dulce în română) sunt foarte populare mai ales de Crăciun, când sunt tăiate în forme atractive, adesea decorate cu glazură sau chiar acoperite cu o brânză albă cremoasă, cum ar fi gorgonzola și, uneori, sunt pot fi atârnate ca decorațiuni de Crăciun. La fiecare julmarknad (târg de Crăciun) găsim pepparkakor, pe care le putem servi cu glögg.
Interesant este faptul că aceste prăjiturele te-ar face mai bun și mai blând, lucru care se observă în zicala tradițională: “Ät en pepparkaka, så blir du snäll!” („Mănâncă o turtă dulce ca să fii mai bun!”).

Prin urmare, sărbătorile nu ar mai fi la fel fără mâncarea specifică, iar noi ne-am dorit să vă prezentăm în acest articol măcar o mică parte din cultura culinară a altor țări.
Așadar, dacă aveți de gând să mergeți în Spania sau Suedia de Crăciun, nu uitați să încercați preparatele lor tradiționale pentru un plus de savoare.
Sărbători fericite!
by asls-romania | Nov 12, 2022 | Blog ASLS
Diversity este proiectul care ne arată cât de diferiți putem fi. Fiecare este perfect așa cum este, indiferent de rasă, religie sau orientare sexuală. De aceea, este important să ne acceptăm unul pe altul, să fim uniți ca și comunitate.
De ce spunem asta? Acceptarea este cel mai bun lucru pe care îl putem face ca membri ale acestei societăți. În această lume există oameni și oameni, de la cei care pot obține tot ceea ce își doresc, până la cei care nu își permit nici să se gândească la mai bine. Chit că sunt atâtea ierarhii sau trepte sociale, cu toții avem aceleași drepturi și trebuie să ne respectăm unul pe celălalt, fără diferențieri și favoritisme.
Acestea sunt doar câteva principii pe care acest proiect le susține, având drept slogan „Dreptul meu e și al tău”. Fiecare avem diverse nevoi și drepturi care trebuie îndeplinite, fără dar și poate, fiind necesare pentru un trai cât mai bun.
Diversity este promovat de către ASLS, deoarece a avut o importanță destul de mare de-a lungul timpului, organizându-se încă din anul 2014. În fiecare an am reușit să adunăm atâția studenți la dezbaterile noastre, fie că au fost fizice sau online, care s-au dovedit a fi de mare ajutor în viața cotidiană. Proiectul face parte din categoria celor ce au ca scop atât informarea, cât și responsabilizarea tinerilor despre anumite minorități sau grupuri sociale ale acestei lumi. În același timp, încurajează libera exprimare și eliminarea prejudecăților sau discriminării din jurul nostru și al celor apropiați. Deschiderea spre o asemenea mentalitate ne poate oferi multe de învățat și de câștigat.
Acum este ocazia perfectă să vă exprimați opinia despre tema diversității, chiar dacă pare un subiect destul de sensibil, unde veți primi răspuns la orice întrebare adresată. Nu se știe niciodată când o să fiți puși în fața unei astfel de situații, unde trebuie să luați o decizie importantă. De aceea, este bine să fiți mereu informați și să vă cunoașteți drepturile.
Proiectul se va desfășura de-a lungul a patru zile, de data asta în format fizic. Este o bucurie pentru noi să anunțăm revenirea la normal, ceea ce ne oferă oportunitatea unei comunicări mai bune la întâlnirile noastre. În perioada precizată se vor aborda subiecte legate de diferențele dintre oameni, drepturile noastre ca adepți ai societății și diverse topice.
Așadar, te invităm în perioada 18-21 noiembrie la Casa de Cultură a Studenților din București să ne cunoaștem mai bine și să reflectăm ceea ce este esențial și necesar pentru omenire. De asemenea, nu uitați să completați formularul prin intermediul căruia vă puteți înscrie: https://url24.me/DHpJz.
În rândurile ce urmează, vom lăsa câteva cuvinte din partea organizatorilor:
„Când am participat prima oară la proiectul Diversity a fost în 2018, când am fost împinsă de la spate de câțiva prieteni care mi-au spus că va fi o experiență de neuitat. Oarecum sceptică pentru că aveam parțiale și balul bobocilor în acea perioadă, am zis totuși să-i dau o șansă, să merg măcar pentru o zi pentru a vedea despre ce e vorba.
Nu exagerez când spun că de-a lungul proiectului mi-au dat lacrimile de emoții de mai multe ori. Am avut onoarea de a-l cunoaște pe președintele comunității surdo-mute din România, un domn extraordinar care ne-a vorbit despre toate problemele cu care se confruntă cei din comunitatea dânsului și ce putem face noi să ajutăm.
Am văzut un film artistic realizat de un adolescent de etnie romă care a înfruntat mai multe prejudecăți decât înfruntă mulți oameni în viața lor. Am vorbit cu un speaker din cadrul comunității LGBT și l-am întrebat cum vede el evoluția deschiderii oamenilor față de comunitate în viitor, iar răspunsul său a umplut sala de speranță. Am aflat mai multe despre terapia prin căței, de la o doamnă profesoară de psihologie care ne-a și invitat să-i cunoaștem pe aceștia și să aflăm mai multe despre efectele lor de vindecare. Am aflat mai multe despre persoanele trans de la noi din România și lupta pe care o duc aceștia pentru a putea fi cine sunt cu adevărat.
Au fost cu adevărat niște seri de neuitat la care mă gândesc cu drag acum în urmă, lucru care m-a și ambiționat să vreau să coordonez proiectul anul trecut unde am abordat subiecte precum orfelinatele de copii din România cu domnul Vișinel Bălan, am vorbit despre sindromul Tourettes cu Andrei Ungureanu (Omul cu Tourettes).
Totodată, am abordat arhetipurile clasice din filme și seriale care se centrează în jurul omului alb erou cu Tudor Georgescu (student la masteratul de studii britanice la noi la facultate), am avut un moment de improvizație care a destins atmosfera, realizat de trupa Iele, am discutat despre ce înseamnă LGBT în România cu George Ionesi din centrul Filia, am vorbit despre diversitate la locul de muncă cu Teodora Urjan, reprezentant P&G.
Mai mult, am avut un dialog foarte interesant cu Teleșpan despre viața acestuia și ce sfaturi ne dă dânsul nouă tinerilor studenți, și am încheiat cele 3 zile de foc cu fetele de la Reconectat: Cristina Petrescu Ghenea și Anca Niță, care ne-au vorbit despre body image și consecințele realității în care trăim.” – Lorina Hou, Coordonator Diversity 2021
„Experiența de a fi coordonator al proiectului Diversity este atât o plăcere, cât și o provocare, fiind prima ediție care se desfășoară fizic după mult timp.
Contactarea speakerilor, punerea cap la cap a programului și a activităților au loc fără prea mari dificultăți, având și o echipă cu care sunt pe aceeași lungime de undă și fiind supravegheați de cineva cu multă experiență.
Nu putem decât să sperăm că proiectul își va atinge scopul, și anume, ca lumea să plece de la proiect un pic mai informată, mai împăcată cu sine și mai deschisă la minte.
Este un proiect extrem de important, pentru că își propune nu doar să arate majorității cât de importante sunt minoritățile, ci și că diferențele dintre noi sunt mult mai mici decât am crede.” – Beatris Lăcătuș, Coordonator Diversity 2022
Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a vă face vocea mai auzită!
by asls-romania | Oct 19, 2022 | Blog ASLS
Un vechi proverb ne spune că „Meseria e brățară de aur”. Astfel, apare întrebarea: „Ce poate fi mai nobil decât o muncă pe care o practici cu dedicare și conștiinciozitate?”. Cu toții ne dorim să ne croim un drum în viață care să ne ofere satisfacție atât din punct de vedere profesional, cât și personal.
Însă acest drum nu este mereu unul drept. Rareori se întâmplă ca jobul la care visăm să fie tocmai prima oportunitate care ne iese în cale în câmpul muncii. Fie că este vorba despre cerințele ridicate ale postului respectiv, lipsa noastră de experiență sau, pur și simplu, gusturile care se schimbă odată cu timpul, de-a lungul vieții ne aflăm într-o continuă perfecționare a parcursului nostru în ceea ce privește cariera.
Să ne imaginăm că suntem într-o mașină, în drum spre o destinație cunoscută doar vag, iar sistemul nostru de navigație ne mai joacă uneori și feste. Într-un astfel de drum, mereu vor exista opriri pe drum, devieri de la traseu, întoarceri neașteptate sau chiar obstacole ce ne-ar putea cauza să derapăm. Înconjurați fiind de atâta incertitudine, ce se poate face ca să ne asigurăm că, indiferent de viteza cu care conducem, vom ajunge acolo unde ne-am propus?
Răspunsul cert este că putem să ne înconjurăm de cât mai multe surse de informații, ce să care ne servească drept indicatoare pe care le întâlnim pe drum, menite să ne asigure că suntem pe drumul cel bun sau să ne indice calea pe care trebuie să o urmăm. Pentru astfel de indicatoare, ne putem lua ca reper un proiect care își propune să atingă exact acest scop, al sfătuirii persoanelor care doresc să se orienteze în carieră.
În perioada 14-16 octombrie a avut loc Future Lab, unul dintre acele popasuri în proverbialul drum spre jobul pe care îl visăm. Însă ce presupune să iei parte la un asemenea proiect? Cum să ne lămurim mai bine, dacă nu ascultând părerile unora dintre cei care au dat viață acestuia.
„Future Lab este primul proiect în care am participat din postura de coordonator. Pot spune că a fost foarte special pentru mine și m-am străduit din răsputeri ca totul să iasă perfect. Am trecut prin multe suișuri și coborâșuri de-a lungul proiectului, dar sunt mândră de ce a ieșit. Chiar se vede diferența între un proiect fizic și un proiect online, cum am avut până acum din cauza pandemiei. Totuși, a fost o experiență minunată și mă bucur că am colaborat cu niște oameni care chiar sunt definiția cuvântului „echipă”. Mi-a făcut mare plăcere să coordonez acest proiect, deoarece am avut parte de un feedback pozitiv din partea participanților. S-a văzut că subiectul a fost de un mare interes pentru ei și am colaborat cu speakeri minunați care au făcut ca proiectul să fie un succes. Sunt foarte mulțumită de rezultatul final.” (Adelina Neagu – Coordonator Future Lab 2022)
„Din perspectiva de Asistent-Coordonator, pot spune ca am avut plăcerea să lucrez într-o echipa echipă extraordinar de dedicată, ordonată şi muncitoare, astfel că proiectul a fost un real succes după părerea mea. Totul a mers bine, ne-am bucurat de un număr mare de studenţi dornici să înveţe tainele antreprenoriatului şi de nişte speakeri super drăguți şi dedicaţi. Am fost o echipă extraordinar de bine pusă la punct şi implicată, atentă la detalii şi cu care mi-a făcut plăcere să lucrez. Pot spune ca primul meu proiect din postura de organizator a fost o experienţă extraordinară.” (Alexandru Spînu – Asistent Coordonator Future Lab 2022)
„Pot spune că îmi pare foarte bine că am venit. Azi am învățat super multe lucruri noi. Cred că fiecare dintre noi are câte ceva de învățat de la acest eveniment. Pentru cei care și-au făcut timp să vină, cu siguranță este un reper important în ceea ce privește alegerea profesiei.” (Ana Văduva – Participant Future Lab 2022)
„Proiectul a fost organizat superb. S-a văzut că echipa și-a dat silința în tot ceea ce au avut de făcut, de la alegerea speakerilor, până la amenajarea mesei cu prăjituri proaspete. Speakerii au fost absolut geniali. Mi-a plăcut foarte mult faptul că au și prezentat lucruri de-a dreptul fascinante, dar ne-au și făcut să ne simțim de parcă am sta la cafea cu un prieten vechi. În plus, aceștia mi-au ridicat moralul în ceea ce privește posibilitățile de angajare după terminarea facultății și, de asemenea, m-au motivat să muncesc mult mai mult pentru ceea ce îmi doresc. De aceea, pot spune că acest proiect m-a ajutat să îmi dau seama de cât și cum să lucrez, astfel încât să reușesc să ajung la performanțele dorite.
Ca o concluzie, simt că participarea în cadrul acestui eveniment mi-a fost de mare folos, pentru că am auzit „în direct” gândurile, experiențele și obiceiurile unor persoane care merită, pentru performanțele obținute, tot respectul și admirația fiecăruia dintre noi.” (Ana Ion- Participant Future Lab 2022)
Așadar, pentru studenți, intrarea pe piața muncii poate fi copleșitoare dacă nu știi unde să mergi, dar însă, pentru participanții la acest program, subiectele abordate reprezintă punctul de plecare pentru un job de vis. De la a analiza punctele forte și punctele slabe, la cântărirea carierei pe care și-o doresc, de la secretele interpretariatului, la secretele începerii unei afaceri, toate acestea contribuie în mod direct la crearea unei fundații concrete a ceea ce înseamnă un posibil loc de muncă, și o posibilă carieră.
by asls-romania | Oct 14, 2022 | STIRI
ASLS. O asociație, o oportunitate minunată de dezvoltare, o cale de a crește frumos alături de oameni cu personalități complexe și intrigante. Asta înseamnă ASLS pentru o mare parte dintre voluntari. Această definiție continuă să se dezvolte în fiecare an, de fiecare dată când își fac apariția noi voluntari în asociația noastră.
Multe s-au schimbat de atunci: în bine, desigur, iar o mare parte a acestei evoluții pozitive se datorează familiei albastre. ASLS ajută enorm studenții să se dezvolte, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Pe plan personal, acest loc poate dărui șansa de a cunoaște și de a lucra alături de o mulțime de oameni săritori, gata să îți fie alături ori de câte ori este nevoie. De asemenea, oferă amintiri de neuitat. Pe plan profesional, ASLS ajută omuleții albaștri să crească prin training-uri subiecte ce țin de gestionarea timpului, de lucru în echipă, de identificarea punctelor tari și a celor slabe, dar și de organizarea unui proiect. Mulți dintre voluntarii ASLS nu ar fi fost aceleași persoane pline de încredere și energie fără ajutorul acestei asociații.
ASLS este și locul unde știi că va fi mereu nevoie de tine și că prezența ta contează, pentru că știm cu toții că acolo unde mai multe persoane lucrează pentru un scop comun, șansele de reușită sunt mult mai ridicate. La început, ideea de muncă poate părea înfricoșătoare, pentru că poți merge cu gândul la timpul insuficient și la momentele de dificultate. Însă, nu este mereu vorba doar muncă, ci și prietenie și formarea unor legături noi. În mod evident, implicându-te în cât mai multe activități, nu înveți doar organizare și aspecte ce te vor ajuta în viitorul tău profesional, ci înveți lucruri și tine, cât și despre oamenii din jurul tău.
Dacă înainte erai un om distrat, care își pierdea concentrarea mult prea des, ei bine, află că, după experiența ASLS, vei învăța ceea ce înseamnă minuțiozitatea și atenția. Mai mult, dacă înainte ți se păreau niște aspecte complet nepotrivite pentru tine, acum ai ocazia să descoperi că pot fi chiar interesante!
Ți s-a întâmplat vreodată să simți că nu mai ții pasul cu toate lucrurile pe care le ai de făcut, cum toate responsabilitățile îți vin de hac, iar la finalul zilei ești copleșit de dinamica acesteia? Să-ți oferim un pont: ASLS te poate ajuta și cu asta! Ba chiar, avem un as în mânecă la categoria planificare. Ce zici, vrei să afli și tu mai multe?
În definitiv, întreaga aventură ASLS te va învăța să fii un student responsabil și să te bucuri de anii studenției la maxim, iar, datorită acestui fapt, toți studenții, atât cei noi, cât și cei mai vechi, sunt încurajați să participe la recrutările din această toamnă, având astfel ocazia de a se dezvolta și de a crește într-un mediu benefic lor.