Ceremonia și Balul de absolvire 2015

Ceremonia și Balul de absolvire 2015

Bal-v7

Fie că suntem veseli sau puțin melancolici, iată că timpul a trecut și s-au încheiat acești 3 ani de facultate. Apăsători și stresanți sau plini de momente frumoase alături de colegi și profesori, cu nopți nebune dansând în Kultur sau petrecute la birou citind, cu examene trecute cu brio sau cu restanțe de care credeam că nu mai scăpam odată, acești trei ani ne-au adus multe amintiri și sunt, fără îndoială, o parte din viața noastră. Nu am putea să nu încheiem acest important capitol fără a sărbători.

Totul începe cu Ceremonia de Absolvire, marți dimineață, 30 iunie, la ora 10, la Facultatea de Drept în Aula Magna. Absolvenții vor avea posibilitatea să aleagă între două pachete, în funcție de preferințele fiecăruia: pachetul simplu de 49 de lei, fără posibilitatea de a păstra toca, respectiv 64 de lei pentru cei care doresc să o păstreze drept amintire. Incluse în ambele pachete sunt: robă închiriată, tocă, pișcoturi, șampanie, dar și un fotograf și un cameraman pregătiți să surprindă festivitatea.

Partea cea mai bună a zilei va fi seara, când va avea loc Balul de Absolvire. Fie că ești o Cenușăreasă modernă venind în limuzină în loc de caleașcă, fie că ești la fel de romantică precum Ileana Cosînzeana și încă îl aștepți pe Făt-Frumos pe un cal alb sau ești Prâslea ce și-a salvat prințesa din ghearele unui zmeu fioros, noi te așteptăm în seara aceleași zile la restaurant Aristocrat Events Hall, începând cu ora 20:00. Petrecerea nu va dura trei zile și trei nopți, ca în basme, dar muzica, bucatele și băuturile vă vor face fără îndoială să vă bucurați și să chefuiți cât pentru trei. De asemenea, seara ca ruptă din basm nu va rămâne doar un eveniment despre care se va auzi și povesti „peste mări și țări”, aceasta va fi imortalizată de un fotograf profesionist.

Avansul pentru pachetele pentru Ceremonie se poate plăti la sediul ASLS din strada Pitar Moș (etajul 1, ușa albastră), până pe data de 20 mai, în intervalul orar 10:00 – 16:00. Costul întreg al Balului de Absolvire este de 275 de lei, preț care se poate plăti și în tranșe. Cei care doresc să afle mai multe detalii sau au întrebări și nelămuriri despre festivitate sunt rugați să urmărească în continuare postările ASLS.

Vă invităm la o seară de poveste!

ASLS la ONG Fest! Ediţia 2015

ASLS la ONG Fest! Ediţia 2015

ASLS România va participa anul acesta pentru prima oară la Festivalul Național al organizațiilor neguvernamentale – ONG Fest. Acesta are ca scop promovarea organizațiilor mai puțin cunoscute, dar care au, totuși, o importanță deosebită pentru comunitate și pentru anumite sectoare ale societății. Evenimentul va avea loc în perioada 9-10 mai, în parcul Herăstrău.

Voluntarii asociației vor fi prezenți pe parcursul celor două zile pentru a-i informa pe vizitatori în legătură cu importanța unei asociații reprezentative a studenților în Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Cele două zile de festival vor abunda în activități care mai de care mai distractive și atrăgătoare. De asemenea, secția de japoneză a FLLS va demonstra o parte din bogata cultură a Japoniei, printr-un spectacol de cântece tradiționale. Voluntarii ASLS vor fi extrem de activi și implicați în realizarea celor mai interesante workshop-uri de limbi străine, Origami, obiecte hand-made și cultură generală. Cei mai activi participanți ai acestor workshop-uri vor primi niște premii surpriză din partea asociației. În plus, având în vedere vremea frumoasă de primăvară, se vor ține și o serie de jocuri amuzante, menite să energizeze vizitatorii stand-ului ASLS.

Prin participarea la ONG Fest, lansăm o oportunitate și pentru studenții FLLS care au nevoie de ore de practică profesională: doritorii primesc acum posibilitatea de a participa la organizarea unora din workshop-urile din programul nostru, în funcție de preferințe.

Participarea Asociației Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la ediția 2015 a ONG Fest se realizează în parteneriat cu: S-MUNOB, ASUB, ANOSR și ASPSE.

Nu uitați, așadar: weekendul 9-10 mai e dedicat ONG-urilor. O plimbare în parc se poate transforma într-una informativă și plină de surprize amuzante. Vă așteptăm!

 

ongfest4

S.P.O.R.T – Învață să trăiești sănătos!

S.P.O.R.T – Învață să trăiești sănătos!

Sport-v.5

Pe locuri, fiţi gata, S.P.O.R.T!

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine are plăcerea de a vă invita la o nouă ediție a proiectului S.P.O.R.T. Evenimentul se va desfășura în zilele de 10, 11 și 12 mai, în sala de sport a Facultății de Limbi și Literaturi Străine de pe strada Pitar Moș, nr 7-13 și pe terenurile de sport din incinta Facultății de Drept de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46.

S.P.O.R.T (Sănătatea – Prima Opţiune în Rândul Tinerilor ) este un proiect îndrăzneț, de informare, dedicat sănătății și bunelor practici din viața de zi cu zi, ce dorește să crească gradul de conștientizare a tinerilor în privința unui stil de viață sănătos. Astfel, pe parcursul celor trei zile, S.P.O.R.T va prezenta rețeta perfectă prin care studentul își poate echilibra stilul de viaţă zbuciumat, apelând la activități fizice și o dietă sănătoasă.

Începutul proiectului este marcat de către un eveniment ce se încadrează perfect în conceptul prezentat de S.P.O.R.T., și anume Crosul Universității din București, la care sunt bineveniți toți studenții dornici de mișcare în aer liber și care doresc să își demonstreze rezistența.

În cadrul proiectului, toți iubitorii de sport și de competiții în aer liber vor avea oportunitatea de a participa la activități dinamice precum fotbal, baschet, tehnici de judo, tenis de masă și dansuri sportive. Tot aici, tinerii interesați de nutriție, alimentație și sănătate pot participa la conferința susținută de un medic nutriționist, repezentant al SC Golf Media SRL, care va împărtăși informații valoroase despre cum, printr-o mai atentă alegere a alimentației, ne putem schimba în bine starea de spirit, felul în care arătăm și nu numai.

Proiectul promite să învețe participanții să își îmbunătățească considerabil viața, prin metode simple, ușor de pus în aplicare, prezentând o perspectivă diferită asupra rutinei zilnice.

Vă așteptăm la linia de start!

PROGRAMUL:
Duminică
11:00 – Start cros (Fac. De Drept), organizarea începe de la ora 07:00
Luni
10:30-12:00 – Baschet (Terenul de sport de la Fac. De Drept)
12:00-14:00 – Tenis de câmp (Terenul de sport de la Fac. De Drept)
12:00-15:00 – Fotbal (Terenul de sport de la Fac. De Drept)
16:00-17:30 – Army Circuit ( Sala de sport din Str. Pitar Mos)
18:00-20:00 – Conferință ( Amfiteatrul Ioan Bogdan din FLLS de pe Str. Pitar Moș)
Marți
10:00 – Workshop de gătit ( sala Plante de la FLLS din Str. Pitar Moș)
12:00 – Ștafetă ( Sala de sport din Str. Pitar Moș)
14:00 – Tenis de masă ( Sala de sport din Str. Pitar Moș)
16:00 – Jiu-Jitsu ( Sala de sport din Str. Pitar Moș)
18:00 – Wellness Show ( Sala Twain de la FLLS din Str. Pitar Moș)

IGNITION – Student Public Speaking Contest, Ediția a II-a 23 Mai 2015

IGNITION – Student Public Speaking Contest, Ediția a II-a 23 Mai 2015

Te provocăm la o super experienţă!

Vino și susțineți speaker-ul preferat în ultima etapă a programului IGNITION!

Colors in Projects a lansat a II-a ediție a evenimentului IGNITION – Student Public Speaking Contest, dedicat tuturor studenţilor pasionaţi de arta vorbitului în public sau care vor să-şi îmbunatăţească abilităţile de prezentare.

Concursul constă în susţinerea unor prezentări în stil Ignite (20 slide-uri a câte 15 secunde fiecare), prezentări ce vor fi jurizate şi premiate.

Retrospectivă IGNITION – Student Public Speaking Contest, Ediția I (2014) – https://www.youtube.com/watch?v=U6v2wWMsIFU .

Ești curios ce presupune sau vrei să îți susții speaker-ul preferat? Atunci te invităm să urmăreşti concursul din sală. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac până pe 20 mai prin completarea formularului de înscriere (http://goo.gl/forms/O1X35CsBGt)

  1. De ce să vii la IGNITION ca partipant în sală? Participi la un eveniment cu un concept 100% românesc care îşi doreşte să ajute la dezvoltarea studenţilor.
  1. Vei întâlni foarte mulți oameni interesanţi, din domenii diferite, extrem de încântaţi de ideea de networking.
  1. …iar dacă încă nu am reușit să te convingem, poate că o vor face multele premii pe care le poţi câștiga la eveniment?

Participarea la eveniment este absolut gratuită, în limita locurilor disponibile. Sunt multe premii puse în joc, mulţi reprezentanţi ale companiilor partenere doritori de networking, precum și speech-uri de calitate din partea concurenţilor noştri, viitori vorbitori în public de profesie.

Haide şi tu! Completarea formularului de înscriere durează maxim 1 minut. J

Pentru noutăți despre eveniment urmăriți-ne pe  Site și pe Facebook.

Join event!

Echipa IGNITION Ediția a II – a

Afis IGNITION_2015

Vorbești italiana? Vino la Open Doors Day!

Vorbești italiana? Vino la Open Doors Day!

2-VDF-680x450px

Îți dorești un job în care să comunici, să asculți și să ajuți, punându-ți în valoare abilitățile lingvistice? Ești interesat să te dezvolți și să înveți mereu, susținut de dinamica domeniului de telecomunicații?

 

Dacă vorbești fluent limba italiană

și ești interesat de un rol în Customer Operations

te invităm

miercuri, 20 mai, între orele 10:00 -13:00

la evenimentul Open Doors Day

organizat de Vodafone Shared Services România,   

în cea mai nouă locație a sa din București.

 

Ce vom face împreună la Open Doors Day?

 

  •    Vei afla mai multe despre Vodafone Shared Services România;
  •    Îți vom prezenta oportunitățile de carieră și dezvoltare;
  •    Ne vom cunoaște mai bine prin activități interactive.

 

O carieră în Vodafone Shared Services te va antrena în comunicare și, în același timp, te va ajută să înțelegi așteptările și nevoile clienților Vodafone. Vei avea o perspectivă internațională și, tot de aici, ti se pot deschide, în timp, oportunități de dezvoltare către alte arii din organizație, care să se potrivească cu aspirațiile și preferințele tale.

 

În echipa noastră vei interacționa cu clienți interni și externi, vei rezolva solicitări și vei ajuta la oferirea unei experiențe excelente pentru fiecare client Vodafone. Vom căuta împreună soluții pentru ca tu să fii cel mai bun.

 

Înscrie-te aici pentru a participa http://buzzjob.ro/open-doors-vodafone.