Ceremonia și Balul de absolvire 2015

Ceremonia și Balul de absolvire 2015

Bal-v7

Fie că suntem veseli sau puțin melancolici, iată că timpul a trecut și s-au încheiat acești 3 ani de facultate. Apăsători și stresanți sau plini de momente frumoase alături de colegi și profesori, cu nopți nebune dansând în Kultur sau petrecute la birou citind, cu examene trecute cu brio sau cu restanțe de care credeam că nu mai scăpam odată, acești trei ani ne-au adus multe amintiri și sunt, fără îndoială, o parte din viața noastră. Nu am putea să nu încheiem acest important capitol fără a sărbători.

Totul începe cu Ceremonia de Absolvire, marți dimineață, 30 iunie, la ora 10, la Facultatea de Drept în Aula Magna. Absolvenții vor avea posibilitatea să aleagă între două pachete, în funcție de preferințele fiecăruia: pachetul simplu de 49 de lei, fără posibilitatea de a păstra toca, respectiv 64 de lei pentru cei care doresc să o păstreze drept amintire. Incluse în ambele pachete sunt: robă închiriată, tocă, pișcoturi, șampanie, dar și un fotograf și un cameraman pregătiți să surprindă festivitatea.

Partea cea mai bună a zilei va fi seara, când va avea loc Balul de Absolvire. Fie că ești o Cenușăreasă modernă venind în limuzină în loc de caleașcă, fie că ești la fel de romantică precum Ileana Cosînzeana și încă îl aștepți pe Făt-Frumos pe un cal alb sau ești Prâslea ce și-a salvat prințesa din ghearele unui zmeu fioros, noi te așteptăm în seara aceleași zile la restaurant Aristocrat Events Hall, începând cu ora 20:00. Petrecerea nu va dura trei zile și trei nopți, ca în basme, dar muzica, bucatele și băuturile vă vor face fără îndoială să vă bucurați și să chefuiți cât pentru trei. De asemenea, seara ca ruptă din basm nu va rămâne doar un eveniment despre care se va auzi și povesti „peste mări și țări”, aceasta va fi imortalizată de un fotograf profesionist.

Avansul pentru pachetele pentru Ceremonie se poate plăti la sediul ASLS din strada Pitar Moș (etajul 1, ușa albastră), până pe data de 20 mai, în intervalul orar 10:00 – 16:00. Costul întreg al Balului de Absolvire este de 275 de lei, preț care se poate plăti și în tranșe. Cei care doresc să afle mai multe detalii sau au întrebări și nelămuriri despre festivitate sunt rugați să urmărească în continuare postările ASLS.

Vă invităm la o seară de poveste!

ASLS la ONG Fest! Ediţia 2015

ASLS la ONG Fest! Ediţia 2015

ASLS România va participa anul acesta pentru prima oară la Festivalul Național al organizațiilor neguvernamentale – ONG Fest. Acesta are ca scop promovarea organizațiilor mai puțin cunoscute, dar care au, totuși, o importanță deosebită pentru comunitate și pentru anumite sectoare ale societății. Evenimentul va avea loc în perioada 9-10 mai, în parcul Herăstrău.

Voluntarii asociației vor fi prezenți pe parcursul celor două zile pentru a-i informa pe vizitatori în legătură cu importanța unei asociații reprezentative a studenților în Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Cele două zile de festival vor abunda în activități care mai de care mai distractive și atrăgătoare. De asemenea, secția de japoneză a FLLS va demonstra o parte din bogata cultură a Japoniei, printr-un spectacol de cântece tradiționale. Voluntarii ASLS vor fi extrem de activi și implicați în realizarea celor mai interesante workshop-uri de limbi străine, Origami, obiecte hand-made și cultură generală. Cei mai activi participanți ai acestor workshop-uri vor primi niște premii surpriză din partea asociației. În plus, având în vedere vremea frumoasă de primăvară, se vor ține și o serie de jocuri amuzante, menite să energizeze vizitatorii stand-ului ASLS.

Prin participarea la ONG Fest, lansăm o oportunitate și pentru studenții FLLS care au nevoie de ore de practică profesională: doritorii primesc acum posibilitatea de a participa la organizarea unora din workshop-urile din programul nostru, în funcție de preferințe.

Participarea Asociației Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la ediția 2015 a ONG Fest se realizează în parteneriat cu: S-MUNOB, ASUB, ANOSR și ASPSE.

Nu uitați, așadar: weekendul 9-10 mai e dedicat ONG-urilor. O plimbare în parc se poate transforma într-una informativă și plină de surprize amuzante. Vă așteptăm!

 

ongfest4

S.P.O.R.T – Învață să trăiești sănătos!

S.P.O.R.T – Învață să trăiești sănătos!

Sport-v.5

Pe locuri, fiţi gata, S.P.O.R.T!

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine are plăcerea de a vă invita la o nouă ediție a proiectului S.P.O.R.T. Evenimentul se va desfășura în zilele de 10, 11 și 12 mai, în sala de sport a Facultății de Limbi și Literaturi Străine de pe strada Pitar Moș, nr 7-13 și pe terenurile de sport din incinta Facultății de Drept de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46.

S.P.O.R.T (Sănătatea – Prima Opţiune în Rândul Tinerilor ) este un proiect îndrăzneț, de informare, dedicat sănătății și bunelor practici din viața de zi cu zi, ce dorește să crească gradul de conștientizare a tinerilor în privința unui stil de viață sănătos. Astfel, pe parcursul celor trei zile, S.P.O.R.T va prezenta rețeta perfectă prin care studentul își poate echilibra stilul de viaţă zbuciumat, apelând la activități fizice și o dietă sănătoasă.

Începutul proiectului este marcat de către un eveniment ce se încadrează perfect în conceptul prezentat de S.P.O.R.T., și anume Crosul Universității din București, la care sunt bineveniți toți studenții dornici de mișcare în aer liber și care doresc să își demonstreze rezistența.

În cadrul proiectului, toți iubitorii de sport și de competiții în aer liber vor avea oportunitatea de a participa la activități dinamice precum fotbal, baschet, tehnici de judo, tenis de masă și dansuri sportive. Tot aici, tinerii interesați de nutriție, alimentație și sănătate pot participa la conferința susținută de un medic nutriționist, repezentant al SC Golf Media SRL, care va împărtăși informații valoroase despre cum, printr-o mai atentă alegere a alimentației, ne putem schimba în bine starea de spirit, felul în care arătăm și nu numai.

Proiectul promite să învețe participanții să își îmbunătățească considerabil viața, prin metode simple, ușor de pus în aplicare, prezentând o perspectivă diferită asupra rutinei zilnice.

Vă așteptăm la linia de start!

PROGRAMUL:
Duminică
11:00 – Start cros (Fac. De Drept), organizarea începe de la ora 07:00
Luni
10:30-12:00 – Baschet (Terenul de sport de la Fac. De Drept)
12:00-14:00 – Tenis de câmp (Terenul de sport de la Fac. De Drept)
12:00-15:00 – Fotbal (Terenul de sport de la Fac. De Drept)
16:00-17:30 – Army Circuit ( Sala de sport din Str. Pitar Mos)
18:00-20:00 – Conferință ( Amfiteatrul Ioan Bogdan din FLLS de pe Str. Pitar Moș)
Marți
10:00 – Workshop de gătit ( sala Plante de la FLLS din Str. Pitar Moș)
12:00 – Ștafetă ( Sala de sport din Str. Pitar Moș)
14:00 – Tenis de masă ( Sala de sport din Str. Pitar Moș)
16:00 – Jiu-Jitsu ( Sala de sport din Str. Pitar Moș)
18:00 – Wellness Show ( Sala Twain de la FLLS din Str. Pitar Moș)

DB Schenker vă invită la Open Doors!

DB Schenker vă invită la Open Doors!

11187135_838368919532140_5851585848834586332_o

DB Schenker România își deschid porțile companiei pe 7 mai, între orele 13:30-18:00, pentru studenții interesați să vadă cum este să lucrezi într-o astfel de companie. De asemenea, participanții vor putea participa la un workshop pe tema Tipuri de personalitate.

Domeniile de interes pentru cei de la DB Schenker sunt: cehă, slovacă, poloneză, olandeză, norvegiană, daneză, portugheză, germană, franceză, suedeză, dar sunt invitați să participe și studenți și masteranzi de la alte specializări.

Cei interesați pot accesa următorul link pentru programul Open Doors DB Schenker.

 

Business Review Internship

Business Review Internship

BR-LOGO-NEW

Business Review is looking for two interns to work on the Business Review website. We are looking for two digital-savvy candidates with strong English language, research and writing skills to manage part of the content activity of www.business-review.eu. The internships come with the possibility of full-time employment for the right person.

Responsibilities involve:

  • researching and writing news articles for the BR website
  • ensuring that fresh content is uploaded daily
  • monitoring local and international news on assigned terms and topics
  • creating and sending specific newsletters
  • covering press conferences
  • researching and drafting various listings of relevance to the BR audience
  • assisting with part of the website management and promotion

If you are interested in this position, please send a cover letter and resume to office@business-review.ro .