Iuliana Soiu – voluntar ASLS

Iuliana Soiu – voluntar ASLS

Sunt o studentă de la LMA-Germană care vrea să facă o schimbare. Tăcută și ambițioasă- aceste 2 cuvinte mă caracterizează cel mai bine. Cu toate astea, la petreceri dansez și mă distrez până în zori, și sunt o bună ascultatoare și sfătuitoare pentru prietenii mei. Contrar zodiei mele, nu merg cu spatele, ci accelerez la maxim în drumul meu spre viitor.

Cătălina Dobre – voluntar ASLS

Cătălina Dobre – voluntar ASLS

Studiez Portugheză-Neerlandeză –Filologie. Sunt suma tuturor trăirilor, deciziilor şi experienţelor acumulate până acum. Simţ autodidact foarte dezvoltat, fire ambiţioasă, optimistă incurabilă,  creativă, bun ascultător . Îmi place să ies din tipare, să îmi testez limitele şi să învăţ lucruri noi. Mă relaxez cel mai mult atunci când fac snowboard, sau alerg cu bicicleta în căutarea unor locuri noi. Iubesc foarte mult natura şi cărţile. În momentele de creativitatea, îmi place să desenez. Iubesc oamenii şi încerc să fac tot timpul câte ceva şi pentru cei din jurul meu. Fac parte din Echipa HR- Îndrumare și pot spune că experiența în ASLS m-a ajutat foarte mult să devin un om deschis, care leagă cu ușurință noi relații. Cel mai important pentru mine a fost faptul că experiența în departamentul HR al ASLS-ului m-a ajutat să descopăr ce mi s-ar potrivi cel mai bine pe plan profesional.

Teodora Constantin – voluntar ASLS

Teodora Constantin – voluntar ASLS

Bună! Sunt Teodora Constantin, în anul II la LMA Franceză. Îmi plac călătoriile, filmele si sporturile. Ador să descopăr culturi noi și mă bucur enorm când cineva laudă cultura noastră. Chiar dacă sunt pesimistă, încerc să nu mă plâng așa des. Nu tolerez minciuna și fățărnicia.

Alina Gabriela Anghel – voluntar ASLS

Alina Gabriela Anghel – voluntar ASLS

Studentă în anul 1, la Traducere și Interpretare – Engleză – Germană. Sunt o persoană dinamică, sociabilă, îmi place să mă implic în cât mai multe activități posibile. Înainte de a veni la București la facultate, nu am avut ocazia să fac voluntariat, așa că am zis “de ce nu?” și am zis să încerc să intru în ASLS, știind că acest lucru mă va ajuta să mă dezvolt şi să cunosc mai multe persoane cu aceleași interese ca ale mele, să îmi fac prieteni și de ce nu, să mă distrez. Urăsc minciuna, îmi place să ascult muzică (aș asculta întruna dacă aș putea). Urăsc cafeaua, mereu mă întreabă lumea de ce nu îmi place. Ei, pentru că are un gust neplăcut. Îmi plac plimbările lungi prin parc, să privesc apusul, să citesc și să mă distrez.

Gabriela Alina Constantin – voluntar ASLS

Gabriela Alina Constantin – voluntar ASLS

Gabriela-Alina CONSTANTIN este studentă în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine,  domeniul de studii Filologie, specializarea Limbă și literatură japoneză – Limbă și literatură franceză.

Sociabilă, plină de energie și de entuziasm, spontană, adoră muzica și are o mare slăbiciune pentru culoarea albastră, înghețată și mai ales ciocolată. Își dorește să călătorească pentru a cunoaște cât mai multe culturi, pentru a avea experiențe unice, dar de asemenea i-ar plăcea foarte mult să se realizeze profesional în țară, să facă parte din noua generație care vrea să rămână în România pentru a încerca să schimbe ceva.