Acum rasfoiesti categoria ‘Profiler’ :)

February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Tânăr masterand, dinamic şi sociabil, trecut atât prin școala vieții, cât și printr-o educație ceva mai convențională, cu spirit de inițiativă și dornic de a își pune amprenta asupra lumii în care trăiește și activează, caută echipă „eager and willing” să își depășească limitele și să ridice ștacheta profesionalismului către cele mai înalte zări. Wait, scratch that, GĂSIT echipă…



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Prietenii îi spun Teo. Deci noi îi spunem Teo.:)

Este studentă la secția Traducatori, Engleză-Germană și boboacă în ASLS.

La nici 20 de ani a învățat că adevărata fericire constă în a fi mulțumit cu ceea ce ai si nu cu ceea ce ai putea avea. Susține sus și tare că nu există ”nu pot”, ci există ”nu vreau”.

Este o persoană care știe foarte bine ce vrea, realistă, open-minded si răbdătoare. Deși e încăpățânată, a învățat că a ceda nu înseamnă neapărat că ești slab.

Îi plac oamenii plini de viața și interesanți. Îi place să asculte muzică și să danseze. Îi place să creadă că este esențial să știi să-ți arăți calitățile și nu defectele.

Consideră că fiecare om este special în felul său. Nimic nu este întâmplător.

A știut dintotdeauna să fie recunoscătoare pentru ceea ce i s-a dat, se consideră norocoasă din foarte multe puncte de vedere. Iși apreciază foarte mult familia, deoarece datorita acesteia e omul de azi.



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Andrei Băltuță-informaticianul desăvârşit al echipei, care poate rezolva orice problema în timp record. Încearcă mereu să nu își piardă timpul, dar nu prea reușește. Un lucru bun este faptul ca are timp liber pentru a se implica în proiectele ASLS-ului. Un lucru deranjant este obiceiul său de a vorbi foarte mult în engleză și de a asculta cam multă muzică.



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Ioana Gabriela, dar de fapt i se spune Monica. Vina pentru această “poreclă” o poartă domnul Ionel Teodoreanu. Da, acel Ion  Teodoreanu şi romanul lui, “La Medeleni”. Desigur, au contribuit şi colegii puşi pe şotii.

Ioana, sau Monica, este studentă în anul I la Filologie, Engleza-Rusa şi nu regretă deloc alegerea făcută pentru că s-a regăsit mereu în muzicalitatea, supleţea şi haosul ordonat al limbilor străine.

Este o cititoare foarte pasionată, o fire vorbăreaţă şi ȋi face mare plăcere să cunoască oameni noi de la care poate învăţa lucruri extrem de utile în viaţă. Probabil cel mai mare defect al său este faptul că adeseori are aşteptări prea mari de la cei din jurul ei şi, inevitabil, ajunge să fie dezamăgită în cele din urmă.

Ca şi în cazul facultăţii, ASLS a fost o opţiune pe care a făcut-o cu inima. Mică, dar cu aspiraţii mari, dorinţa ei cea mai mare este aceea de a avea puterea şi sansa de a schimba ceva în bine pe lumea aceasta, oricât ar fi de neînsemnat acel lucru. Crede că ASLS este un prim pas.

Poate nu întâmplător motto-ul ei este: “You must be the change you wish to see in the world.”



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Daniel a.k.a. Dani sau Dănuc are deja ceva experienţă în ASLS şi nu regretă nici măcar o clipă petrecută în asociaţie.  De la teambuilding-ul din Wintercamp şi-a dat seama că nu se înşela când se gândea că o să se simtă bine printre cei din ASLS.

Din cauza memoriei sale dezastruoase s-a hotărât să mai scrie câte ceva şi şi-a pornit un mic blog personal pe care postează din ce în ce mai des.



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Considerând că limba engleză este “her thing”şi dorind să înveţe o limbă străina nouă, Anca , studentă în anul III la Engleză-Spaniolă, a ales cu mare uşurinţă FLLS. Speră ca în acest an să înveţe mai mult sau mai puţin pe cont propriu şi limba maghiară, pe care o găseşte de-a dreptul fascinantă ( şi, dare I say, foarte dificilă). Îi lasă mereu pe ceilalţi să vorbească despre ea, asta pentru că, dintre toate persoanele pe care le cunoaşte, cel mai greu îi este să se descrie pe ea însăşi. Totuşi, poate spune, şi asta tot din auzite de la ceilalţi, că este prietenoasă, deşi timidă la început, veselă, deşi se enervează uneori din te-miri-ce, energică, deşi spune des “mi-e somn” (dar aici numai gura e de ea). Râde mult şi tare. Vrea să creadă că este şi va rămâne mereu un copil.

Fraza definitorie: “I still believe în faeries and hippies”



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Iulia este anul II în cadrul secţiei de Neogreacă-Spaniolă, dar este membră a ASLS-ului din toamnă lui 2009. Este îndrăgostită până peste cap de Grecia, de unde şi alegerea sa pentru limba greacă. Se consideră o persoană ingenioasă, amabilă, iar capacitatea de a se descurca în orice situaţie îi este caracteristică. Mărturiseşte însă că îi displac activităţile migăloase; în schimb, adoră spontaneitatea. Crede că totul în lume se întâmplă cu un scop. Este o persoană activă, iar ideea de a se implica în diverse proiecte care ţin de organizare îi surâde. Iulia crede că motivul pentru care a optat pentru Departamentul HR este că poate „citi” o persoană cu uşurinţă şi de asemenea, se gândeşte chiar la o posibilă carieră în acest domeniu. Se bazează foarte mult pe intuiţie, iar până acum nu a dat greş niciodată!



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Alexandra este studentă în anul al III-lea la Facultatea de Limbi Străine unde studiază  engleza  şi portugheza şi mai nou germana… care i se pare cam greu de învăţat atunci când primele cursuri le faci abia la facultate. Este o fire veselă şi comunicativă, (uneori chiar prea comunicativă) şi foarte ambiţioasă.  Iubeşte muzica, dansul şi animalele, mai ales câinii şi spune că nu ratează emisiunea controversatului Bear Grylls de pe Discovery Channel.
A intrat în ASLS la sfârşitul lui 2009 din dorinţa de mai face şi altceva în afară de mersul la cursuri şi consideră că intrarea în asociaţie i-a adus o mulţime de experienţe nu doar plăcute, ci şi foarte folositoare.



February 21, 2011
Publicat in categoria (Profiler) de Olivian Stiuler la 21-02-2011

Andrada este studentã a FLLS în anul II în cadrul Secţiei de Japonezã şi pe deasupra mai este şi Reprezentant al Secţiei de Orientale.
Este o persoanã dinamicã, dornicã de a se implica în proiecte şi ajută orice membru la nevoie! Este “a coffee addict” dar încearcã sã remedieze problema.  Îi plac anime-urile, mai nou karaoke-ul şi are o obsesie pentru pisica ei, Yuki.
Primul contact cu ASLS a fost în cadrul Admiterii Online, proiect care a fãcut-o sã intre în asociaţie. A trãit o dragoste la prima vedere cu departamentul Cultural (din vina Sandrei şi a Laurei – cele mai drãguţe persoane ever!:D).