Încă din primul an de licență, studenții Facultății de Limbi și Literaturi Străine aud circulând legende despre clădirea noastră de pe strada Pitar Moș.
Morga din Emerson și paznicul care locuia în podul facultății sunt printre primele legende așa-zis urbane pe care orice student le aude încă din primele zile la FLLS.
Ceea ce nu se știe, însă, este tocmai realitatea: înainte să devină cea mai mare facultate ca număr de profesori și studenți ai Universității din București, spațiul facultății noastre a găzduit multe alte personalități iubitoare de educație și comunitate.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Barbu Știrbei a pregătit terenul pentru ceea ce urma să devină Institutul Sfânta Maria din strada Pitar Moș. Popularitatea institutului s-a datorat seriozității măicuțelor care au transformat Institutul într-un important centru de cultură.
Exact ca în prezent, locul se bucura de o diversitate impresionantă, școala de fete ajungând să găzduiască oameni de mai bine de 11 naționalități. Și atunci elevele învățau limba germană, a cărei catedră o întâlnim aproape zilnic la facultate, dar și italiană și engleză, pe lângă alte materii mai practice (arte, lucru de mână).
Ceea ce e cu adevărat impresionant este faptul că Regele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, alături de Regina Elisabeta și de Principele Ferdinand, au asistat la slujbele de liturghie din capela surorilor care au predat în cadrul Institutului.
În perioada tumultoasă a anilor marelui război mondial, Institutul devenise un important punct medical în București, datorită maicilor care au avut mare grijă de soldații ce prezentau simptome ale tifosului, în momente în care nimeni nu ar fi avut curajul să facă acest lucru, demonstrând bunătatea și altruismul pe care măicuțele le-au deprins în perioada șederii lor în cadrul școlii.
Din păcate, lucrurile au luat o întorsătură negativă, atunci când școala a fost confiscată de regimul comunist în 1948, Institutul fiind nevoit să își termine activitatea pe termen nedeterminat, în favoarea Școlii Tehnic Sanitare și a Institutului Pedagogic Româno-Sovietic.
Întorcându-ne în prezent, vedem cum clădirea și-a păstrat aceeași misiune culturală și sete de cunoaștere prin numărul impresionant de studenți care îi calcă pragul în fiecare zi.
Totuși, dacă credeți că sunteți familiarizați cu fiecare colț al facultății și știți ce se află în spatele fiecărei uși, să știți că lucrurile nu stau chiar așa. Există o întreagă aripă a clădirii care este legată de holurile pe care umblăm zi de zi care, totuși este inaccesibilă. Continuând seria de camere „secrete”, trebuie să menționăm neapărat și existența unor camere sub sala de sport.
Lăsând cea mai arzătoare nedumerire a studenților la final, suntem aici pentru a vă întreba: de câte ori v-ați întrebat de la ce vine Pitar Moș? Răspunsul este puțin mai complicat, având în vedere că inițial, zona şi Biserica Pitar Moş s-au numit Popa lvaşcu, schimbarea către actualul nume având să apară la mijlocul secolului al XIX-lea. Totuși, o altă ipoteză a etimologiei străzii poate fi faptul că Pitarul (sau vel-pitarul) era un titlu acordat boierilor care se ocupau de aprovizionarea cu pâine a Curții Domneşti. Unii cercetători au avansat ipoteza existenței unui boier cu numele Moş, care ar fi deținut aceast titlu, însă acesta nu este pomenit în niciun document. Nu în ultimul rând, există și teoria istoricului G. Florescu, care consideră că numele zonei şi al bisericii provine de la un sârb numit Pedar, care avea de grădinile mari de zarzavat din aceste locuri. După alte opinii, ar fi fost vorba de un bulgar pe nume Petar, refugiat aici din localitatea Razgrad din Bulgaria, după războiul ruso-turc din 1806-1812.
Pentru a încheia povestea clădirii din Pitar Moș și deci, a fostului Institut, trebuie să menționăm că aceasta ia un nou început în anul 2021, atunci când Universitatea din București ia decizia de a achiziționa clădirea unde astăzi FLLS își desfășoară activitatea. Astfel, se încheie un capitol plin de istorie și schimbări majore, și începe o etapă nouă, marcată de holuri pline, studenți și săli pline până la refuz.
