Freshers’ Week FLLS 2023 – Labirintul studenției
Departe de colegi, de orașul natal, părinți și de tot ceea ce era odinioară cunoscut – așa începe aventura oricărui nou student. Totuși, cum ne putem pregăti pentru o astfel de schimbare radicală, în așa fel încât lucrurile să nu fie atât de copleșitoare și de încurcate?
Adevărul este că nimeni și nimic nu ne poate pregăti pentru începutul acestei noi etape din viața noastră. Cel mai probabil, locurile noi, mijloacele de transport, ritmul alert de viață din București și facultatea vor reprezenta mari bătăi de cap. Fiecare dintre noi se va trezi în ipostaza de a întreba: „Cum ajung acolo?”, „Unde pot să găsesc sala?”, „În ce direcție trebuie să merg ca să ajung la facultate?” și nu numai.
Cu toții trecem într-o oarecare măsură, prin acest moment. Îmi amintesc cum a fost în cazul meu: eram foarte entuziasmată, vedeam începutul facultății ca pe un început de drum. Nu cunoșteam acest drum. Nu știam unde sunt căminele, unde este facultatea, unde este secretariatul și multe altele. Atunci, am respirat adânc și mi-am propus să nu mă las copleșită de noutatea și imensitatea orașului, ci să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Să fii student în București poate să fie o aventură uneori, dar important este să vedem partea frumoasă a acestei experiențe. Nu trebuie să uităm nicio secundă faptul că putem cere sfaturi și informații de la cei cu mai multă experiență oricând se ivește ocazia.
În ciuda acestor impedimente, nimeni nu poate nega că anii de studenție marchează cel mai frumos punct din viața fiecăruia dintre noi. Cu puțină determinare și ajutor din partea colegilor din anii mai mari, multe dintre aceste mistere se vor clarifica foarte curând, arătându-ne astfel că labirintul studenției nu este așa de greu de deslușit.
Prin proiectul Freshers’ Week FLLS 2023, ASLS își dorește să ajute studenții aflați la început de drum și să îi familiarizeze cu specificul mediului academic, în așa fel încât nimic să nu mai pară așa de dificil ca înainte.
De data aceasta, vom lăsa cuvintele foștilor participanți să vă descrie mai multe despre experiența din spatele acestui proiect:
„Acum mai bine de trei ani mă aflam în postura de student în anul I, plin de emoții și copleșit de schimbarea de la liceu la facultate. Însă, aflând de proiectul Freshers’ Week, perspectiva mea asupra lucrurilor s-a schimbat destul de rapid.
Cu ajutorul voluntarilor, am învățat să citesc orarul care, până atunci, păruse absolut indescifrabil. De asemenea, prin intermediul Seminarelor Introductive am avut ocazia să învăț mai multe și despre partea administrativă, dar și despre ceea ce se așteaptă de la noi în calitate de studenți.
Anii au trecut, iar de atunci am încercat să mă implic la rândul meu și să ajut generațiile de boboci care au călcat pragul facultății noastre. Astfel, anul trecut am avut onoarea de a ocupa funcția de Coordonator al acestui proiect. Alături de ASLS, am reușit să ducem mai departe misiunea pe care vrem să o păstrăm în fiecare an: să dovedim că facultatea nu este așa de complicată precum pare.” – Andreea Cuprian (Coordonator Freshers’ Week FLLS 2022)
,,Pentru mine, Freshers’ Week este unul din proiectele de suflet organizate de ASLS, deoarece este una dintre primele oportunități prin intermediul căreia am interacționat cu voluntarii și cu unii dintre actualii mei colegi de facultate sau grupă, în afară de ZPD. Am rămas cu amintiri plăcute după acest proiect și am învățat ce înseamnă anii de studenție alături de alți boboci și de voluntarii ASLS.
Având în vedere că trec acum în anul II la FLLS, este ușor să îmi aduc aminte cum eram eu fix acum un an și cum așteptam cu sufletul la gură să particip la toate activitățile organizate de ASLS în cadrul acestui proiect. Încă îmi aduc aminte cum m-au „luminat” seminarele introductive (P.S. mai ales cel despre orar), cât de fun a fost să merg la picnicul din Parcul Izvor și să cunosc atât de mulți oameni noi cu care încă țin legătura sau cu care mă salut mereu pe holurile facultății. Ce mi se pare și mai cool e că de la fata timidă de anul trecut, care era curioasă despre tot ce înseamnă a fi voluntar în asociație, am ajuns acum să fiu Asistent-Coordonator al acestui proiect, alături de unii dintre voluntarii care m-au ghidat pe mine acum un an din postura de boboc.” – Bianca Barcan (participant al ediției din 2022 a evenimentului)
Nu există niciun dubiu că proiectul ,Freshers’ Week ajută bobocii să se familiarizeze cu ceea ce implică viața de student la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, de la orar la locurile unde sunt ținute cursurile, de la practica profesională la proiectele și evenimentele din facultatea noastră. Astfel, recomandăm tuturor celor aflați la început de drum într-un mediu nou să participe la acest proiect pentru că este o experiență care o să îi ajute pe parcursul anilor de licență.